Noi audieri în Parlament privind sistemul de vot - alegeri în diaspora, pragul electoral, finanțarea campaniilor, etc.

  • 21 Iulie 2019 16:10
Noi audieri în Parlament privind sistemul de vot - alegeri în diaspora, pragul electoral, finanțarea campaniilor, etc.

Comisia juridică, numiri și imunități din Parlament va organiza luni, 22 iulie, noi audieri publice asupra proiectului de lege care prevede inclusiv anularea sistemului mixt de vot. Documentul mai prevede și schimbarea modalității de finanțare a campaniilor electorale, precum și organizarea alegerilor în afara Republicii Moldova.

Noua majoritate parlamentară de la Chișinău a votat la 11 iunie un proiect de lege care prevede anularea sistemului mixt de vot, adoptat acum doi ani și implementat în premieră la alegerile parlamentare din 24 februarie. Pe lângă revenirea la sistemul proporțional documentul mai prevede și reducerea de câteva ori a sumei maxime pentru donațiile făcute partidelor politice în campania electorală, dar și posibilitatea ca cetățenii aflați peste hotare să poată finanța partidele.

Comisia juridică a mai organziat o rundă de dezbtaeri la 17 iulie. Principalele discuții s-au axat pe organizarea alegerilor în afara țării, un alt subiect dezbătut în ultimii ani, și posibilitatea ca acestea să fie organizate peste hotare două zile consecutiv.

De asemenea, în cadrul dezbaterilor a fost lansată și o propunere privind reducerea semnificativă a actualului prag electoral de accedere în Parlament, care este de 6%.

Amintim că sistemul mixt de vot a fost adoptat de fosta guvernare împreună cu Partidul Socialiștilor, decizie care a fost criticată de partenerii externi ai Republicii Moldova, inclusiv pentru că ar fi în contradicție cu recomandările Comisiei de la Veneția.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
3,85
Cer fragmentat
Umiditate:69 %
Vint:8,23 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău