NOI ȘI EUROPA | Impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra relațiilor dintre Bruxelles și Moscova și regiunii Parteneriatului Estic

  • 01 Iunie 18:32
0%
00:00:00
00:00:00

Agresiunea militară a Federației Ruse asupra Ucrainei a schimbat într-un mod radical coordonatele relațiilor dintre Bruxelles și Moscova. Deși dialogul politic dintre cele două părți a fost unul limitat și înaintea războiului, interacțiunea economică și, mai ales, tranzacțiile de resurse naturale, au fost grav periclitate de războiul neprovocat al Rusiei în Ucraina. Astăzi, optica acestor relații, dictată în special de reconfigurarea viziunii de politică externă față de Moscova în rândul celor mai importante cancelarii europene, ne vorbește despre dorința declarată a Uniunii Europene de a rupe legăturile cu Federația Rusă pe dimensiunea comercială și energetică, fiind discutată activ posibilitatea introducerii unui embargo pentru importurile de petrol și gaze naturale din această țară.

În același timp, repercusiunile războiului din Ucraina și atenția sporită acordată acestei regiuni au deschis o fereastră de oportunitate pentru statele asociate din vecinătatea estică, care pot spera astăzi, mai mult ca niciodată, la decizie unanimă din partea țărilor membre UE în favoarea statului de țări candidate.

Discutăm astăzi cu Stanislav Secrieru, Analist senior în cadrul Institutului Uniunii Europene pentru Studii de Securitate, despre impactul războiului din Ucraina asupra relațiilor dintre UE și Federația Rusă, dar și asupra regiunii Parteneriatului Estic. Eu sunt Cristina Popușoi și vă invit să ascultați un nou episod al podcastului „Noi și Europa”.

*****

Domnule Secrieru, în ultimele trei luni am asistat la o schimbare la față a viziunii de politică externă a unor state occidentale în raport cu Federația Rusă, dictată evident de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei. În acest context, ar trebui să recunoaștem că strategia adoptată de unele țări europene și de către Uniunea Europeană în general, în raport cu Rusia, în anii premergători războiului, a fost incapabilă să descurajeze actuala invazie militară rusă în Ucraina. De ce s-a întâmplat acest lucru și în ce măsură războiul a schimbat această abordare de politică externă a statelor europene?

Eu cred că o să încerc să vă răspund în mai multe etape la această întrebare, fiindcă ridică mai multe sub-întrebări. Primul element pe care aș vrea să îl punctez este că orice război, mai ales de această intensitate la care asistăm în Ucraina, este de regulă un element de schimbare politică economică și în domeniul securității. Prin urmare, războiul din Ucraina este un element de schimbare pentru întreaga relație a Uniunii Europene cu Federația Rusă. Schimbarea se reflectă pe două planuri: prima schimbare ține de invalidarea unor ipoteze sau supoziții care au ghidat relația Uniunii Europe cu Federația Rusă.

Prima ipoteză care a ghidat relația cu Rusia a fost că interdependența economică este ceva bun și este un element care constrânge comportamentul distructiv sau malign al Federației Ruse. Ori ceea ce acest război a demonstrat este că interdependența economică dintre Uniunea Europeană și Rusia nu a reușit să constrângă acțiunile Federației Ruse în Ucraina. Ba mai mult, pe parcursul celor trei luni de război, noi am observat că Federația Rusă este gata să folosească această interdependență împotriva Uniunii Europene în scopul de a limita sancțiunile pe care Uniunea Europeană intenționa, și ulterior, le-a introdus pentru Federația Rusă. De exemplu, Federația Rusă a suspendat livrările de gaz spre Polonia, spre Ungaria, spre Finlanda, încălcând contractele sau condițiile contractuale care prevăd că Rusia nu are dreptul să ceară ca gazul livrat să fie plătit în ruble.

Această interdependență este un lucru bun, probabil în relația între democrațiile liberale. Totuși, în relația cu o putere agresivă, care încearcă să revadă aranjamentele politice și de securitate în mod violent, interdependența nu este un lucru tocmai pozitiv. Deci acesta este primul  factor care a ghidat gândirea și politica Uniunii Europene față de Rusia. Astăzi această supoziție a fost invalidată și, prin urmare, avem și anumite acțiuni din partea UE. A doua supoziție importantă este că Uniunea Europeană a presupus pe o durată de mai mult timp că poate separa relațiile comerciale cu Federația Rusă de problemele de securitate. Deci: separăm securitatea de afaceri. Ori ceea ce acest război a demonstrat este faptul că Uniunea Europeană a continuat să facă afaceri cu Rusia a avut efect imediat și direct asupra securității UE. Afacerile cu Federația Rusă nu au sporit, ci au făcut securitatea energetică a Uniunii Europene  mult mai slabă, au făcut ca prea multe state membre să depindă în proporție prea mare de livrările din resurse energetice din Federația Rusă. Al doilea element este că atunci când UE a continuat să facă afaceri cu Federația Rusă, profitul generat de aceste afaceri a fost redirecționat de către guvernul rus spre înarmare și întărirea forțelor armate.

Deci bani europeni folosiți de ruși împotriva ucrainenilor sau în războiul din Ucraina.

Indirect acești bani au alimentat puterea militară a Federației Ruse, care ulterior s-a întors împotriva vecinilor europeni.

Citisem un comentariu al unui analist economic, presupun, care spunea că, atâta timp cât Federația Rusă va putea să vândă gaze naturale, va putea să-și întrețină mașinăria de război.

Este doar parțial adevărat, în sensul în care acești bani permit guvernului Federației Ruse de a menține un minimum de stabilitate economică. Probabil îi permite pe o perioadă de timp să indexeze pensiile și salariile și, în același timp, îi permite să întrețină armata. Acțiunile militare, mai ales războiul la această scară, evident consumă resurse financiare importante și practic revenind la ceea ce spuneam, concluzia este că afacerile și securitatea sunt interconectate, mai ales atunci când Uniunea Europeană face afaceri cu o putere de tip revizionist cum este Federația Rusă.

Un al treilea element, dacă pot să revin, este că trebuie să evităm să provocăm Federația Rusă. Deci asta era una din supoziții. Trebuie să evităm cu orice preț, probabil, să evităm să provocăm Federația Rusă pentru a nu contribui la deteriorarea securității în întreaga Europă. Ori acționând în baza acestei supoziții, Uniunea Europeană a cedat inițiativa Federației Ruse, în sensul că Federația Rusă a fost liberă să definească atunci când ea se simte provocată și atunci când nu se simte provocată. De asemenea, acest fapt a făcut comunicarea Uniunii Europene pe plan extern prea timidă și prea defensivă. Mereu insistam că o acțiune sau alta pe care o întreprindea Uniunea Europeană nu este îndreptată împotriva Federației Ruse. Deci, practic, noi eram prea timizi în comunicarea noastră. Trei: Federația Rusă, știind că Uniunea Europeană este preocupată să nu provoace, fals sau adevărat, Rusia, a recurs la acțiuni militare care schimbau raporturi de forță, creau realități politice noi, schimbau frontiere, legitimând aceste acțiuni prin faptul că Federația Rusă se simte provocată.

Aceste trei supoziții la care m-am referit, probabil în continuare au un anumit sprijin în cercurile în Europa, deoarece supozițiile care au stat la bază politicii de 20-30 de ani e greu să le respingi. Însă, actualmente, este foarte greu de apărat aceste supoziții. Deci, practic, lucrurile care au ghidat politica Uniunii Europene față de Rusia nu mai sunt valabile. Asta are un efect imediat asupra acțiunilor politicii europene deja de trei luni vizavi de Rusia și aș spune că sunt două cuvinte-cheie care definesc acțiunile europene.

Primul cuvânt este decuplarea, și probabil în următoarele luni, în următorii ani, publicul va auzi tot mai mult despre acest termen - decuplarea. A doua acțiune este securitizarea și eu voi explica ce înseamnă cele două lucruri. Decuplarea înseamnă că Uniunea Europeană în următoarele luni drastic va reduce angajamente economice, politice, chiar și culturale cu Federația Rusă. Cred că cel mai important și esențial lucru este decuplarea în domeniul economic, deoarece relațiile comerciale erau un pilon esențial al relațiilor Uniunii Europene cu Federația Rusă în ultimii 30 de ani. Cea mai importantă evoluție este decuplarea în domeniul comerțului cu resurse energetice. Ca să vă dați seama că acțiunile de decuplare sunt revoluționare, comerțul cu petrol și ulterior cu gaze a fost lansat în perioada existenței Uniunii Sovietice și pe atunci Comunității Economice Europene. Deci practic aceste relații au 50 de ani. Deci vă dați seama în contextul istoric cât de importantă este această schimbare.

Și cât de greu probabil este să rupi aceste legături.

Corect. Este dureros pentru Uniunea Europeană. Asta va însemna costuri, dar asta înseamnă și anumite oportunități. De exemplu, Uniunea Europeană a luat decizia de a se debarasa de importurile de cărbune din Federația Rusă. Deja asta se întâmplă, fără a introduce embargo-ul de petrol, deja la nivelul unor state și unor companii au fost decizii interne de a limita semnificativ importul de petrol din Rusia. La fel se întâmplă cu gazul, dar aici există o dependență structurală, există niște conducte. E foarte greu să te reorientezi spre alt furnizor de gaze și aici cred că procesul va dura. Dar decuplarea în domeniul energetic va face bine pentru Uniunea Europeană, pentru securitatea energetică a Uniunii Europene. Semnificativ va diversifica sursele de gaz sau petrol și în același timp va forța UE să accelereze tranziția spre alte surse alternative de energie. Asta practic va grăbi tranziția verde.

Va avea o contribuție pozitivă asupra dinamicii de încălzire prea rapidă a climei pe Pământ. Cred că pentru Rusia costurile vor fi imense. Costurile, în sensul că în Rusia în proporție de 40 la sută se duceau spre Uniunea Europeană. Acum aceste exporturi au trend descendent. Va fi dureros pentru Federația Rusă, faptul că nici importurile esențiale, de exemplu, echipamente de mașini, produse cu valoare adaugată, produse tehnologice, nu vor mai fi exportate sau vor fi exportate în volum limitat spre Federația Rusă. Ambele lucruri și reducerea exporturilor spre Federația Rusă și importurilor din Uniunea Europeană vor avea un impact dramatic asupra Federației Ruse și va slăbi economic Federația Rusă. Decuplarea - ea va merge în pas cu securitizarea. Ce înseamnă securitizare? Denotă că relația cu Rusia va fi mai puțin comercială și va fi privită tot mai mult prin prisma securității. Orice aspect al relației cu Federația Rusă, fie aspecte economice, fie politice, vor fi privite prin lentila riscurilor și amenințărilor care pot fi generate.

Practic asta va contribui în UE la dezvoltarea unui profil de actor care nu este doar un principal bloc comercial, ceea ce este astăzi UE, nu este doar actor principal în domeniul de asistență umanitară și dezvoltare, ceea ce este UE și astăzi pentru Moldova, dar și actor activ în domeniul securității. Uniunea Europeană va gândi tot mai mult cum ea poate limita colectiv, toate cele 27 state membre, acțiunile negative ale Federația Ruse. De exemplu, cum Uniunea Europeană poate să devină mult mai rezilientă în domeniul apărării cibernetice. Și noi avem deja o serie de atacuri cibernetice în anii trecuți pe care Rusia le-a desfășurat în statele membre ale Uniunii Europene.

Un alt element pe care eu l-aș putea anticipa este despre cum să intensificam și să facem mult mai eficientă lupta împotriva spălării banilor în interiorul Uniunii Europene, știind că proveniența unor bani care au intrat în jurisdicțiile europene aveau originea în Federația Rusă și nu erau tocmai bani câștigați în mod legal. Un alt aspect ar fi cum să  elaborăm niște mecanisme de contracarare a dezinformării, contracararea efectivă a dezinformării. De exemplu, pe parcursul acestor trei luni, UE a suspendat accesul celor două surse de stat al Federației Ruse, cum ar fi Sputnik și RT, pe piața europeană. Deci această securitizare a relației Uniunii Europene cu Federația Rusă forțează Uniunea Europeană să gândească cum să își asigure securitatea împotriva unor amenințări care vin din Federația Rusă.

Dacă eu privesc în viitor, dacă privesc din perspectiva UE, Uniunea  trebuie să fie pregătită pentru două scenarii în relație cu Federația Rusă. Primul scenariu, un actor care devine economic mai slab și mai fragil, dar în același timp politic, diplomatic și militar rămâne agresiv. Deci asta e un scenariu pentru Uniune și eu cred că pentru acest scenariu UE încearcă să se pregătească. Al doilea scenariu este o Rusie care este mai haotică și mai instabilă pe plan intern. Un astfel de scenariu este posibil, dar noi nu putem să prezicem cu exactitate când aceasta va avea loc. Deci va fi o perioadă de tranziție în care Federația Rusă nu are instrumente democratice de asigurare a tranziții de putere în mod pașnic și, prin urmare, va fi probabil o perioadă de tranziție mai turbulentă și UE trebuie să fie pregătită pentru acest scenariu. Iarăși noi nu suntem siguri când aceasta va avea loc, dar cu siguranță va veni ziua în care acest transfer se va întâmpla.

Domnule Secrieru, pentru că am trecut cumva în revistă relațiile dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă și, iată, spre final am privit și într-o perspectivă asupra acestor relații, vreau să discutăm și un alt aspect al războiului din Ucraina și anume faptul că invazia rusă în Ucraina a avut și un impact important asupra vecinătății estice a Uniunii Europene. Am asistat la mai multe provocări, am avut probleme de securitate, am văzut incidente în zona Mării Negre, care cumva a devenit parte a acestui război. Dar am văzut și situații incerte în cadrul Parteneriatului Estic. Pe de altă parte am văzut și decizii din partea a trei state din cadrul Parteneriatului, mă refer aici la Georgia, Republica Moldova și Ucraina, care au decis să se apropie de Uniunea Europeană. Dar discutăm acest subiect pe larg un pic mai târziu. Aș vrea să vă întreb pe dumneavoastră cum ați perceput aceste repercusiuni geopolitice ale războiului în regiunea estică?

Da, este o întrebare bună. Ceea ce se întâmplă în Ucraina are un impact larg regional. Primul element este că statele din regiune simt și mai puțină siguranță decât au simțit înainte de 24 februarie. Al doilea element este că un fost centru unional recurge mai frecvent la utilizarea forței, ceea ce forțează statele din regiune să-și regândească politicile de securitate și de apărare și să ia mai în serios investițiile de apărare națională. Al treilea element, și noi am văzut 3 state care caută soluții la problemele pe care noi le-am anunțat mai sus, mai puțină securitate și o utilizare sporită a forței militare de către Federația Rusă. Ei caută soluții și parțial o soluție pentru ei este să se apropie mai mult de Uniunea Europeană și asta a fost o a treia reacție la ceea ce se întâmplă în Ucraina: aplicarea pentru statut de membru de către Moldova, Ucraina și Georgia. Cred că un alt lucru important este impactul asupra celorlalte conflicte nerezolvate în regiune. De exemplu, ceea ce am remarcat este că conducerea regiunii separatiste Osetia de Sud a redeschis discuțiile asupra accederii în Federația Rusă. Aceste discuții au avut loc și anterior, dar acum pentru prima dată a fost stabilită o dată pentru referendum care va avea loc în iunie. Eu cred că asta este un fel de efect secundar a ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Fiind la o emisiune la un post de radio din Moldova nu putem ocoli cu privire și efectele asupra Republicii Moldova, fiind o țară care are granițe cu Ucraina, țară care este expusă la fluxurile de refugiați, deoarece mulți ucraineni și-au găsit refugiu în casele cetățenilor Republicii Moldova. Cu siguranță am văzut niște dinamici de destabilizare sau tentative de  destabilizare a Republicii Moldova. Parțial, prezența conflictului nerezolvat era unul din instrumente de a stimula această incertitudine și destabilizare. Cred că Moldova sau cel puțin Guvernul Republicii Moldova a încercat să facă față acestor provocări prin combinația de politică internă mai chibzuită, dar și apel la asistență diplomatică și economică internațională. Optimal a reușit să evite impactul negativ al efectelor care ar putea destabiliza situația socială. Dar eu nu cred că ăsta este finalul. Cred că sunt mai multe provocări în fața acestui guvern și în fața Republicii Moldova.

Aș vrea să vă rog, dacă ați putea să detaliați un pic, ce provocări aveți în vedere care ar putea să urmeze?

Eu cred că ele sunt bine știute, că această criză le-a relevat cel mai bine pe acele provocări în sectorul energetic. Felul în care Republica Moldova a reușit să-și asigure livrările de electricitate și prețul acestor livrări. Al doilea element, livrările de gaze, și normal care va fi prețul și dacă este sustenabil. Deci sectorul energetic ridică o gamă de provocări la adresa Republicii Moldova care nu sunt noi, sunt de ani de zile, doar că au fost neglijate. A doua provocare ține de impactul războiului din Ucraina asupra economiei în Republica Moldova, ce ține de lipsa sau accesul limitat spre piețele Federației Ruse, mai ales pentru fermierii din Moldova. Un set de provocări sunt legate de asigurarea logisticii importurilor. Importurile se desfășurau preponderent prin Odesa. Asta era și mai aproape și mai ieftin. Acum companiile din Republica Moldova trebuie să își regândească lanțul logistic, care probabil va fi mai lung pentru a livra marfa, dar probabil și mai scump, lucruri care se vor reflecta în prețul final pe care cetățenii Republicii Moldova îl vor plăti când vor merge la cumpărături. Deci un set de probleme sau provocări economice. Dar se pare că și economia Republicii Moldova va încetini după o creștere spectaculoasă anul trecut. Problema inflației este sigur reflectată și în sondajul de opinie, unde cetățenii ridică printre primele probleme cu care se confruntă, problema inflației și a prețurilor mari.

Rămâne o gamă de provocări de securitate. Totuși, războiul nu s-a încheiat. Linia frontului se mișcă și noi nu avem certitudinea când se va încheia acest război, unde se va încheia acest război și cine va fi partea victorioasă. Dar această incertitudine cu privire la deznodământul războiului din Ucraina, normal că ridică o serie de noi provocări la adresa securității Republicii Moldova, începand de la asigurarea monitorizarii efective a frontierei Republicii Moldova cu Ucraina. Al doilea element, o monitorizare mult mai bună a liniei administrative cu regiunea separatistă Transnistria. Și al treilea element evident, o monitorizare a ceea ce se întâmplă în Ucraina și dacă Federația Rusă are succese sau nu de a avansa spre orașul Odesa, care nemijlocit va schimba situația de securitate a Republicii Moldova în mod dramatic. Dar iarăși astea sunt provocări, ele sunt un fel de ținte mișcătoare, și probabil în următoarele trei sau patru luni s-ar putea să fie și mai mult. Vor fi principalele preocupări pentru actuala guvernare, dar și conflictul din Transnistria și conflictul din Osetia de Sud, nu sunt doar cele două conflicte care există în spațiul post-sovietic. Războiul din Ucraina a avut un impact și asupra negocierilor în conflictul din Nagorno-Karabah, între Armenia și Azerbaidjan. Ca să vă dați seama cât de mare este impactul acestui război. Practic a schimbat sau a influențat dinamica cam în majoritatea zonelor de conflict din regiune. Acolo am văzut o anumită accelerare a negocierilor, am văzut o anumită dispoziție, predispoziție, la Erevan, de a face anumite concesii și drept urmare am văzut și proteste a opoziției împotriva acestor concesii. Proteste care se desfășoară și astăzi.

Domnule Secrieru, doar o remarcă aș vrea să fac și aș vrea să vă provoc spre un alt aspect al acestei discuții. Vorbind despre aceste conflicte înghețate de exemplu în regiunea transnistreană separatistă a Republicii Moldova, în Osetia din Georgia, și prin acest conflict din Nagorno-Karabah, care în ultima perioadă totuși a escaladat și a avut o formă activă comparativ cu cele din Georgia și Republica Moldova, iată se pare că în aceste zone de conflict, aceste zone separatiste pe care Rusia le-a creat se activează cumva foarte favorabil acum în raport cu Kremlinul, în acest război pe care îl are cu Ucraina.

Eu cred că aceste conflicte nu sunt înghețate, mai degrabă soluțiile la aceste conflicte au fost înghețate, și mai degrabă au fost înghețate intenționat. Asta pentru că pentru Federația Rusă aceste conflicte sunt o sursă de putere, sunt instrumente de putere în relațiile cu statele din regiune. În Osetia de Sud, Federația Rusă a recunoscut independența acestei regiuni separatiste. Este un mijloc de a pune presiune pe guvernul de la Tbilisi. În primul rând, plasamentul forțelor militare în Osetia de Sud denotă că Federația Rusă are o prezență la circa 40 de kilometri de capitala Georgiei. Deci o apropiere relativă, amenințare reală militară. În al doilea rând, Federația Rusă a dezvoltat așa-numite acțiuni de borderizare, ceea ce înseamnă că Rusia unilateral, pas cu pas, muta frontiera Osetiei de Sud în interiorul Georgiei. Dar să ținem minte că frontiera Osetiei de Sud de jure este o frontieră administrativă, nu este o frontieră între două state. Practic, Federația Rusă a încercat să avanseze în interiorul Georgiei, teritoriul controlat de autoritățile de la Tbilisi, pentru a acapara anumite elemente de infrastructură. Deci sunt două elemente. Ambele sunt niște puncte de presiune asupra guvernului.

În cazul Republicii Moldova, Transnistria a fost un instrument complex pentru a încerca de a deraia procesul de integrare a Republicii Moldova în UE. De exemplu, la un moment dat, Transnistria a încercat să pună bețe în roate pe parcursul negocierilor cu privire la zona de liber schimb cu Uniunea Europeană și în procesul de obținere a regimului de circulație fără viză. Al doilea element, Transnistria a fost un element de legătură, de corupere a elitelor politice din Republica Moldova și probabil presa locală a raportat în detaliu despre contactele cu privire la furnizarea energiei electrice sau alte afaceri dubioase, deseori cu încălcarea legii, în care au fost implicați actori de pe ambele maluri ale Nistrului. Al treilea element este că Transnistria este un element de presiune asupra Republicii Moldova, dar și o prezență militară limitată este element de presiune și asupra Republicii Moldova, dar și în acest context de presiune asupra Ucrainei. Prezența militară a Federației Ruse în Transnistria forțează Ucraina să păstreze un anumit număr de trupe la granița cu segmentul transnistrean, ceea ce favorizează Federația Rusă. Aceste trupe nu sunt trimise în Donbas pentru a întări trupele ucrainene, care sunt angajate în lupte împotriva armatei ruse.

Acum în relațiile dintre Armenia și Azerbaidjan, conflictul din Nagorno-Karabah iarăși a fost o pârghie de influență puternică pentru Federația Rusă, care alimenta ambele părți cu armament, cu o singură diferență: armamentul livrat Armeniei a fost la prețuri privilegiate, iar uneori transferurile au fost gratuite, dar mai degrabă la prețuri prejudiciate. Furnizarea de armament către Azerbaidjan a fost la prețurile pieței. Rusia a încercat să mențină balanța militară în zonă și să fie un actor indispensabil pentru ambele părți, ca ambele părți să depindă de Federația Rusă în acest conflict și pe parcursul negocierilor. Acest element s-a schimbat după 2020 și războiul dintre Armenia și Azerbaidjan din toamna anul 2020, dar și cu impactul războiului din Ucraina, când se pare că la Erevan există o percepție că Federația Rusă militar devine ușor, ușor mai slabă. Există o percepție și probabil o anumită anticipare că Federația Rusă nu va fi un actor ferm care va ajuta Armenia în cazul în care luptele se reiau și nu doar în Nagorno-Karabah, dar luptele se reiau pe segmentul de frontieră internațională, între Armenia și Azerbaidjan. Probabil această ușoară re-evaluare a capacităților Federației Ruse și voințe politice de a acționa ca protector al Armeniei au influențat felul în care Armenia gândește negocierile, vine cu anumite concesii și încearcă să găsească o soluție la acest conflict. Nu neapărat exclusiv prin medierea Moscovei, dar implicând și alți actori. S-ar putea să vorbim mai târziu despre rolul Uniunii Europene în aceste negocieri.

Propun să revenim la un aspect pe care cred că nu l-am dezvoltat suficient în dialogul nostru de astăzi și anume la cererile de aderare la Uniunea Europeană depuse de Ucraina, Georgia și Republica Moldova, acțiune care a survenit tot urmare a războiului pornit de Rusia în Ucraina. Cum vedeți dumneavoastră atmosfera din rândul cancelariilor europene pe marginea acestui subiect și care credeți că sunt șansele acestor trei state de a obține acest statut, care cel puțin pentru noi în Republica Moldova, dar cred că și pentru Ucraina și Georgia, este unul mult râvnit.

E foarte greu să mă exprim asupra fondului acestei întrebări, care ar fi șansele și dispoziția în cancelariile europene. Nu am făcut un astfel de exercițiu și practic mi-e foarte greu să vă răspund. Ceea ce pot să spun în această legătură că este deja o mare realizare pentru cele trei state faptul că Uniunea Europeană a acceptat aceste cereri și a solicitat Comisiei Europene să producă un aviz în baza chestionarelor care au fost expediate către Chisinau, Tbilisi și Kiev și răspunsurilor generate de actori locali. De ce spun este o mare realizare? Deoarece înainte de acest război, nimeni nu lua în serios în Europa o eventuală discuție despre extinderea Uniunii Europene spre statele Parteneriatului Estic. Teoretic, această discuție era undeva, dar opinia preponderentă era că o discuție serioasă pe acest subiect va avea loc probabil mai târziu. Deci prima realizare pentru cele trei state este că din categoria discuțiilor teoretice discuția s-a mutat într-o zonă foarte practică. A doua realizare este că soluția dată de șefii statelor membre a fost foarte clară, în sensul că Comisia să emită chestionare și să genereze avizul cu privire la fiecare stat. De regulă, această procedură poate fi întinsă și să dureze, poate să dureze și decizia de a emite chestionare și elaborarea unui aviz. Deci toate aceste lucruri se pot întâmpla într-o perioadă mai lungă de timp decât acest lucru s-a întâmplat în realitate. Ca să vă dați seama, lucrurile au evoluat foarte foarte rapid.

Va fi o și mai mare realizare dacă unul, două sau toate cele trei state vor obține o anumită perspectivă europeană. Dar dacă așa ceva se va întâmpla, e foarte greu de spus, deoarece din ceea ce eu văd din punct de vedere al dinamicii politice, discuțiile între cancelariile europene există în continuare și încă nu cred că se întrezărește cel puțin azi, o decizie clară. Dar nu exclud faptul că în următoarele zile, în urma unei diplomații intense, o decizie în acest sens se va creiona. Ceea ce putem observa este că guvernele Ucrainei, Moldovei și Georgiei desfășoară o diplomație extrem de activă și pe lângă instituțiile Uniunii Europene, dar și în capitalele europene. În mass-media a fost reflectat pe larg despre vizita președintelui Moldovei la Bruxelles, dar și la Paris. Lucruri similare se întâmpla și cu prim-ministrul Georgiei, care s-a deplasat la Bruxelles. Eforturi foarte similare depune Ucraina. Nu aș vrea să dau un răspuns fals. Aș prefera să fiu mai rezervat și doar să spun că ceea ce deja s-a întâmplat până în prezent, cum a evoluat acest proces, este aproape fără precedent și este deja un mare câștig pentru cele trei state.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,06 m/s
Tue
28
Wed
28
Thu
23
Fri
25
Sat
25
Arhivă Radio Chișinău