Nou atac nocturn al Rusiei, care a lansat 7 rachete S-300 asupra orașului ucrainean Zaporojie
-
12 Octombrie 2022 13:20
Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri șapte rachete S-300 asupra orașului ucrainean Zaporojie și în împrejurimi, fără a provoca pagube însemnate, după ce în timpul zilei de marți bombardase 22 de localități, transmite EFE.
„Noaptea aceasta dușmanul a lansat din nou un atac mișelesc cu rachete. Circa șapte rachete S-300 au fost lansate împotriva Zaporojie și împrejurimilor'' orașului, a informat șeful administrației militare din regiunea cu același nume, Oleksandr Staruh, într-un mesaj pe Telegram citat de agenția Ukrinform.
Staruh a menționat că două rachete au lovit un cartier din centru fără să se producă pagube semnificative, iar alte cinci rachete au căzut în suburbii.
Dintre acestea cinci, trei au provocat distrugeri într-o localitate din apropierea Zaporojie - o clădire rezidențială a fost parțial distrusă, iar echipele de salvare au scos trei persoane în viață, de sub dărâmături -, iar două au căzut pe un câmp dintr-o altă localitate.
''Din fericire nu s-au înregistrat victime'', a spus el.
Administrația militară regională din Zaporojie a menționat într-un comunicat pe Telegram că trupele ruse au bombardat marți 22 de localități din regiune, provocând distrugeri la infrastructura civilă.
Pe de altă parte, marți au fost evacuate din teritoriul temporar ocupat 61 de persoane, între ele nouă copii.
„De la începutul războiului pe scară largă, Zaporojie și întreaga regiune au fost ținta a 202 atacuri. Ca rezultat al atacurilor, au murit 242 de civili, locuitori ai orașului Zaporojie, între care și 10 copii'', a declarat la rândul său Artem Kisko, șeful poliției regionale, care a adăugat că 713 persoane au fost rănite, între care 39 de copii.
Aproape toate bombardamentele au avut loc în timpul nopții, între orele 22:00 și 08:00, iar principalele obiective au fost infrastructuri civile, hoteluri, stațiuni balneare și centre educative, a menționat Kisko.
Totodată, primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a informat pe Telegram că în orașul ocupat temporar a avut loc o explozie puternică.
„Nu a fost o dimineață bună pentru ocupații din Melitopol: s-a produs o explozie puternică în oraș. Zgomotul s-a auzit în mai multe cartiere, dar cel mai tare s-a auzit în partea de nord a orașului'', a scris edilul.
Potrivit unor informații preliminare, un autoturism a sărit în aer, potrivit EFE, transmite Agerpres.