Noutățile editoriale ale anului 2016

  • 04 Ianuarie 2016 16:09
Noutățile editoriale ale anului 2016

Noi volume de Svetlana Alexievici, care a câștigat premiul Nobel pentru literatură în 2015, cărți scrise de Patrick Modiano, laureat în 2014 al acestei distincții, precum și titluri aparținând câștigătorului Man Booker de anul trecut, Marlon James, se numără printre noutățile editoriale din 2016.Dacă 2015 a fost anul romanului politic, romanele anului editorial…

Noi volume de Svetlana Alexievici, care a câștigat premiul Nobel pentru literatură în 2015, cărți scrise de Patrick Modiano, laureat în 2014 al acestei distincții, precum și titluri aparținând câștigătorului Man Booker de anul trecut, Marlon James, se numără printre noutățile editoriale din 2016.

Dacă 2015 a fost anul romanului politic, romanele anului editorial 2016 la editura Cartea Românească pot sta sub semnul parafrazei "Câtă biografie, câtă imaginație pură, atâta ficțiune". După succesul "Fotografului Curții Regale", debut-bestseller în 2015, Simona Antonescu își regalează din nou cititorii cu o felie de București interbelic: "Răspântia lui Serafim". Alt debut-bestseller, "Cum să faci primul milion", al lui Bogdan Costin, se vrea egalat de noul său roman "Sfârșitul a fost aproape" - o cronică despre simptomele sindromului de panică, produs de o apocalipsă anunțată.

Trei dintre seniorii colecției de proză a editurii, Matei Vișniec, Octavian Soviany și Cătălin Mihuleac, revin și în 2016. Noul roman marca Vișniec - "Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă" - este iarăși o carte totală în care autobiografia concurează ficțiunea în reconstituirea de fantastice lumi contemporane. Octavian Soviany, odată încheiat romanul-dramă "Moartea lui Siegfried", dirijează și interpretează acum un balet romantic. "Năluca" este o poveste tulburătoare de dragoste, despre putere, seducție și inocență. "Ultima țigară a lui Fondane", de Cătălin Mihuleac, vine în completarea proiectului început de scriitor în 2014 cu "America de peste pogrom". Treisprezece povestiri, bazate pe fapte reale, readuc în discuție problema Holocaustului, prin istorii de viață ocultate sau negate oficial.

Spectacole ale lumii, pline de ingeniozitate, nuanțate și variate creează prin noile lor cărți: Marian Ilea, "Herina" - povești cu parfum și fantome imperiale, Vasile Igna, "Ora închiderii (anabasis)" - un roman existențialist, radiografie a unor destine exemplare, Constantin Iftime, "Copiii sălbatici" - un roman sfâșietor, pornit de la un caz real mușamalizat de sistem și îndelung documentat de către autor, Radu Niciporuc, care, în "Pascal desenează corăbii" deschide orizonturile unor minunate voiaje exotice între cer și pământ. "Nu te opri, nu te întoarce - 40 de ani de istorie personală (1949-1989)" - este romanul memorialistic al scriitorului și omului politic Traian Dobrinescu. Farmecul poveștilor și al confesiunilor este dublat de curajul autocaracterizărilor sincere, netrucate, necosmetizate.

Colecția de poezie o celebrează în 2016 pe poeta Nora Iuga (născută pe 4 ianuarie 1931). Volumul său, "ascultă cum plâng parantezele", va deschide noul an editorial. La aniversare vor participa cu noile lor cărți: Ofelia Prodan ("Șarpele din inima mea"), Alina Purcaru ("Rezistență"), Denisa Duran ("Învelit în propriul trup"), Adrian Lesenciuc ("Cartea de apă"), Andrei Mocuța ("Barcelona"), Alex Văsieș ("Instalația").

În 2016, se continuă proiectul "Rescrierea Istoriei literaturii române", cu volumele "Literatura eretică", de Liviu Malița, "Desen în cărbune. Proza românească în postcomunism. 1990-2015", de Marius Miheț, și volumul al doilea al sintezei "Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, de Mihai Zamfir. De asemenea, la editura Cartea Românească va continua publicarea seriei de autor "Gheorghe Crăciun".

Printre noutățile pe care editura Polirom le pregătește, la rândul său, pentru 2016 se numără "O ciudățenie a minții mele", de Orhan Pamuk, "7 manifeste dadaiste. Lampisterii. Omul aproximativ", de Tristan Tzara, "Durere", de Zeruya Shalev, "Puritate", de Jonathan Franzen, "Scrisori către Vera", de Vladimir Nabokov, "Scrieri despre gândirea medievală", de Umberto Eco, "Miturile Greciei antice", de Robert Graves, "Vocabularul european al filosofiilor", de Barbara Cassin (coordonator), "O nouă istorie a serviciilor secrete sovietice", de Jonathan Haslam, "Pagini de jurnal", de Irina Procopiu, "Crimeea", de Orlando Figes, "Sapiens. Scurtă istorie a omenirii", de Yuval Noah Harari, "Economie și Societate, Criza zonei euro și viitorul Europei", de Daniel Dăianu, Giorgio Basevi, Carlo D'Adda, Rajeesh Kumar (coordonator), "Întoarcerea în Tibet", de Heinrich Harrer, și "Gândește ca un artist", de Will Gompertz.

De asemenea, în anul 2016 vor fi publicate și volumele "Ridicat la cer", de José Saramago, "O fecioară nesăbuită", de Ida Simons, "Ca să nu te pierzi prin cartier", de Patrick Modiano, "Tristețea îngerilor", de Jón Kalman Stefánsson, "Cumpătarea", de María Dueñas, "Sexualitate și societate", de Andrei Oișteanu, "Despre ignoranță: a sa și a multora", de Petrarca, "Revoluția rusă, 1891-1924. Tragedia unui popor", de Orlando Figes, "Scurtă istorie a samurailor", de Jonathan Clements, "Capcana Daesh. Statul Islamic sau reîntoarcerea Istoriei", de Pierre-Jean Luizard, și "Veneția", de Jan Morris.

Editura Nemira pregătește un 2016 editorial cu multe surprize, dar și cu multe promisiuni împlinite pentru cititorii fideli. Astfel, continuă seriile de succes începute în 2015, anume seria fantasy "Witcher", de Andrei Sapkovski, cu romanele "Sabia destinului" și "Sângele elfilor", seria "Outlander", de Diana Gabaldon, cu romanul "Libelula în chihlimbar", seria SF "Jean le Flambeur", de finlandezul Hannu Rajaniemi, cu volumul al II-lea, "Prințul fractal", precum și populara serie "Cei 100", de Kass Morgan, cu romanul "Ziua 21".

De asemenea, printre noutățile pe care le pregătește editura Nemira se numără "Un cântec pentru Lya", volumul de debut al faimosului George R.R. Martin, precum și mult-așteptata antologie coordonată de același autor împreună cu Gardner Dozois, "Femei periculoase" (două volume). Tot în colecția Nautilus SF apar romanele clasice ale lui Boris și Arkadi Strugațki, "E greu să fii zeu", "Lunea începe sâmbătă" și "Picnic la marginea drumului".

Totodată, în colecția "Suspans" va fi lansată trilogia "Revolta", de Robyn Young, în colecția "Young Adult", romanul "Regina Roșie", de Victoria Aveyard, în colecția "Babel", "Cartea secretă a Fridei Kahlo", de F.G. Haghenback.

În prima parte a anului 2016, la editura Corint Junior, va fi publicat primul volum din seria "Arena 13", de Joseph Delaney (autorul seriei bestseller "Cronicile Wardstone" - ecranizată în 2015), cărți cu unul dintre cele mai îndrăgite personaje de desene animate - Scooby Doo -, iar în colecția "Aventură & Mister" - "Insula Doctorului Libris", de Chris Grabenstein.

Cititorii cărților de istorie se vor delecta cu titluri interesante și de actualitate, cum ar fi "Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis: Povestea nespusă", de Barbara Leaming, "Afganții. Rușii din Afganistan (1979 - 1989)", de Rodric Braithwaite, "ISIS. Armata terorii", de Michael Weiss, iar cei care îndrăgesc cărțile din colecția "Istorie cu blazon" vor putea citi "Ocolul pământului în șapte luni și o zi. Egiptul" (Jurnalul de călătorie al Principelului Carol de Generalul Găvănescul) și "Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane", de Constantin Gane.

Fanii seriilor consacrate se vor bucura și în 2016 de continuările acestora, printre care se numără "Orașul focului ceresc", cartea a șasea din seria "Instrumente mortale", de Cassandra Claire, "Origini", volumul al patrulea din seria "Lux", de Jennifer L. Armentrout, volumul al treilea din seria "Vânătorii de comori", de James Patterson, volumul al patrulea din seria "Eu, haios?", de James Patterson, volumul al doilea din seria "Roboți", de James Patterson, volumul al doilea din seria "Berlin", de Fabio Geda și Marco Magnone, și cărticele noi din seria "Baby Looney Tunes".

