Noi specii marine exotice, descoperite în Marea Java

  • 19 Aprilie 2018 15:35
Noi specii marine exotice, descoperite în Marea Java

Un crab pustnic și un crevete cu ochi reflectorizanți figurează pe o listă cu peste o duzină de noi specii marine exotice descoperite în cursul unei expediții în apele de mare adâncime din largul insulei indoneziene Java, au anunțat joi oamenii de știință, citați de AFP.

În timpul acestei expediții de 14 zile, realizată în martie și aprilie de o echipă de la Universitatea Națională din Singapore (NUS) și de la Institutul de Științe din Indonezia (LIPI), cercetătorii au explorat o zonă vastă din Oceanul Indian din apropierea coastei sudice a Java și în strâmtoarea Sunda ce separă această insulă de Sumatra.

''Aceasta este o zonă din Oceanul Indian care nu a fost explorată niciodată pentru viețuitoarele din apele de mare adâncime așa că nu știam ce vom găsi'', a declarat pentru AFP Peter Ng, un specialist în crabi și director al Muzeului de istorie naturală Lee Kong Chian al NUS.

''Am fost foarte surprinși de descoperiri'', a mai spus el adăugând că este vorba despre specii exotice complet noi pentru lumea științifică, care ''ne spun că în această parte a Indoneziei se petrec lucruri pe care nu le cunoaștem''.

Trei noi specii noi de paianjen-crab au fost descoperite în expediția în timpul căreia au fost explorate 63 de zone, se precizează într-un comunicat. Unul dintre aceștia avea o placă ce îi proteja ochii, ce semăna cu niște urechi supradimensionate, iar altul avea culoarea portocaliu strălucitor.

Printre alte descoperiri se numără o nouă specie de crab pustnic cu ochi verzi strălucitori, după cum a menționat omul de știință din Indonezia Dwi Listyo Rahayu, expert în crabi și participant la expediție.

O altă noutate este o specie de crevete cu ochi strălucitori, ce reflectă lumina.

Profesorul Ng a declarat că oamenii de știință vor studia în detaliu peste 12.000 de viețuitoare din 800 de specii pe care le-au adunat în timpul expediției și vor publica rezultatele muncii lor în anul 2020.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
3,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău