Medicii, despre cei doi copii lăsați fără supraveghere care au avut de suferit în urma unei explozii
- 
                                    20 Noiembrie 2018 11:49
 
        
    Doi copii lăsați fără supraveghere au avut de suferit după o deflagrație într-o gospodărie din localitatea Bălăbănești, raionul Criuleni, scrie IPN.
Purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a declarat pentru IPN că cei doi copii, de 11 ani și, respectiv, trei luni, nu au arsuri. Copilul mai mic are o plagă în regiunea feței, iar fata s-a ales cu traumatism cranio-cerebral. Starea lor este stabilă, fiind internați în secția neurochirurgie.
Oamenii din sat spun că tatăl copiilor este plecat la muncă peste hotare. Minorii se aflau în grija mamei. Familia a mai avut un copil, care ar fi murit din cauza neglijenței femeii.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență menționează într-un comunicat de presă că cei doi copii au rămas aseară, 19 noiembrie, singuri acasă. Minora a încercat să aprindă focul în sobă, folosind benzină, fapt care a dus la explozie.
Potrivit IGSU, minorii au fost preluați de urgență și transportați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.
 
                        
                     
                        
                     
                        
                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                        
