Noua Zeelandă: Vaccinare obligatorie pentru personalul medical și cel din învățământ
-
11 Octombrie 2021 12:26
Noua Zeelandă a anunțat luni că majoritatea personalului medical și din învățământ nu va mai putea să-și exercite activitatea profesională dacă nu se va vaccina împotriva COVID-19, informează AFP, citat de AGERPRES.
„Nu putem lăsa nimic la întâmplare, de aceea o facem (vaccinarea) obligatorie", a declarat Chris Hipkins, ministrul însărcinat cu lupta împotriva noului tip de coronavirus, care este de asemenea ministru al educației.
Medicii, infirmierii și alte persoane angajate în sistemul medical și care sunt în contact direct cu pacienți vor trebui să fie vaccinați înainte de 1 decembrie. Personalul din educație care intră în contact cu elevii va trebui de asemenea să fie imunizat cu două doze de vaccin înainte de 1 ianuarie.
Colegiul regal al medicilor generaliști din Noua Zeelandă susține vaccinarea obligatorie, iar președinta lui, Samantha Murton, a calificat această măsură drept „îndrăzneață, dar necesară". „Vaccinarea rămâne instrumentul nostru cel mai eficient pentru a ne proteja împotriva contaminărilor și bolilor", a subliniat Hipkins.
Timp de luni de zile, arhipelagul neozeelandez a fost protejat în fața pandemiei, în special datorită măsurilor stricte la frontiere. Însă apariția în august, la Auckland, a variantei Delta a noului tip de coronavirus, puternic contagioasă, a schimbat datele problemei și, în pofida măsurilor de carantină, virusul s-a răspândit în provinciile vecine Northland și Waikato.
Săptămâna trecută, premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a recunoscut că strategia sa „zero COVID" adoptată în arhipelag nu a permis stăvilirea totală a virusului.