Așadar, să începem. Vă spun întâi de toate bună ziua și bun găsit la podcast-ul „Noi și Europa.”

Bună ziua.

Să începem să discutăm subiectele în funcție de actualitatea lor. Aș vrea să o luăm de la impactul pandemiei de COVID-19 asupra regiunii transnistrene. În opinia dumneavoastră, domnule Flenchea, cum a răspuns regimul separatist de la Tiraspol acestei crize sanitare provocate de virus și ce au făcut autoritățile constituționale în raport cu regiunea transnistreană în această perioadă pandemică?

Impactul COVID-19 asupra regiunii, în sensul strict medical pandemic, noi nu îl cunoaștem și nici nu știu dacă îl vom cunoaște cu exactitate, din motiv că nu avem un schimb de informații, și nu avem un nivel satisfăcător de interacțiune și colaborare al, autorităților centrale cu cele regionale în combaterea COVID. În primele săptămâni de pandemie, până a fi decretată starea de urgență în Republica Moldova și printr-o decizie separată a administrației de la Tiraspol în regiune, avea loc un schimb de informații și o interacțiune pe care eu aș caracteriza-o satisfăcătoare. De atunci, însă, lucrurile au degradat, din câte cunoaștem, și aici apare problema cea mai mare: un răspuns inadecvat din partea autorităților regiunii, în sensul de instituire a restricțiilor privind libera circulație în zona de securitate, care a afectat sute de mii de oameni pe ambele maluri ale Nistrului. Oameni, afaceri, familii, instituții publice au fost limitate și astfel au fost încălcate mai multe drepturi: dreptul la sănătate, la muncă și dreptul la familie, pentru că avem și familii despărțite din cauza acestei situații. Deci, după 17 martie, lucrurile au degenerat și de fapt toată istoria legată de pandemie a căpătat un caracter strict politic, mai puțin medical, din păcate.

Domnule Flenchea, din punctul dumneavoastră de vedere, ați spus că una dintre principalele probleme a fost faptul că s-au instalat aceste posturi ilegale și practic libertatea oamenilor de a circula, de a-și continua viața într-un regim cât de cât normal a fost restricționată. Dumneavoastră cum credeți, care au fost până la urmă adevăratele intenții ale Tiraspolului legate de aceste posturi și de ce nu am avut o atitudine sau o luare de poziție mai fermă din partea OSCE-ului de exemplu, sau de ce autoritățile din Republica Moldova nu au reușit să găsească acele pârghii sau argumente care să-i facă pe reprezentanții regiunii separatiste să renunțe la aceste posturi ilegale, pe care ei le-au numit „posturi temporare de carantină”, vrând astfel să își justifice acțiunile?

Subiectul acestor posturi este un narativ fals, chiar dublu fals, creat intenționat pentru a ne împiedica pe noi toți, participanți în procesul 5+2, și Chișinăul, să abordeze miezul problemei. În primul rând, este un narativ fals pentru că implicit creează falsa impresie că restul posturilor amplasate în zona de securitate de decenii ar fi legale, ceea ce nu este adevărat. Și în al doilea rând, este fals, pentru că creează o altă impresie falsă că posturile sunt cauza și miezul problemei, ceea ce la fel nu este adevărat. Dreptul cetățenilor de a se deplasa liber a fost împiedicat de decizia abuzive luată la Tiraspol. Posturile sunt doar un instrument. Pe parcursul ultimelor săptămâni, am văzut declarații oficiale la Chișinău și la Tiraspol că numărul posturilor s-ar fi redus. Inițial cu 11, 15, acum o săptămână am auzit că nu au rămas decât 11. În pofida faptului că numărul de posturi s-a redus, situația în zona de securitate, din câte știm, nu s-a schimbat nicicum. Deci, oamenii cum nu aveau posibilitatea să se deplaseze între maluri, nu au nici acum. Repet, posturile sunt un narativ fals. Sunt doar un instrument, dar cu implicații pe termen mediu și lung și asta este o altă îngrijorare de a mea, pentru că situația pandemică în forma ei actuală la un moment dat nu va mai fi, iar domnul Krasnoselski a dat de înțeles că el va fi cel care va hotărî dacă s-a schimbat situația pandemică sau nu, și după asta va lua o decizie dacă va elimina posturile sau nu, iar eu nu am nicio certitudine că posturile vor fi eliminate. Dar asta, repet, sunt repercusiuni de ordin politic pe termen mediu și lung. Astăzi, pentru ca problema să fie rezolvată, trebuie anulate acele decizii abuzive care au fost luate. De ce nu a găsit Chișinăul argumentele necesare? În primul rând, Chișinăul a ratat ocazia în prima zi, când a fost decretată așa-numita „stare de urgență” în stânga Nistrului și când au fost impuse restricții pentru libera circulație a oamenilor dintre cele două maluri, chiar înainte de a fi amplasate posturile despre care vorbim, pentru că acest proces a durat câteva zile. Chișinăul a ratat ocazia de a interveni și de a reacționa chiar atunci. Și dacă e să reproducem șirul evenimentelor, de fapt declarații la cel mai înalt nivel nu am auzit decât la trei luni și jumătate după apariția problemei. Și asta, cred, e problema cea mai mare.

Respectiv, existența acestor posturi a fost tolerată la început și doar mai târziu a început să se discute despre asta.

Adevărul este că la nivelul guvernului s-a încercat să fie remediată situația pe subiecte mai înguste, pentru categorii distincte de oameni, categorie cu categorie, subiecte cu subiect, așa s-a balansat vreo două luni și o abordare neinspirată, în opinia mea, pentru că vedem că problemele în continuare persistă. Repet, sunt afectați sute de mii de oameni pe ambele maluri ale Nistrului. Oarecum, profesorii școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului pot să-și ridice salariile, dar pentru asta e nevoie de coordonări, de escorta a poliției, a miliției transnistrene, de sprijinul misiunii OSCE. Deci noi vorbim despre irosirea timpului și a resurselor guvernamentale, a resurselor partenerilor noștri internaționali, care trebuie folosite în altă parte, doar pentru simplu fapt ca oamenii să-și primească remunerarea pentru muncă. Ăsta nu este proces de reglementare.

Să deviem un pic de la subiectul coronavirusului și a situației din regiunea transnistreană și să discutăm despre sustenabilitatea Pachetului Berlin Plus, mai ales în această perioadă de pandemie. Știm că ei au negociat și noi protocoale legate de serviciile bancare, de transport și de telecomunicații. Din punctul dumneavoastră de vedere, domnule Flenchea, care sunt prevederile de bază ale acestor protocoale și care ar fi miza acestor înțelegeri între părțile participante?

Este un alt narativ fals creat de către Tiraspol pentru a impune o nouă agendă de negocieri în procesul de dialog între Chișinău și Tiraspol și în 5+2. Un narativ care, din păcate, a pătruns și în spațiul public, este preluat de presă și nu știu de ce nu este anihilat de decedenții de la Chișinău, de factorii de decizie și de cei care sunt nemijlocit implicați în negocieri. Eu nu cunosc proiecte sau protocoale adiționale care ar fi fost negociate recent. Haideți să le luăm pe rând. Problema bancară nu este parte a Pachetului Berlin Plus, niciodată nu a fost, nu este și nu poate fi. Despre bănci, dacă vreți, o să vorbesc separat. Problema telefoniei e una dintre restanțele rămase din Pachetul Berlin Plus, în sensul că avem un acord semnat, avem și mai multe documente agreate care reiterează acest acord, nu avem acum și problema soluționată în practică. Aici tot e un subiect mult mai complex, de ce acest lucru nu s-a întâmplat și cum s-ar putea realiza. Problema transporturilor este rezolvată. Pentru asta a fost negociat și semnat un document imens ca volum și ca lucru tehnic- Decizia Protocolară din 24 aprilie. Mai mult, pentru a fi pus în aplicare, acel acord s-a făcut mult lucru legislativ aici la Chișinău. Parlamentul a aprobat o lege specială în acest sens, Guvernul a aprobat un șir de acte normative care pun în aplicare acest acord. Eu am fost surprins neplăcut în ultima perioadă și azi chiar cel mai recent, în primul rând de incapacitatea Chișinăului de a articula clar și a anihila argumentele Tiraspolului. Am auzit mai nou, de fapt e un subiect mai vechi, dar nu știu de ce a fost reluat în ultima săptămână, problema permiselor. Repet, sunt profund surprins că Guvernul Republicii Moldova nu a putut să răspundă clar și răspicat că problema nu este. Pe 11 martie 2020, Guvernul a aprobat modificări în cadrul normativ care să permită tuturor locuitorilor regiunii care au ședere legală pe teritoriul Republicii Moldova să își preschimbe acele permise de conducere care le-au fost eliberate acolo în regiune, pe permise legale emise de autoritățile Republicii Moldova, care să le permită să călătorească în afara teritoriului Republicii Moldova atunci când, trebuie să constat cu regret, autoritățile regiunii îi vor lăsa să iasă din regiune, pentru că asta tot este o problemă, principala problemă de fapt. Însă nu știu cum, grație acestui narativ fals creat de Tiraspol și care nu a fost anulat de Chișinău, toată lumea discută despre problema permiselor, care nu este o problemă pentru că repet, oricine, indiferent de pașaport, că e pașaportul Republicii Moldova, al Federației Ruse sau al Ucrainei, Bulgariei, atât timp cât cetățeanul are temei legal de ședere pe teritoriul RM, fără examen, în regim simplificat, poate obține un permis legal. Deci problema este închisă. Acesta este un răspuns pe care ar fi trebui să îl auzim din partea Guvernului și pe care nu l-am auzit. În al doilea rând, am fost surprins neplăcut de reacția ciudată a misiunii OSCE, care știind acest lucru, în continuare cheamă părțile la stabilirea unui mecanism care să permită rezolvarea unei probleme deja rezolvate. Dar repet, în primul rând responsabilitatea este a Chișinăului. Nu a putut Guvernul să articuleze acest lucru, OSCE-ul, un partener valoros pentru Republica Moldova în acest proces, este totuși un partener, nu un driver al acestui proces.

Am observat, din discuția pe care am avut-o până acum, domnule Flenchea, că ați pomenit de mai multe ori că există și sunt create astfel de narative false. De ce credeți că numărul lor, într-un fel sau altul, s-a accentuat și s-a mărit în această perioadă. De ce avem tot mai multe idei false care sunt promovate referitor la regiunea transnistreană în spațiul public?

Nu este un fenomen nou, categoric nu. E una din tacticile pe care le utilizează autoritățile sau administrația regiunii și nemijlocit cei implicați în toate aceste negocieri. Partenerii din dialog în negocieri asta au făcut mereu. Problema este aici la Chișinău, pentru că aceste falsuri fie că sunt anulate de Chișinău, fiindcă Chișinău are capacitatea să mențină agenda și de a o focusa pe probleme reale, fie că nu o face dintr-un motiv sau altul.

Am înțeles. Să revenim un pic la problema bancară despre care dumneavoastră ați spus că ar fi mai bine să o discutăm separat. Am pomenit despre ea în întrebarea noastră pentru că la acea întrevedere pe care a avut-o Președintele Igor Dodon cu liderul separatist de la Tiraspol ar fi discutat și despre problemele bancare care există pe cele două maluri ale Nistrului. Voiam să deschideți un pic cortina și să ne spuneți ce probleme, de fapt, mai are Chișinăul și Tiraspolul în această perioadă în sectorul bancar. Ce s-ar fi putut rezolva în acești ani și nu s-a rezolvat de fapt?

În anul ’95 a fost semnat singurul document de Chișinău și Tiraspol care ține de problema bancară. Una dintre prevederile principale ale acelui document semnat la acea vreme de Snegur și Smirnov era circulația liberă a leului pe ambele maluri ale Nistrului. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat pe parcursul acestor 25 de ani, probleme nu ar fi. Deci, de fapt, ceea ce Tiraspolul numește problemă, derivă din două premise. Prima este insistența Tiraspolului de a-și păstra valuta și un anumit sistem financiar bancar și monetar al lor, fără a interacționa cu Chișinăul și fără a permite circulația liberă a leului pe tot teritoriul țării. Al doilea set de probleme, cum zic ei, ține de anumite operațiuni și tranzacții ale marilor companii din stânga Nistrului, în principal afiliate holdingului Sheriff, operațiuni care cad sub incidențele legii privind prevenirea și combaterea spălării banilor.

Asta ar fi, într-un fel, și o subminare a independenței sistemului bancar al Republicii Moldova dacă să o privim dintr-o perspectivă mai generală.

Eu nu cred că pe noi ne paște un asemenea pericol, în sensul în care Republica Moldova are angajamente asumate mai mulți ani în urmă privind domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor, privind transparența și legalitatea sistemului bancar. A fost implementat în ultimii ani și pachetul Basel III, care ține de standarde în domeniul bancar, apreciat de partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova ca fiind unul de succes. Eu cred că sunt niște procese ireversibile și în sensul ăsta, sistemul bancar și monetar al Republicii Moldova nu este în pericol. Din cauza unor ambiții politice la Tiraspol, business-ul mare din Transnistria nu este lăsat să activeze în conformitate cu cerințele legale ale Republicii Moldova în domeniu. Respectiv, nimeresc în situații când au conturi blocate sau când au sume blocate în conturi exclusiv din motivul că tranzacțiile pe care le fac nu corespund criteriilor de prevenire și combatere a spălării banilor. Că se face asta din rea credință, în sensul de spălare de bani, sau se face din necunoaștere a acestor cerințe, sau se face la instigarea și încurajarea administrației regiunii, e o altă problemă pe care decidenții de la Chișinău și Tiraspol trebuie să o rezolve împreună.

Am înțeles. Domnule Flenchea, voiam să abordăm un pic și acea întrevedere pe care a avut-o Igor Dodon cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Ați văzut și dumneavoastră și radio-ascultătorii noștri cu siguranță, că această întrevedere a fost mult discutată în spațiul public, inclusiv despre discuțiile care au avut loc, dar și despre felul în care a fost tratat liderul separatist de la Tiraspol. Din punctul dumneavoastră de vedere, care credeți că a fost miza acestei întâlniri și după această întâlnire, dumneavoastră ce impresie vi s-a creat, cine dictează regulile în această reglementare a procesului transnistrean sau e o chestiune de egalitate între părțile care discută rezolvarea diferendului?

Miza pentru cine?

Miza pentru Chișinău și miza din punct de vedere politic, mă refer pentru Igor Dodon. Să o dezvoltăm în două aspecte: miza pentru cetățeni, pentru reintegrarea RM și pe de altă parte, miza politică.

Cred că pentru Președintele Dodon, miza a fost într-adevăr politică, de altfel acea întâlnire nu ar fi implicat în ea atâta lume, oameni și de la Chișinău și de la Tiraspol. Vorbim și de cei doi negociatori-șefi și factorii deciziei din domenii, de care țin subiectele care au fost anunțate pentru agenda întâlnirii. Am văzut și filmări protocolare, poze, comunicate, deci evident a fost o miză politică. Ceea ce cred că s-a întâmplat săptămâna trecută în fața camerelor, o replică sau o formulă de adresare rostită de Președinte care a fost subiect de știre pentru zilele care au urmat, de fapt deja de o săptămână nu încetează a fi subiect de știri, cred că a fost spus intenționat. Uitați-vă, e clar pentru oricine în Republica Moldova că Krasnoselski nu este președinte. Președintele Igor Dodon nu are cum să nu știe acest lucru și nu are cum să se fi scăpat cu vorba. Cred că e limpede pentru oricine. Dar cred că a fost spus în fața camerelor nu în ultimul rând ca anume asta să fie subiect de știri și poate mai puțin agenda întâlnirii, pentru că dacă ne uităm atent în agendă, în pofida factorilor de distracție care au fost implantați în spațiul public, vedem o agendă dezechilibrată, plină de subiecte care prezintă interes pentru Tiraspol. Deci, toate aceste subiecte despre care m-ați întrebat până acum, bănci, transporturi, telefonie, mai multe dosare penale sau închiderea lor, mai bine zis, am văzut un singur subiect cu adevărat important nu doar pentru Chișinău în sensul politic, dar important pentru sutele de mii de oameni afectați de situația actuală din zona de securitate. Și ceea ce am văzut, la fel în fața camerelor, e Krasnoselski, care a zis că situația nu se schimbă acum și nici în viitorul apropiat nu se va schimba. Asta e marea problemă: o agendă dezechilibrată și din care Chișinăul nu a obținut nimic. Dar, trebuie să recunosc, Președintele Dodon a dejucat această situație într-o formă în care atenția publică a fost îndreptată spre formula de adresare neinspirată pe care a utilizat-o în fața camerelor.

Practic, ne-a servit niște focuri de artificii ca să nu fim atenți la ce s-a întâmplat în spatele cortinei.

Comparația vă aparține, dar da, cred cam așa. Apropo, vorbind despre închiderea dosarelor penale, un alt subiect care nu a fost anunțat din timp, cel puțin nu de la Chișinău și despre care am aflat de la Krasnoselski deja nemijlocit în ziua întâlnirii, ăsta într-adevăr face parte din Pachetul Berlin Plus, fapt invocat des la Tiraspol și ca un subiect care rămâne restant. Important însă e să înțelegem aici că în contextul Pachetului Berlin Plus, a protocolului de la Berlin semnat încă în iunie 2016 și a deciziei protocolare privind accesul fermierelor din raionul Dubăsari la pământurile care le aparțin, închiderea dosarelor penale care au fost intentate împotriva factorilor de decizie de la Tiraspol vine la pachet cu subiectul libertății de circulație. Documentele la care m-am referit acum fac o conexiune foarte directă între libertatea de circulație și închiderea dosarelor penale, care în marea lor parte au fost pornite anume în baza acestei încălcări. Și atunci situația pe care o vedem la moment în sensul libertății de circulație care lipsește cu desăvârșire în zona de securitate, eu nu văd care ar fi premisele ca să fie discutat acest subiect, nemaivorbind de decizii care nici măcar nu țin de puterea executivă, dar țin exclusiv de justiție, de organele de procuratură în cazul dat.

Într-adevăr, despre acest subiect nu s-a anunțat la Chișinău, nici în comunicatele de presă ulterioare.

Nu, nu a fost comentat nici de către Președintele Dodon de altfel. E o declarație pe care a făcut-o Krasnoselski imediat după discuția celor doi lideri, care nu a avut o replică din partea Președintelui Dodon.

Am înțeles. Și la finalul interviului nostru, domnule Flenchea, în contextul accidentului tragic de la Beirut, ați văzut și dumneavoastră că unii decidenți politici de la Chișinău și-au arătat îngrijorarea referitor la pericolul pe care l-ar prezenta depozitul de la Cobasna asupra securității locuitorilor din regiune. Dumneavoastră credeți că există o amenințare reală în acest sens? Și în ultimul an, ce s-a făcut pentru a evacua munițiile din acest depozit, pentru că ne amintim că după acea declarație a Ministrului Șoigu că urmează să fie lichidate aceste muniții, nu s-a mai întâmplat nimic.

Pericolul iminent și permanent pe care îl poartă depozitele de muniții de la Cobasna nu au treabă cu părerea mea. Acest pericol există în mod obiectiv, fapt constatat de către experții din domeniu și de experții militari. De altfel, să nu uităm că atunci când în 1999 Federația Rusă s-a angajat în cadrul Summit-ului de la Istanbul la nivel de șefi de state să-și retragă prezența militară, adică trupele, munițiile și armamentele, pentru că la acel moment mai erau armamente și tehnică grea. Unul din lucrurile care s-au constatat chiar din primele săptămâni și luni când a început procesul de retragere, e că o bună parte din acele muniții nu mai sunt transportabile, prezintă pericol și trebuie distruse pe loc. De altfel a fost și început un proces de distrugere a lor care nu a durat mult, trebuie să recunoaștem. De fapt, mai mulți experți sunt de părere, și din păcate trebuie să spun de părere doar pentru că, cu excepția, probabil, a conducerii Ministerului Apărării de la Moscova, nu știe nimeni care e situația reală la Cobasna și ce există acolo, dar estimările experților arată că, în principiu, nimic sau aproape nimic din ceea ce se păstrează la Cobasna nu mai prezintă valoare în sensul militar, deci sunt muniții vechi, expirate care nu mai pot fi utilizate. Respectiv, ele prezintă pericol de accident.

Domnule Flenchea, eu vă mulțumesc pentru această discuție, iar dumneavoastră, doamnelor și domnilor vă reamintesc că am discutat astăzi la podcast-ul „Noi și Europa” cu fostul Viceprim-ministru pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea. Domnule Flenchea, mulțumesc pentru această discuție și sper că la viitoarele dialoguri, rezultatele discuțiilor dintre Chișinău și Tiraspol să fie unele mai bune, astfel încât să avem concluzii mai optimiste.

Pentru asta e nevoie de lucru, nu de speranțe.