Numărul corturilor anticaniculă va fi dublat în Chișinău
-
21 Iulie 2017 14:36
Salvatorii vor dubla numărul corturilor anticaniculă în municipiul Chișinău. De sâmbătă, vor apărea alte patru puncte de reabilitare în parcul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, parcul „Valea Morilor”, parcul „La Izvor” și în apropiere de piața „Toamna de Aur” din sectorul Botanica, transmite IPN.
Corturile anticaniculă vor funcționa în intervalul orelor 10.00 – 18.00 pe parcursul zilelor cu temperaturi toride. Aici trecătorii se vor putea feri de soare, vor bea apă și, după caz, vor beneficia de ajutor medical calificat.
Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, decizia de a instala mai multe corturi a fost luată după ce Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare cod galben de temperaturi ridicate, care se vor resimți în special în capitală în zilele de sâmbătă și duminică.