Numărul prizonierilor politici din Belarus depășește 700

  • 30 Septembrie 2021 10:12
Numărul prizonierilor politici din Belarus depășește 700

Centrul belarus pentru drepturile omului „Viasna" susține că 702 persoane au calitatea de prizonier politic al regimului de la Minsk, cele mai multe dintre acestea fiind reținute ilegal în timpul evenimentelor care s-au desfășurat după alegerile prezidențiale din 2020.

„Bloggeri, oameni de afaceri, activiști ai echipelor de campanie ale candidaților la președinție și protestatari se află în detenție, pentru că nu se temeau să-și exercite drepturile, dreptul de a participa la întâlniri pașnice, de a-și exprima opiniile și de a participa la viața politică a țării" - notează serviciul de presă al „Viasna".

Potrivit centrului, doar în perioada 21-23 septembrie 2021, 11 persoane au fost reținute în Belarus - muncitori din fabrici și reprezentanți ai comitetelor de greviști de la „Grodno Azot", Uzina Metalurgică din Belarus, Căile Ferate din Belarus și „Naftan". Acum, aceștia sunt reținuți într-un centru de detenție preventivă. Detenția acestora ar fi legată de activitățile organizației „Mișcarea Muncitorească", recunoscută ca fiind extremistă în Belarus.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău