Semnalele transmise de către Occident par să detensioneze, cel puțin pentru moment, atmosfera încordată din regiune. Totuși, intențiile Kremlinului sunt greu de descifrat și anticipat, chiar și de către cei mai buni cunoscători ai regimului condus de Vladimir Putin. Ce mesaj încearcă să transmită președintele rus Ucrainei și statelor occidentale? În ce context ar trebui să analizăm mișcările de trupe din ultimele săptămâni? Care ar putea fi consecințele acestei crize asupra securității regionale și cum ar trebui autoritățile Republicii Moldova să acționeze în condițiile actuale? Vom încerca să abordăm aceste aspecte alături de Angela Grămadă, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale din București. Eu sunt Cristina Păpușoi și vă invit să ascultați un nou episod al podcastului ,,Noi și Europa’’.

*********

Doamna Grămadă, aș propune să începem discuția de astăzi cu o trecere în revistă a celor mai recente evoluții pe marginea tensionării situației la frontiera Ucrainei. Ce se întâmplă, de fapt, în ultimele săptămâni în proximitatea Ucrainei, pentru că totul a început mai devreme, când s-a anunțat că trupe de sute de mii de soldați ruși au fost masați la frontier cu Ucraina, ceea ce a provocat îngrijorări în regiune? Anterior, am văzut și niște hărți în presa din străinătate în care era expus un potențial plan de invazie a Ucrainei.

Aceste detalii vin din două surse. Pe de o parte, avem autoritățile de la Kiev, care monitorizează regiunea și zona constant, adică frontiera estică a Ucrainei. Pe de altă parte, avem surse din serviciile secrete ale Statelor Unite, care au indicat eventuale planuri ale Federației Ruse de a depăși anumite linii roșii care au fost stabilite anterior și dislocarea unor trupe suplimentare la frontiera cu Ucraina. Aici vorbim, normal, de frontiera estică a Ucrainei. Astăzi am văzut și un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, care oferă detalii cu privire la numărul de militari care au fost dislocați și pe care i-au monitorizat în ultimele săptămâni. Conform acestui comunicat, cifra ar atinge 115 000 de militari, dintre care 22 000 fiind militari implicați în component navală a trupelor rusești care au fost dislocate în regiune. Cu asemenea detalii au ieșit zilele trecute oficiali din Ministerul Apărării al Ucrainei, trăgând semnale de alarmă. Mai mult decât atât, despre aceste capabilități concentrate la frontiera cu Ucraina a vorbit și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, acum câteva zile, când a rostit discursul său anual în fața deputaților ucraineni, adică în Radă, ceea ce, în mod normal, prezintă pentru Ucraina semn de îngrijorare.

Dacă ne aducem bine aminte, la începutul acestui an, Rusia a mobilizat trupe la granița cu Ucraina. Cât de diferite sunt aceste două situații și de ce ar trebui să atragem atenția acum la dinamica mișcării trupelor din regiune?

Acest lucru s-a întâmplat, dacă nu greșesc, la sfârșitul lunii martie/începutul lunii aprilie și, atunci, disensiunile au fost destul de grave, pentru că au trezit nemulțumirea anumitor parteneri occidentali ai acestei țări. Mă refer la Kiev și Ucraina. La scurt timp, după mai multe intervenții discursive ale liderilor occidentali, Rusia a retras o parte din aceste trupe, dar a lăsat contingent și echipament militar nu departe de frontiera cu regiunea estică a Ucrainei, adică cu Donbass-ul. Acest lucru dă semne clare că aceasta nu intenționează să lase situația așa cum este și că vor mai reveni în cazul în care partea ucraineană nu va accepta anumite condiții pe care Rusia le impune prin formatele de negociere ale conflictului din estul Ucrainei. Acest lucru s-a văzut și prin diferite mijloace de monitorizare a frontierei dintre Ucraina și Federația Rusă. S-a văzut că acel contingent militar a rămas nu departe de frontieră și că există multe alte metode pe care le folosește Federația Rusă, inclusiv mobilizarea mai multor nave în Marea Neagră. Mai mult decât atât, experții care au monotorizat ceea ce se întâmplă în Marea Neagră au constatat că aceste mișcări ale Federației Ruse ar trebui să îngrijoreze toți partenerii Ucrainei care au ieșire la Marea Neagră, pentru că, în caz de nevoie, Rusia poate să oprească mișcarea de nave. Poate să atace prin contingentul de care dispune acolo anumite puncte pe care le au acești parteneri ai Ucrainei. Nu este departe de Insula Șerpilor, acolo unde România are interese comerciale și se află, practic, frontiera maritimă.

Ce credeți că urmărește Moscova prin aceste așa-zise semnale pe care le tot transmite Kievului?

Moscova are două obiective și cred că aceste două obiective au fost înțelese de toată lumea. În primul rând, ei doresc menținerea Ucrainei în zona lor de influență, pentru că, fără Ucraina, niciun fel de inițiativă regională a Federației Ruse nu va avea un success deplin. Dacă nu reușești să convingi unul din cele mai mari state ex-sovietice că e fezabilă acea organizație de integrare regională (aici vorbim de Uniunea Economică Euroasiatică), atunci nu ai cum să convingi și alți lideri oficiali ai altor state să adere la această inițiativă. Deci, Moscova are, practic, nevoie de Ucraina, care are și un model diferit de dezvoltare economic, mult mai orientat către piața de desfacere a UE în prezent. Au trecut șapte ani de când a izbucnit acel conflict și Ucraina a făcut pași importanți în ceea ce privește reorientarea economiei către alte piețe de desfacere. Spuneam că modelul este diferit, este mult mai avansat are o economie de tip nu neapărat extensive, cum este cea a Federației Ruse, bazată pe extracția de carburi în mare parte, pentru că de acolo vin resursele în bugetul de stat, dar are o economie cu o industrie grea bine dezvoltată. Această industrie grea a fost chiar transferată din estul Ucrainei, din regiunea Donbass și Lugansk, un pic mai spre centrul Ucrainei, pentru că multe obiective strategice au fost mutate. Cel de-al doilea obiectiv mare este relația cu SUA, care, prin Ucraina, pe care Moscova o folosește ca pe un instrument, încearcă să limiteze acțiunile la nivel internațional ale SUA și aici ei menționează NATO, dar, de fapt, ținta strategiei lor este SUA, pentru că este considerată, în continuare, hegemon. Ei încearcă să se poziționeze ca un stat, un actor care poate să vină cu o contra-ofertă pentru ceilalți participanți la sistemul de relații internaționale.

Doamna Grămadă, credeți că aceste declarații din ultima perioadă ale președintelui ucrainean Zelenski de a se apropia de NATO, dar și deschiderea NATO cel puțin la nivel declarativ față de Ucraina, a agasat cumva regimul de la Kremlin?

Cu siguranță, a supărat. Poate că deschiderea pe care o arată în continuare partenerii occidentali ai Ucrainei pentru integritatea și suveranitatea acestui stat arată că Federația Rusă nu are șanse de a menține Ucraina, prin modul pe care o tratează acum, la momentul de față, în sfera sa de influență. Mai mult, prin acele încercări de a intimida și a pune presiune pe autoritățile de la Kiev, acele mijloace hibride pe care le folosește Federația Rusă împotriva Ucrainei. Lupta aceasta cu state care sunt mult mai mici și Moldova fiind într-o situație destul de complicată cu conflictul din Transnistria, și cu actori politici care au fost implicați în sabotarea anumitor procese decizionale ale Republicii Moldova; Georgia, ce se întâmplă astăzi acolo, modul în care sunt folosite minoritățile entice și sunt subminate deciziile autorităților din Caucazul de Sud pentru a acționa în sensul integrării europene, integrării în NATO, arată foarte clar că Rusia este, într-adevăr, supărată și că nu este pregătită să renunțe la aceste state. Cel puțin, nu acum. Faptul că se întâmplă aceste lucruri, se întâmplă aceste declarații beligerante între Ucraina și Federația Rusă, necesită o abordare internă din partea Ucrainei. Sondajele de opinie, efectuate constant în Ucraina, arată că majoritatea populației își dorește, într-adevăr, integrarea în structurile euro-atlantice și că nu a existat anterior o perioadă mai favorabilă anexării Crimeei și declanșării războiului din estul Ucrainei pentru asemenea procese de integrare regională.

Aș vrea să reamintim, în contextul discuției noastre, discursul președintelui ucrainean V. Zelenski din 1 Decembrie. Președintele menționa atunci că țara sa nu va reuși să oprească războiul din estul Ucrainei fără o interacțiune directă cu Federația Rusă. Cum priviți dumneavoastră această declarație, în contextul evenimentelor curente din regiune?

Eu am văzut experți din Ucraina care au fost de acord cu președintele Zelenski, dar am văzut mai multă lume care a fost în dezacord cu acesta. El se contrazice puțin în această declarație. Contrazicerea constă în faptul că Ucraina cere ajutor permanent statelor UE, cât și statelor membre NATO, și se adresează în mod special către SUA, pentru că știm că de acolo vine cea mai mare susținere, inclusiv asistența tehnică pentru capabilitățile militare și pregătirea militarilor din Ucraina. În același timp, susține că el este pregătit să facă față unei discuții bilaterale cu președintele Putin, ceea ce nu este chiar așa. Noi am văzut și anterior că Zelenski nu a reușit să arate întotdeauna fermitate în discuțiile pe care le-a avut, inclusiv în formatul normand de acum doi ani sau în alte momente în care s-a discutat despre conflictul din estul țării. Evident, el a avut cîteva succese. Este vorba despre eliberarea prizonierilor, modul în care a fost gestionată situația marinarilor care au fost luați ostatici prizonieri de către Federația Rusă. Asta nu înseamnă, însă, că el poate să își asume meritul pentru aceste negocieri, ci ar trebui să o facă oficiali din alte instituții ale statului care au fost responsabili cu aceste negocieri. Faptul că el a vorbit despre o discuție directă cu V. Putin a supărat liderii opoziției, care au ieșit în stradă, au protestat și au susținut un punct de vedere diferit, în care încercau să explice că Ucraina nu este capabilă să poarte aceste negocieri față în față cu Federația Rusă în acest moment. Faptul că Rusia mobilizează acele trupe în estul Ucrainei este încă o încercare de a submina poziția Ucrainei în aceste negocieri. Practic, este o presiune pe care Federația Rusă o pune asupra țării vecine.

Doamna Grămadă, așa cum bine știm, urmăriți presa din Ucraina, o citiți, o analizați. Voiam să vă întreb dacă în mass-media se vorbește despre o eventuală confruntare directă cu Rusia, în contextul acestor amenințări din partea Rusiei, dar și în contextul acelor planuri de invazie? Cum privesc ucrainenii această situație?

Sunt mai multe perspective și asta e o întrebare foarte interesantă. În primul rând, președintele Zelenski nu a reușit să-și contruiască o relație foarte bună cu presa din Ucraina. El întotdeauna a discreditat dialogul său cu jurnaliștii sau i-a discreditat pe jurnaliști, considerându-i incapabili să înțeleagă care este strategia lui nu doar cu privirea la dezvoltarea economică, social-politică a țării, dar și cu privire la modul în care acesta încearcă să gestioneze negocierele sau discuțiile cu privire la soluționarea conflictului din estul țării. Al doilea aspect ține de politica internă. Zelenski a emis anul acesta mai multe decrete care au facilitate minimizarea prezenței presei de opoziție pro-rusă în spațiul informațional al Ucrainei. Noi știm că există câteva canale de televiziune care au fost blocate și care nu mai pot să emită prin cablu. A existat o mare ostilitate a opoziției pro-ruse din Ucraina în acest sens, acuzându-l pe Zelenski că a limitat libertatea de exprimare. A încălcat, practic, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor ucraineni prin deciziile sale. Mai există cea de-a treia perspectivă, în care presa din Ucraina, având experiența Euromaidan-ului din 2013 și a ceea ce a urmat în 2014, a rămas destul de critică la adresa oricărei guvernări, nu doar a președintelui Zelenski, dar și a celor care au fost la conducerea țării anterior. Toate aceste perspective trebuie și merită a fi analizate. Evident că presa din Ucraina încearcă să fie responsabilă. Mă refer la cea independentă, care aduce mesaje critice la adresa guvernării, adică publică și opinii alternative despre regimul din Ucraina, dar această critică este, cumva, desconsiderată de guvernarea de la Kiev. Zelenski încearcă să nu dea ascultare opiniilor alternative. El susține că deciziile sale sunt corecte, că acestea sunt analizate și că sunt responsabile, în primul rând, de interesele naționale ale Ucrainei. În ceea ce privește discursul din Rada ucraineană, am văzut mai multe critici la adresa lui Zelenski decât susținere și am văzut că există o foarte mare frustrare în rândul cetățenilor ucraineni după summit-ul dintre Vladimir Putin și Joe Biden. Practic, continuă acea linie/direcție de analiză a informațiilor, în care ne este demonstrat că, fără o susținere externă, Ucraina nu s-ar putea descurca în ceea ce privește soluționarea conflictului din estul țării și nu ar reuși să suprime agresiunea Federației Ruse.

Ați amintit despre conferința dintre președinții Joe Biden și Vladimir Putin, desfășurată săptămâna aceasta, în contextul agravării situației dintre Kiev și Kremlin. Totodată, această conferință a fost o platformă posibilitatea ca noi să vedem care sunt opiniile și abordările acestor două mari puteri, SUA și Rusia, în raport cu Ucraina și cu un potențial conflict care ar putea reizbucni. Dumneavoastră cum ați perceput aceste mesaje transmise de Casa Albă și de către Kremlin, pe lângă ceea ce am citit în presă? Poate încercăm să dăm un pic la o parte cortina și să vedem ce s-ar ascunde în spatele mesajelor oficiale.

În primul rând, mesajul cel mai important pe care trebuie să-l evidențiem, asta se vede din comunicatul de presă pe care l-a publicat Kremlinul, linia roșie a acestui dialog a fost extinderea NATO în estul Europei. Rusia își dorește garanții foarte clare că NATO nu se va extinde și nu va primi state-membre noi: Ucraina și Georgia. Acesta este firul roșu, acesta este mesajul pe care Putin a ținut să-l transmită foarte ferm liderului de la Casa Albă. Alt mesaj se referă la faptul că Rusia nu va accepta ca orice altă putere sau orice alt actor occidental să intervină în zona sa de influență. Vorbim despre Ucraina, vorbim și despre alte state din regiune care sunt supuse aceluiași tip de amenințări hibride: se practică propagandă și manipulare prin presă, manipulare prin instrumente de presiune energetică/economică, manipulare prin luarea sub aripa Kremlinului a unor actori locali politici care ar putea să influențeze procese decizionale. Practic, se subminează instituțiile și reziliența internă a acestor state. Alte mesaje s-au referit la alte zone de interacțiune ale intereselor SUA cu cele ale Federației Ruse. Evident că partea rusă a ținut să sublinieze că nu ea se face vinovată de majoritatea problemelor din regiune, ci SUA, care a încercat să pătrundă în aceste locuri, pe care Rusia le-a stabilit clar ca zonă de interes strategic. De cealaltă parte, Casa Albă a fost mult mai laconică în comunicatul de presă pe care l-a publicat după discuție, dar a venit cu anumite precizări suplimentare, care spun clar că SUA își dorește ca statele europene să fie mult mai implicate și că trebuie să existe o coeziune mult mai mare în ceea ce privește Ucraina. Nu este admisibil ca anumite state din UE să promoveze discuții bilaterale cu Federația Rusă fără să ia în calcul care sunt amenințările de securitate la frontiera sa estică. Acesta este un mesaj destul de clar. Al doilea mesaj pe care l-am desprins din partea Casei Albe este faptul că, după eșecul summit-ului din vara anului 2021 și după acea decizie a SUA de a încuraja Germania să meargă înainte cu proiectul Nordstream 2, poziția SUA este de coordonare cu cea a Germaniei: ca acest lucru să nu se mai întâmple și că sancțiunile vor include acest proiect destul de important pentru Federația Rusă.

Cum ar trebui să reacționeze autoritățile de la Chișinău la această potențială criză de securitate la nivel regional și nu numai? Noi suntem în vecinătatea imediată a Ucrainei și aceste lucruri s-ar putea resimți.

Noi cred că am mai discutat despre acest lucru și am spus că, în ultimii ani, Ucraina și-a schimbat cumva optica prin care privește Republica Moldova și conflictul din Transnistria. Are o cu totul altă tactică sau strategie cu privire la amenințările la care este supusă Republica Moldova. Practic, au început să fie mult mai atenți la evenimente, actori interni, zone de risc, instrumente de propagare a mesajelor manipulatorii în societatea din Republica Moldova. Cred că Republica Moldova, cumva, rămâne în urmă și nu a analizat încă eficient sau nu a a analizat în întregime care este acel spectru de vulnerabilități și amenințări hibride la care este supusă prin vecinătatea pe care o are cu Ucraina. Amenințările vin și pe linia transnistreană, amenințările vin și prin regiunea Odessa, adică ieșirea noastră la Marea Neagră, prin acele mijloace de informare în masă care sunt controlate sau coordonate din afara țării și promovează interesele Federației Ruse, prin intermediul actorilor politici care dețin controlul asupra acestor mijloace de informare. În continuare, suntem destul de slab pregătiți pentru a promova politici în domeniul energetic, de exemplu, care să ne permită să putem avea alternative la resursele de energie din Federația Rusă. Trebuie să înțelegem că, dacă Nordstream 2 este lansat, ucrainenii au spus de mai multe ori că Rusia ar putea să nu mai aibă nevoie de conductele de gaze naturale care trec prin teritoriul Ucrainei. Atunci, nefiind importantă această infrastructură energetică, Rusia nu mai are de ce să nu treacă acele linii roșii și să impună Ucrainei să accepte și discuțiile cu separatiștii din estul țării și multe alte chestii, precum interferențe în procesul decizional politic de la Kiev. Republica Moldova, chiar dacă a reușit să negocieze prelungirea livrării gazelor naturale și a amânat, cumva, implementarea Pachetului Energetic 3, trebuie să înțeleagă că riscurile sunt în continuare acolo. Ceea ce ne-am angajat să facem, fără a cunoaște exact toate subtilitățile acelor negocieri, ar putea să ne coste în viitorul apropiat, dacă nu reușim să diversificăm aprovizionarea cu gaze naturale a țării.

*********

Ați ascultat podcastul „Noi și Europa”, un produs al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, dezvoltat în parteneriat cu Radio Chișinău, ZUGO și Fundația Konrad Adenauer. Ne găsiți și pe platformele de podcast și în emisie la radio. Eu sunt Cristina Păpușoi și vă dau întâlnire luna viitoare, ca să discutăm împreună despre realitățile europene.