Nou-născuți în această perioadă au primit nume de pandemie: Covid, Corona și Carantină

  • 30 Aprilie 2020 09:44
Nou-născuți în această perioadă au primit nume de pandemie: Covid, Corona și Carantină

Corona Kumar și Covid Marie sunt numele date de părinți din Sud-Estul Asiei copiilor lor care au venit pe lume în vremea noului coronavirus, potrivit AFP. Aceștia nu par să fie deranjați de perspectiva că urmașii lor vor fi mereu asociați cu o pandemie mortală.

Când Colline Tabesa a născut, pe 13 aprilie, o fetiță sănătoasă în centrul orașului filipinez Bacolod, ea și tatăl copilului, John Tupas, au decis să marcheze ocazia cu un semn de apreciere.

“Acest COVID-19 a provocat multă suferință în lume”, a spus tatăl de 23 de ani, care și-a exprimat ușurarea că nașterea nu a avut complicații.

“Am vrut ca numele ei să ne aducă aminte că COVID nu doar ne-a adus suferință. În ciuda tuturor acestor lucruri, am primit o binecuvântare”, a adăugat el.

Și astfel, a rămas Covid Marie.

Cu câteva săptămâni înainte, două mame din Sud-Estul Indiei au avut idei similare, aparent încurajate de un doctor din spitalul unde copiii lor s-au născut.

Unul din ei a fost numit Corona Kumar iar celălalt copil Corona Kumari.

“Le-am spus că asta ar ajuta la conștientizarea bolii și să înlăturăm stigmatul din jurul ei. Spre surprinderea mea, au fost de acord”, a spus S.F. Basha, doctorul.

Nefiind mai prejos, un cuplu de muncitori migranți, izolați în Nord-Estul Indiei la mii de kilometri de casă, în statul deșertic Rajasthan, au decis să-și numească copilul Carantină.

“L-am numit Carantină să ne aducem aminte de toate problemele pe care le-am avut pentru a face față acestor vremuri grele”, a relatat presa locală, citând pe tatăl, Sanjay Bauri.

Tupas, tatăl lui Covid Marie, a spus că deși a fost criticat pe rețelele de socializare din cauza alegerii neortodoxe, el nu și-a schimbat decizia.

“S-ar putea confrunta cu agresiune, dar îmi voi învăța fiica să fie o persoană bună. Nu ne-am gândit de două ori”, a spus el.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău