Noi oportunități de cooperare culturală, discutate de Maia Sandu și ministra Culturii a Greciei (FOTO)
-
17 Martie 13:38
Sursa foto: Președinția R. Moldova
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ministra Culturii a Republicii Elene, Lina Mendoni, aflată în vizită la Chișinău, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele de aprofundare a cooperării culturale dintre cele două state.
Șefa statului a subliniat rolul culturii ca factor de reziliență pentru societăți, în special într-un context regional marcat de multiple provocări, evidențiind contribuția acesteia la protejarea valorilor naționale și consolidarea coeziunii sociale.
Totodată, Maia Sandu a menționat interesul Republicii Moldova pentru experiența Greciei în protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, considerată un model relevant pentru dezvoltarea acestui domeniu la nivel național.
În cadrul întrevederii a fost salutată semnarea Memorandumului de cooperare dintre ministerele de resort din cele două țări, document care va deschide noi oportunități de colaborare în domenii precum protejarea patrimoniului, schimburile culturale și dezvoltarea proiectelor comune.

