Noi prevederi privind modalitatea de traversare a frontierei de stat de către ucraineni

  • 04 Mai 2022 12:22
Noi prevederi privind modalitatea de traversare a frontierei de stat de către ucraineni

Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) au adoptat, în cadrul ședinței de astăzi, câteva ajustări la modalitatea de traversare a frontierei de stat de către refugiații din Ucraina. Astfel, cetățenii ucraineni, care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova în baza unui act de identitate, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, vor putea părăsi teritoriul țării noastre, prezentând același document.

Aceste condiții de traversare a frontierei de stat în regim facilitat, vor putea fi aplicate doar o singură dată, iar Poliția de Frontieră urmează să informeze cetățenii ucraineni despre noile prevederi CSE în acest sens.
 
Totodată, au fost ajustate măsurile privind protecția copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, care traversează frontiera de stat din partea Ucrainei. Astfel, persoanele responsabile pentru preluarea minorilor, vor efectua o evaluare a fiecărui caz individual în baza unui document, aprobat prin ordinul ministrului Muncii și Protecției Sociale.
 
De asemenea, membrii CSE au decis că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică nu va elibera licențe pentru furnizarea gazelor naturale pe durata stării de urgență, se arată în comunicat.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
22,24
Câțiva nori
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău