Nu sunt cetățeni români printre victimele exploziei din Spania
-
02 Octombrie 2016 20:29
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Ionuț Vâlcu, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că printre victimele internate în spital în urma exploziei din Spania nu se află cetățeni români.
"Conform verificărilor făcute de Consulatul General de la Sevilla, printre victimele internate în spital în urma exploziei nu sunt cetățeni români și până în acest moment nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară din partea unor cetățeni români", a afirmat Vâlcu.
Cel puțin 77 de persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în urma unei explozii care s-a produs sâmbătă seară în bucătăria unei cafenele din orașul spaniol Velez-Malaga (sud), în apropiere de locul desfășurării unui festival. 57 de persoane au fost internate la Spitalul regional Axarquia, patru dintre ele în stare gravă, dar fără să le fie pusă viața în pericol, iar două dintre ele au fost mutate la spitale din Malaga.