Printr-o hotărâre din 27 octombrie 2005, după ce a audiat părțile în ședință publică, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată. Ea a menționat că o factură fiscală falsă, eliberată de un furnizor, nu acorda dreptul la deducerile pretinse de către societatea reclamantă. Societatea reclamantă a declarat recurs, invocând, inter alia, caracterul ilegal al raportului de expertiză care constatase falsul.

Printr-o decizie irevocabilă din 11 ianuarie 2006, Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea Curții de Apel Chișinău.

Invocând Articolul 6§1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, societatea reclamantă s-a plâns de eșecul Curții Supreme de Justiție de a o cita la ședința de judecată, fiind astfel privată de posibilitatea de a-și apăra în mod rezonabil cauza. De asemenea, ea a susținut că motivele reținute de către Curtea Supremă de Justiție vizau chestiuni de fapt și de drept care au determinat necesitatea participării sale la ședința de judecată.

Guvernul a respins alegațiile societății reclamante și a prezentat copia unei scrisori expediate în adresa ei, prin care aceasta fusese informată despre data ședinței. De asemenea, Guvernul a notat că societatea reclamantă reiterase în recursul ei motivele invocate în fața instanței de fond, iar Curtea Supremă de Justiție nu a examinat fondul cauzei, ci s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea recursului.

Curtea a reiterat constatările sale anterioare, potrivit cărora, în practică, instanțele naționale nu acceptă drept o dovadă pertinentă faptul expedierii unei scrisori și solicită o dovadă de recepționare. În lipsa altei probe decât scrisoarea la care făcuse referire Guvernul, Curtea a considerat că nu a fost stabilit faptul că societatea reclamantă fusese citată în mod corespunzător la ședința în fața Curții Supreme de Justiție.

Cu referire la necesitatea participării societății reclamante la ședința menționată, Curtea a notat că societatea reclamantă invocase un argument nou cu referire la inadmisibilitatea probei principale, id est a raportului de expertiză care constatase falsul. Spre deosebire de instanța de fond, Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat în mod expres asupra acestui aspect decisiv și a purces la o nouă analiză a faptelor. Curtea Supremă de Justiție a audiat partea adversă, iar în aceste condiții, din motive de echitate a procedurii, ea nu putea soluționa întrebările invocate în fața ei fără a audia în persoană reprezentantul societății reclamante.

Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție în prezenta cauză.

În consecință, Curtea a acordat societății reclamante 3.600 euro pentru prejudiciul moral și 1.100 euro pentru costuri și cheltuieli.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.

Sursa:bizlaw.md