Noi detalii despre reținerea lui Veaceslav Platon în Marea Britanie. Când va începe examinarea cererii de extrădare
-
19 Martie 09:09

Procuratura Generală anunță că Veaceslav Platon se află în custodia autorităților britanice, iar la mijlocul lunii aprilie este pusă pe rol demararea examinării cererii de extrădare.
Amintim că Veaceslav Platon a fost reținut, la 13 martie curent, în Marea Britanie la solicitarea autorităților moldovenești și urmează să fie extrădat.
Acesta este cercetat în cadrul dosarului penal denumit generic „Laundromat”, fiind acuzat de organizarea și conducerea organizației criminale; organizarea pronunțării cu bună-știință de către judecător a unei hotărâri, sentințe, decizii sau încheieri contrare legii; organizarea abuzului de serviciu săvârșit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale; organizarea fabricării, deținerii și folosirii documentelor oficiale false, săvârșite de două sau mai multe persoane și organizarea spălării banilor de o organizație criminală, în proporții deosebit de mari.