Cum comentează experții prevederile noului Cod Civil
-
04 Aprilie 2019 13:17
Noul Cod Civil va fi lansat astăzi la Librăria din Centru din Chișinău. Experții din domeniul juridic au lucrat peste trei ani la elaborarea noului Cod, care a intrat în vigoare la 1 martie 2019. Acesta conține mai multe noutăți, în special ce țin de protecția consumatorului sau procurarea imobilelor în proces de construcție.
În cele peste 700 de pagini ale noii ediții se regăsesc prevederi ce reglementează toate aspectele vieții omului – de la naștere și până la moarte, drepturi și obligații civile. În cadrul unui interviu pentru Radio Chișinău, juristul Oleg Efrim, unul dintre autorii Codului, a menționat că au fost preluate cele mai bune reglementari din Europa și au fost adaptate la realitățile noastre.
”Ceea ce apreciez mai mult în acest Cod este ceea ce se poate și nu se poate. Până acum nu era foarte clar ce nu este interzis. Asta îngusta foarte mult câmpul de manevră pentru cei care folosesc legislația civilă. Acum, un mare merit al autorilor este că au stabilit niște granițe extrem de clare pentru toată lumea. Totodată, noul cod dă o valență și o valoare adevărată bunei credințe, care trece ca un fir roșu prin toată legislația civilă. Se contracarează abuzul de drepturi”, a subliniat Oleg Efrim.
Potrivit lui, noul Cod Civil al Republicii Moldova este rezultatul unor cercetări aprofundate ale tuturor codurilor civile din spațiul european. După cum spun autorii - nu s-a inventat nimic, au fost preluate cele mai bune reglementari din Europa, astfel încât astăzi putem spune ca avem unul din cele mai moderne coduri civile, adaptat realităților noastre.
Cele mai importante schimbări pentru cetățeni țin de procurarea imobilelor în proces de construcție sau împrumuturile bancare, susține profesorul universitar Octavian Cazac.
”Sunt trei momente care fac ca cetățenii să simtă imediat intrarea în vigoare a Codul Civil, ce garantează drepturi care nu au fost prevăzute în vechiul Cod civil, cum ar fi aspecte ce țin de procurarea unor imobile în proces de construcție, încheierea contractelor de întreținere, în care persoane în vârstă de regulă, transmit cuiva locuința lor în schimbul întreținerii pe viață, de fapt se încheiau contracte pe viață. Noul Cod stabilește niște obligații de informare, notarul practic este obligat să zguduie donatorul, să-i spună hai să scriem asta în contract. Al treilea moment este problema creditelor – dubla despăgubire – dobânda și penalitățile. Codul spune clar ori una ori alta”, a adăugat Octavian Cazac.
O altă noutate sunt normele detaliate cu privire la regimul juridic al administratorilor, dar și apariția cărții - Moștenirea, ce cuprinde dispoziții referitoare la procesul de împărțire succesorală. Noul Cod Civil a intrat în vigoare la 1 martie 2019.