În 2016, editura Trei pregătește, la rândul său, multe surprize pentru cititorii săi. Printre cărțile care vor fi publicate în acest an se numără "Discursuri care au schimbat lumea", colecție de Simon Sebag Montefiore, "Răzbunătorul. Legenda lui Hugh Glass", de Michael Punke, "Numele lui Dumnezeu este Milostivire", de Papa Francisc, "Împărăția cerurilor", de Emmanuel Carrere, și "Cartea clanului Baltimore", de Joel Dicker.

La editura Pandora M, în anul 2016, vor fi publicate volumele "Ghid de supraviețuire petru adolescenți", de Aija Mayrock, "Prietena mea genială", volumul al doilea, de Elena Ferrante, noi cărți în colecția "PanDa", cea mai nouă dintre colecțiile editurii, și "Anul gândirii magice", de Joan Didion.

Anul 2016 aduce noutăți editoriale de excepție și la editura Litera, dar și consolidarea unor colecții deja existente. Un eveniment editorial important al anului 2016 îl reprezintă publicarea câștigătorilor premiilor Nobel 2015 (Svetlana Alexievici) și Man Booker 2015 (Marlon James). Pe lângă acești mari autori, colecția de ficțiune va continua în 2016 cu câteva dintre bestsellerurile internaționale, printre care "Everything I Never Told You", de Celeste Ng, și cu serii de mari autori, precum Alice Munro, Richard Flanagan și Karl Ove Knausgard.

Editura Litera va continua colecția de cărți de colorat pentru adulți, cu două noi titluri de Johanna Basford, cu alte titluri fascinante - "Alice în Țara Minunilor" - , mandale și obiective turistice, dar și o carte de colorat dedicată fanilor "Game of Thrones".

În domeniul gastronomiei, poate unul dintre cele mai în trend hobby-uri ale momentului, editura Litera va completa colecția cu două mari nume: Yotam Ottolenghi și Martha Stewart.

Colecția "Kronika", lansată în 2015, va continua prin publicarea unor autori de prestigiu internațional, printre care Boris Johnson și Erik Larson, iar colecția "CEO Must Read" va continua cu titluri dedicate specialiștilor din domeniul afacerilor: "The Great Escape", de Angus Deaton, și "Superforecasting", de Philip Tetlock și Dan Gardner.

Și în domeniul limbilor străine, anul 2016 va fi marcat de o nouă serie de cărți aflate sub garanția internațională a numelui Pons. De asemenea, Litera va publica și o serie de albume de călătorii și enciclopedii de la edituri de prestigiu, precum National Geographic și Dorling Kindersley.

În domeniul cărților pentru copii, îndrăgitele personaje Disney își vor continua aventurile și vor apărea mai multe cărți de activități cu formate interactive, enciclopedii și licențe noi.

În 2016, grupul editorial All mizează pe "Cele 5 alegeri. Calea productivității", de Kory Kogon, Adam Merrill și Leena Rinne, și "Mesajele. Ghid practic pentru dezvoltarea abilităților de comunicare", de Matthew McKay, Marthe Davis și Patrick Fanning, la categoria cărților "Autoperfecționare/ Motivaționale", și "Pixi, cele mai frumoase povești" și noi volume din "Pisicile războinice", "Supraviețuitorii" și "Exploratorii", la categoria cărților pentru copii.

În ceea ce privește secțiunea de "Medicină", vor apărea volumele "Taylor - Manual de diagnostic diferențial" și "Ghid practic de nursing în pediatrie".

Colecția de literatură universală se va îmbogăți cu titlurile "Colecționarul", de Cecelia Ahern, și "Central Park", de Guillaume Musso.

În anul 2016, editura Curtea Veche Publishing are în pregătire volumele "Abecedar de nutriție, de Mihaela Bilic, prima carte de nutriție pentru copii scrisă de un medic nutriționist din România, "Lecția de machiaj", de Mirela Ecobici, prima carte de make-up scrisă de un make-up artist român, "Sexul pe înțelesul adolescenților", de Nicol Hastler, și "Marele Gatsby", repovestire din seria "Cărțile copilăriei.

Pentru anul 2016, editura Act și Politon pregătește multe titluri, printre care "Putere nemărginită", de Anthony Robbins - în format audiobook, "Principiile succesului", de Jack Canfield - în format tipărit și audiobook, "Săptămâna de lucru de 4 ore" a lui Timothy Ferriss - format tipărit și audiobook, "Mâncarea. O poveste de dragoste", de Jim Gaffigan - format tipărit și audiobook, și "Tu ești placebo", de Joe Dispenza - carte tipărită, audiobook și două CD-uri de meditație.

Sursa: Mediafax.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău