Noul șef al IGSU, Aurel Baciu, a fost prezentat colectivului
-
18 Septembrie 10:58

Noul șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, Aurel Baciu, a fost prezentat astăzi colectivului de către ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Conducerea MAI a adus mulțumiri și recunoștință fostului șef al IGSU, colonelului serviciului intern Oprea Alexandru, pentru activitatea desfășurată și proiectele realizate. Ministra a subliniat că, datorită aportului său, Republica Moldova a devenit membră cu drepturi depline în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
„Conducerea Ministerului și-a exprimat convingerea că noul șef va continua fortificarea proceselor inițiate în domeniul prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor excepționale, precum și alinierea procedurilor și protocoalelor de intervenție la standardele europene”, transmite IGSU.
La rândul său, noul șef al IGSU al MAI, Aurel Baciu, a mulțumit pentru încrederea acordată și a dat asigurări că instituția va continua realizările în domeniul gestionării situațiilor de urgență și va depune eforturi susținute pentru fortificarea acestora.