Noi cazuri de pestă porcină africană în raioanele Ștefan Vodă și Cahul

  • 03 Septembrie 2018 16:59
Noi cazuri de pestă porcină africană în raioanele Ștefan Vodă și Cahul

Noi cazuri de pestă porcină africană au fost înregistrate în sudul Republicii Moldova. Virusul a fost depistat la mai multe animale din satele Crocmaz și Olănești, raionul Ștefan Vodă și satul Giurgiulești din raionul Cahul. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor noile cazuri au fost confirmate și de Centrul Republican de Diagnostică Veterinară.

Anchetele epidemiologice au fost realizate de către echipele de inspectori ai Subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor Ștefan Vodă și Cahul. 

În contextul apariției focarului de pestă porcină africană,  ANSA reamintește despre importanța respectării cerințelor minime de biosecuritate, și anume: 

- Porcii nu se hrănesc cu resturi alimentare!

- Schimbarea obligatorie a hainelor și a încălțămintei înainte de a intra în adăposturile animalelor!

- Anunțarea imediată a medicului veterinar în caz de sacrificare, îmbolnăvire sau moarte a unui porc din gospodărie!

- Porcii nu se lasă liberi, în afara adăpostului! 

ANSA solicită cetățenilor să se abțină de la procurarea cărnii și a produselor din carne de porc de peste hotare, în special din Ucraina și Romania și introducerea acestora în țară.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău