În ultimele săptămâni, atenția publică a fost direcțioantă către consecințele crizei epidemiologice cauzată de către noul coronavirus. În acest context, discutăm astăzi cu Marcel Spătari, economist, Director Syndex România. Marcel, bine ați venit la podcastul nostru.

Bună ziua.

Aș dori să începem cu o întrebare generală și te-aș ruga să ne spui mai multe lucruri legată de rata șomajului în Republica Moldova. Care este situația șomerilor la ora actuală în țara noastră?

Rata șomajului este destul de mică, era cel puțin mică înainte de declanșarea acestei crize epidemiologice. În general, situația pe piața muncii era, dacă putem să spunem așa, tensionată, în sensul că angajatorii găseau în centre mai puțină forță de muncă disponibilă, era din ce în ce mai greu să angajezi și asta se vede în experiențele noilor fabrice tensionării economice liberă de exemplu. Cetățenii care locuiesc în zonele unde se dezvoltă noile fabrici de cablaje auto, de exemplu, știu că aceste fabrici au organizat deplasarea organizată a muncitorilor către locul de muncă, au făcut navete din sate îndepărtate. În general, în presă și în mediu public se făcea foarte multe publicitate pentru noile locuri de muncă, salariile creșteau, chiar dacă în continuare sunt foarte mici, dar exista o tendință de creșterea salariilor pe fundalul acestui deficit de forță de muncă. Bineînțeles, vorbim aici în primul rând un deficit de forță de muncă ieftină, pentru că dacă cineva vrea să angajeze cu salarii mari, bineînțeles că nu va avea dificultăți în găsi personal. Asta era situația înainte de criza dată, problemele s-au schimbat, bineînțeles acum nu se mai e în discuție situația pe piața forței de muncă din perspectiva angajării, pentru că angajatorii, cel puțin în mediu privat, mulți dintre ei sunt puși în situația de a vedea ce fac cu salariații pe care îi au în momentul care activitatea se va încetini sau chiar va înceta pentru mulți dintre ei. Da, am intrat în această criză într-o situație care nu mai este deja caracteristică pentru momentul actual.

Care sunt categoriile de salariați care vor fi cel mai mult afectate de către criza COVID-19 și din ce sectoare provin aceștia?

Există mai multe previziuni, am văzut circulând în spațiul public cifre de la 50.000 până la 150.000 de salariați. Trebuie să înțelegem care activități sunt expres interzise pe perioada carantinei, care sunt activitățile care sunt afectate de situația nu numai din Republica Moldova, ci și din Uniunea Europeană, pentru a vedea un pic care este impactul asupra economiei. Dacă activitățile de comerț, altul decât comerțul alimentar cu produse petroliere sau produse farmaceutice este interzis, atunci activitățile de producție nu sunt implicit interzise, adică fabricile pot activa în continuare, nu există o interdicție oficială pentru fabrici de activa, dar realitatea este că cererea, de exemplu, pentru cablajele auto care se produc în noile fabrici din zonele economice libere, a scăzut. Fabricile de automobile din Europa se închid progresiv și, respectiv, nu mai are cine să cumpere componentele auto care sunt produse în Republica Moldova. Asta nu este valabil doar pentru industrie auto, treptat se vor închide fabrici de textile, pentru că marele lanțuri internaționale vor da și ele cererea. Impactul va fi dincolo de interdicțiile explicite, dar în același timp șantierele de construcții pot activa, s-au văzut că multe șantiere sunt în continuare deschise, ele nu sunt interzise expres, dacă am înțeles bine dispozițiile Comisii pentru Situație de Urgență, dar și șantierile de construcții cu siguranță treptat se vor închide. Deci impactul va fi de ordinul zecilor, dacă nu sutelor de mii de lucrători.

În contextul crizei și a situației de urgență care au fost declarată la data de 17 martie 2020, ce decizii au adoptat autoritățile Republicii Moldova legată de de situația salariaților și care au fost recomandările venite din partea fie a sindicatelor sau a patronatelor?

Pe 17 martie, atunci când s-a introdus starea de urgență, Parlamentul Republicii Moldova, implicit în acea decizie, s-a referit la lucrători. În textul hotărârii se interzicea în mod expres demisia lucrătorilor, cu excepția cazurilor prevăzute de actele normative, dar trebuie să fim atenți la text. Acea hotărâre interzicea doar demisia lucrătorilor, nu și concediere acestora, ori există diferență dintre demisie și concediere. Demisia este atunci când lucrătorul pleacă din inițiativă proprie, adică de bună voie, și concediere este atunci când lucrătorul este dat afară de angajator. Demisia era interzisă, probabil, rămâne doar să interpretăm, pentru a apăra sistemul medical, adică este practic interzisă demisia lucrătorilor medicali, iar concedierile bineînțeles că nu erau interzise de acea prevedere. Nici mai departe dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale nu au interzis concedierile, așa cum cum s-au întâmplat în alte state, de exemplu, în România, pe perioada situații de urgență, sunt interzise concedierile colective. În Republica Moldova nu numai că s-au interzis concedierile, dimpotrivă a 4-a dispoziție a Comisiei pentr Situații Excepțională din 24 martie, chiar a stipulat expres că pe perioada stării de urgență se inactivează un șir de prevederi din Codul Muncii care țineau de eliberarea din funcție, care puneau niște limite la eliberarea din funcție, niște condiționalități. Adică practic din 24 martie angajatorilor li s-a spus: descurcați-vă cum puteți, dați oamenii afară dacă credeți că ar trebui să dați afară, stabiliți concedii de odihnă neplătită pe cont propriu și așa mai departe, practic s-a dat undă verde la orice hotărâre la angajatorilor și aici este foarte important - nu vorbim doar despre închiderea activităților, vorbim și despre încetinirea activităților. O fabrică în care rulează, de exemplu 30% din capacitate, trebuie să facă ceva cu 70% din personal. Faptul că unele fabrici sau unele întreprinderi în continuare sunt deschise, nu înseamnă că toată lumea are de lucru, pentru că va scădea foarte mult cererea și asta se vede deja. Respectiv, o parte din salariații acelor unități sunt afectați, chiar dacă unitățile în continuare activează și aici putem vorbi ma multe forme sub care angajatorii pot gestiona situația. Conform Cadrului Legal din Republica Moldova, angajatorii pot declara șomajul tehnic, dar șomajul tehnic, conform Legislației din Republica Moldova, costul acestuia trebuie să fie acoperit exclusiv de angajatori. Practic șomajul este doar în teorie șomaj și nici nu este o susținere din partea fondurilor de șomaj. Angajatorii pe perioada de șomaj tehnic trebuie să acopere costurile acelui șomaj tehnic și aste bineînțeles e o problemă serioasă atât pentru salariați, pentru că pierdem venituri, cât și pentru agajatori, pentru că ei trebuie să plătească niște îndemnizații pe o perioadă de inactivitate.Mai există încă o situație prevăzută de Codul Muncii, staționarea activității, care este practic imposibilitatea temporară a continuării activității de producție și în această perioadă angajatorii trebuie să plătească 2/3 din salariu de bază al salariatului. Practic avem două cazuri prevăzute de Codul Muncii, șomajul tehnci și staționarea activității, care în esență sunt același lucruri, doar că în cazul șomajului tehnic angajatorii trebuie să asigure cel puțin 50 % din salariu de bază, iar pe perioada staționării 2/3 din salariu de bază.  Diferența dintre aceste două cazuri este acel prag minim al îndemnizații care trebuie  plătit de către angajator. În ambele cazuri, angajatorii trebuie să suporte costurile, de aceea angajatorii preferă să trimită oamenii pur și simplu în concedii de odihnă, oamenii oricum trebuie să-și consume concedii de odihnă. Dacă angajatorii trimit pe oameni în concedii de odihnă plătite, oamenii își păstrează veniturile, dar mai târziu când vor avea nevoie într-adevăr de concedii de odihnă vara sau iarna, nu vor putea beneficia de acestea și în momentul în care se epuizează zilele disponibile de concediu de odihnă, atunci angajatorii trimit pe lucrători în concedii neplătite, concedii pe cont propriu. E o altă soluție posibilă conform legile din Republica Moldova. Practic oamenii stau acasă fără nici un venit și aceasta este foarte grav, foarte periculos, nu numai pentru familii, pentru că știți foarte bine în Republica Moldova salariile sunt foarte mici și veniturile salariaților nu le permite acestora să acopere cu ușurință toate cheltuielile și să mai facă și economii ca să traverseze perioada dificilă. M-ați întrebat care este reacția sindicatelor în această situație. În acest context, sindicatele au avut o declarație, mai bine zis o listă de recomandări pe care le-au publicat și noi le interpretăm ca un fel de concesie făcute de sindicate în aceasta perioada pentru păstrarea locurilor de muncă. Deci sindicatele practic au fost de acord cu toate măsurile pe care le-am enumerat mai sus și au chemat angajatorii să analizeze posibilitatea organizării telemuncii, adică muncii la domiciliu. Bineînțeles asta se poate face în sectorare precum IT sau consultanță, dar nu poți să faci muncă la domiciliu în sectorul de textile de exemplu, că nu o să lucreze cusătorese de acasă să coase produse pentru marele branduri internaționale, vă dați seama, și nici ca cablaje organizat de acasă. Respectiv, flexibilitatea în acest sens este redusă în unele sectoare. Sindicatele, de asemenea, au fos de acord și asta mi s-a părut chiar surprinzător, au fost de acord cu concediile neplătite. Ultimul punct a recomandărilor propuse de către Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a fost anume aceasta: să se analizeze posibilitatea acordării concediilor neplătite. Este surprinzătoare această recomandare a sindicatelor, mai ales că ea practic contravine recomandărilor Confederația Internațională a Sindicatelor, care a spus că în perioada de criză sindicate trebuie să lupte pentru a păstra veniturile salariaților. Atunci unicul sens de a recomanda acest lucru este de a păstra contractele de muncă în perioada crizei. În situația în care salariații din Moldova nu au economii, păstrarea contractului de muncă este ultima îngrijorare a lucrătorilor, ei au nevoie de venituri.

Tu ai publicat recent o analiză pe sic.md împreună cu Stas Madan în care propuneați sau discutați necesitatea unui nou mecanism de protecție a salariaților. Te-aș ruga să ne explici în ce ar consta nou mecanism de protecție și eventual care ar fi costurile sau cât de mare ar trebui să fie contribuția din partea statului per salariat în cadrul acestui nou mecanism?

Da, am spus că Republica Moldova are nevoie de un nou mecanism de protecție a salariaților în această perioadă, nu numai pentru a proteja salariații, dar și pentru a proteja firmele, pentru că dacă firmele acum trebuie să plătească șomajul tehnic din propriile fonduri, vă dați bine seama că ele nu vor rezista foarte mult, mai ales firmele mici și mijlocii. Atunci când am zis că este nevoie de un nou mecanism de protecție salariaților, ne-am referit la un lucru care se face deja în majoritatea țărilor europene, și anume șomajul tehnic în adevăratul sens al cuvântului. În Republica Moldova, astăzi, așa cum am spus-o anterior, șomajul tehnic este doar pe hârtie. Atunci când ne referim la o perioadă de inactivitate a lucrătorilor și îl numim șomaj, atunci în mod normal ar trebui să avem în vedere că îndemnizațiile plătite în această perioadă sunt acoperite din acea asigurare de șomaj. Așa cum bine știți, Guvernul Republicii Moldova, statul sau bugetul mai bine zis, colectează îndemnizații la un fond de șomaj ca în orice țară din Uniunea Europeană și în general se practică acest lucru, pentru ca în perioada în care oamenii sunt în căutare de lucru să beneficieze de un îndemnizații de șomaj. În Republica Moldova, fondurile de șomaj pentru anul 2020 sunt aproximativ de 52 milioane de lei, este bugetul total la nivel de stat prevăzut în planificarea bugetară a acestuia. Atunci când vorbim despre un nou mecanism, necesar în această perioadă de criză, vorbim de șomaj tehnic, finanțat de la bugetul de stat, așa cum se îmtâmplă în Franța, Germania, Italia, Spania și România în această perioadă de criză. În Franța, șomajul tehnic finanțat de stat acoperă sută la sută din cheltuielile angajatorilor cu îndemnizația în perioada de activitate parțială, așa se numește în Franța, în care angajatorii declară că salariații nu-și pot atribuțiile din motive evidente și în această perioadă de la fondul de șomaj și de la bugetul de stat, firmelor li se transmit niște fonduri, care servesc pentru a plăti alocații salariaților în această perioadă. Deci sută la sută din costurile sunt suportate practic din fondurile de stat. Ar trebui să înțelegem corect, este vorba de o alocație care este bineînțeles mai mică decât salariu de bază. În Franța, până la 4,5 salarii minime, salariații își pot păstra veniturile integrale, dacă au salarii mai mari, există o scădere a veniturilor, dar în orice caz îndemnizația este plătită indirect, pentru că firmele primesc banii de la stat și le transferă salariaților indirect, dar este plătită în ultima instanță de fondurile de stat. În România, de exemplu, în această perioadă, a fost de asemenea instituit un mecanism de finanțare din fonduri publice a perioadei de șomaj tehnic, până la 75% din salariile medii, dar în România mecanismul este un pic altul. Aici fondul de șomaj transferă banii direct către salariați după ce angajatorii au făcut declarațiile necesare și au parcurs pașii pentru a intra în șomaj tehnic. În orice caz, chiar dacă are reforme diferite, în Franța, statul transferă banii întreprinderilor și întreprinderile plătesc, în România statul transferă direct banii lucrătorilor după ce întreprinderile au declarat șomajul tehnic, în orice caz, în ultima instanță fondurile de stat sunt cele care acoperă o parte semnificativă din costurile șomajului tehnic. Și acum, în Republica Moldova nu există absolut nici o susținere din partea Guvernului, nici din partea bugetului, pentru întreprinderile în dificultate, pentru șomajul tehnic. Propunerea noastră a fost de a institui  un mecanism, bineînțeles Republica Moldova nu are capacitățile financiare pe care are Franța, nici măcar pe care le are România, dar totuși se poate institui un mecanism prin care salariații să-și păstreze veniturile în această perioadă de carantină. Dacă în Franța și în Germania paradigma este mai degrabă de a susține competivitate economiei, în România, sensul pe care se dă acestui mecanism este de a menține veniturile păturilor celor mai vulnerabile, adică lucrătorilor cu salarii mici. În Republica Moldova am putea să preluăm această paradigmă românească, în care îndemnizația să fie în special pentru salariații cu venitul foarte mici, salariații care nu-și pot acoperi cheltuielile de bază, cei care nu au reușit să-și facă economii mai bine zis din veniturile lor, din motive evidente pentru că veniturile sunt foarte mici.

Pentru a estima care ar fi eventual costul unui asemenea mecanism în Republica Moldova, trebuie să pornim de la niște ipoteze. În primul rând, trebuie să vedem care este plafonul maxim al unei asemenea îndemnizații.  Bineînțeles că în Republica Moldova nu are capacitățile financiare, cum are Franța, mai degrabă vorbim de acel model apropiat al României, în care s-a instituit un plafon maxim de 75% din salariu mediu pe economie. În al doilea rând, trebuie să avem o estimare a numărul per salariați care ar ieși în șomajul tehnic, în Franța până la mijlocul acestei săptămâni, aproape 4% salariații din mediul privat au ieșit în șomaj tehnic, pentru România s-a vorbit de faptul că fondurile de șomaj sunt suficiente pentru a întreține un milion de lucrători în șomaj tehnic, în Republica Moldova dacă 10% din angajați din mediu privat ar ieși în șomaj tehnic, atunci vorbim de în jur de 45.000 de oameni. Deci sunt mai multe date ale problemei care trebuie avute în vedere pentru a face o estimare, și în al treilea rând bineînțeles, este gradul de susținere al statului pentru această îndemnizație. Dacă în Franța și în România statul acoperă sută la sută din îndemnizație, în Republica Moldova se pot negocia soluții în care statul să finanțeze o parte din îndemnizații și firmele să negocieze să acopere o altă parte din îndemnizație, adică modele sunt mai multe și există o anumită flexibilitate în acest sens, adică se poate discuta cum anume implementezi un asemenea mecanism și atunci îți poți seta niște bugete. Dacă ar fi să estimăm într-un scenariu în care Guvernul Republicii Moldova ar institui șomajul tehnic cu finanțare de la stat pentru 10% din salariați din mediul privat pentru o perioadă de 3 luni de zile, iarăși și perioada este o dată necunoscută a problemei - cât timp practic va continua această perioada de carantină, deci revin, dacă 10% din salariați pe o perioadă de 3 luni de zile ar încasa șomajul tehnic la valoarea salariilor mediu pe economie, atunci putem vorbi de până la un 1 mlrd. de lei total pe toate perioada, în jur de 350-360 mln. de lei pe lună. Dar sunt valori maxime, în scenarii optime pentru salariați bineînțeles, or și aici există spații de manevră, dacă se va reduce plafonul maxim și se va stabili la 75% de exemplu, putem reduce costurile respective cu 25% și așa mai departe. Este prematur acum să avem o estimare foarte clară a costului, dar este clar că este vorba de magnitudine de sute de milioane de lei, deci nu este un mecanism ieftin, este foarte clar, este un mecanism costisitor, dar este un mecanism necesar în această perioadă, pentru că salariații își vor pierde economiile foarte repede. Doar 6% din salariați din Republica Moldova, conform studiului nostru din anul trecut, au reușit să-și facă economiile și restul de 94% nu au economii, deci le va fi foarte greu traverseze această perioadă fără surse de venit și angajatorii care acum își vor da oamenii afară, odată cu reluarea activității, vor fi într-o situație dificilă să găsească oameni la salariile mici pe care le oferă majoritatea dintre ei. În general, lipsa veniturilor ar putea afecta și puterea de cumpărare pe piață și scăderea cererii, cu impact asupra firmelor care încă mai activează, inclusiv din sectoarele agro-alimentare sau farmaceutice. Este o problemă nu doar economică, este o problemă și socială, care poate fi rezolvată prin măsurile șomajului tehnic.

O ultimă întrebare pe care aș vrea ți-o dau este legată mai degrabă de salariați, de muncitori care se întorc sau s-a întors în ultima lună de peste hotare. Atât în Republica Moldova, cât și în România am avut grupuri destul de mari de persoane care s-au întors înapoi în țară. În contextul dat, ce vulnerabilități legate de situația socială și economică a acestor persoane a scos la iveală această criză legat de COVID-19 și cum am putea noi să ajutăm conaționalii noștrii aflați în afara țării să-și reglementeze probleme cu care se confruntă în țările lor rezidente?

Este adevărat că în această perioadă foarte mulți moldoveni, mai ales din Italia, au căutat să se întoarcă înapoi în țară. Trebuie să înțelegem că acești conaționali, care au lucrat în Italia, au fost de fapt unul dintre motoarele economiei Republicii Moldova în ultimii 10 ani sau chair 20 de ani de zile. Economia Republicii Moldova se ține într-o foarte mare măsură pe remitențele trimise de acești conaționali, însă aceste remitențe susțin doar consumul din Republica Moldova în cea mai mare parte, bineînțeles. Statul beneficiază de pe urma încasării TVA-ului, deci fondurile de stat se suplimentau până acum, dacă doriți, indirect din remintențe, însă acești conaționali nefiind angajați în Republica Moldova, ei nu contribuiau la bugetele de asigurări sociale și este o dificultate în a-i integra în fondurile de șomaj, în a-i integra în protecția socială care există în Moldova. E o problemă suplimentară cu care se confruntă Republica Moldova în acest moment, nu doar din perspectivă epidemiologică. Bineînțeles că mulți dintre aceste cetățeni pot fi infectați cu virusul și îl pot aduce, de asta trebuie să stea în carantină, dar va fi o problemă și integrarea lor ulterioară pe piața forțelor de muncă, odată depășită criza. Rămâne de văzut dacă acști oameni se vor reîntoarce în Italia, acolo unde mulți dintre ei lucra ca îngrijitori de bătrâni sau erau angajați de familii, respectiv cadrul lor legal nu erau foarte reglementat și mulți dintre ei nu beneficiau de asigurările sociale din Italia. Acum dacă până la criza COVID-19 puteam vorbi de deficit de forță de muncă pe piața muncii, după ce foarte mulți oameni vor fi dați afară, după ce au mai veni acești lucrători migranți înapoi în Republica Moldova, s-ar putea să avem un excelent de oameni fără locuri de muncă, cel puțin pentru o perioadă de timp, ceea ce va menține salariile foarte mici, nu va mai exista presiune de creștere salariilor care era vizibilă în ultimii doi ani, și respectiv, angajatorii nu vor fi obligați de a da creșteri salariale în perioada de după criză. Știu că e un pic contradictoriu față de ceea ce spuneam mai devreme, că angajatorii dacă își vor da oamenii afară mai târziu vor avea dificultăți de a găsi personal. Mă refeream mai mult la competență, atunci când spuneam că vor avea dificultăți de a găsi personal, pentru că dacă angajatorii își dau oamenii afară pe cei calificați pe care îi au, atunci când vor reangaja oameni, vor reangaja pe cei fără competența, fără experiența pe care le aveau pe cei care i-au dat afară. Și aici aș mai vrea să fac un comentariu foarte important, cred eu atunci când vorbeam de măsurile de șomaj tehnic care sunt foarte costisitoare, într-adevăr, noi nu afirmăm că prioritatea numărul unu ar trebui să fie măsurile de șomaj tehnic finanțate de la stat, prioritatea numărul unu acum este într-adevăr mărirea capacității sistemului medical și asta presupune multe lucruri: procurarea de echipament, procurarea de filtre de protecție și tot ce este necesar pentru sistemul medical, inclusiv suplimetarea remunerării personalului medical, care este expus la riscuri acum. Deci aceasta trebuie să fie prioritatea numărul unu, dar ea nu trebuie să fie o mică prioritate a Guvernului, pentru că, cu o criză medicală ne putem trezi, din păcate, și cam în acolo ne îndreptăm, cu o criză social-economică, pentru că salariații care astăzi nu mor de coronavirus, ar putea să moară mâine de foame și asta chiar în sensul direct al cuvântului.

Marcel, am încheiat pe o notă mai pesimistă, dar sperăm că următoarele luni autoritățile vor găsi soluțiile necesare pentru salariați, astfel încât situația să fie una mai bună...

Dacă îmi permiți, aici aș vrea să intervin pentru că într-adevăr ai simțit pesimism în vocea mea. Eu mai degrabă sunt întristat decît sunt pesimist pentru ceea ce se întâmplă în Republica Moldova și nu doar în Republica Moldova. Pe fundalul acestei crize sanitare și pe fundalul crizei economice care se anunță,vreau aici să punctez un lucru care mi se pare foarte important: Guvernul Republicii Moldova este puțin probabil să vină singur cu inițiativa instituirii unui asemenea mecanism de fonduri pentru șomajul tehnic care este la prima vedere complex, costisitor, dificil de implimentat, de aceea este foarte necesar ca partenerii sociali, adică sindicatele și patronatele, să aibă o poziție comună și să vină cu o declarație comună în care să ceară un asemenea mecanismul de la Guvern. Încă o dată, un asemenea mecanism este util nu doar salariaților și nu e doar un mecanism de protecție al salariaților, ci  este și un mecanism de protecție a firmelor, de protecție a compentențelor în acele firme și a menținerii acestora pentru reluarea activității după perioada de criză. Deci patronatele, împreună cu sindicatele, împreună cu asociațiile de business, trebuie să aibă o poziție comună în acest sens și să solicite în mod deschis și foarte activ de la Guvern implimentarea unor măsuri urgente pentru susținerea mediului de afaceri și a salariaților. Șomajul tehnic și modul practic în care se poate pune în funcțiune un asemenea mecanism trebuie să facă obiectul unor negocieri tripartite și cât mai concrete în perioada următoare și asta ne poate da și niște speranțe la o soluționare mai puțin costisitoare la nivel economic și social a situației de coronacriză.