Nodul Gordian | Dileme juridice și financiare legate de redeschiderea școlilor
-
01 August 2020 12:48
În timp ce Ministerul Educației și administrațiile instituțiilor de învățământ se pregătesc de noul an școlar în noile condiții de pandemie, experții atrag atenția că există unele lacune legislative care ar trebui înlăturate, atunci când este vorba de drepturile elevilor, părinților și ale pedagogilor. Directorul de programe al Institutului de Politici Publice, Anatol Gremalschi, constată, în cadrul emisiunii Nodul Gordian, că autoritățile sunt în dificultate, deoarece cadrul legal, dar și situația financiară, nu sunt actualizate ca să răspundă noilor provocări.
”Cadrul juridic este unul foarte delicat. Părintele își trimite copilul la școală și copilul s-a molipsit de COVID-19. Are el dreptul să atace școala în judecată școala sau autoritățile statului? Pentru că părintele este obligat să-și trimită copilul la școală. Dacă nu o face el va fi pedepsit. Iată această incertitudine, această coliziune juridică, duce la apariția diferitor modele și divizarea responsabilităților. Nu s-a făcut mai înainte fiindcă toți noi suntem buni de minte după ce evenimentul s-a consumat. După ce s-a început pandemia, s-a văzut că multe probleme nu au soluții în cadrul legal. De exemplu, învățământul on-line: datele personale ale elevilor pot fi publicate on-line sau nu? Nu auzim să se pronunțe Centrul privind protecția datelor cu caracter personal. Înainte era foarte activ. Și Ministerul Educației, și Ministerul Săntății sunt într-o situația foarte dificilă. Pe de o parte există un cadru legal, pe de altă parte trebuie să salvăm situația, nu putem lăsa copiii neînvățați. Acumulând anumită experiență în soluționarea acestei crize sanitare, se găsesc soluții. Personal, mi se par cele șapte modele propuse de Ministerul Educației foarte binevenite și originale și mă bucur că responsabilii din cadrul ministerului au dat dovadă de creativitate și au putut modela situațiile ce ar putea să apară în instituțiile de învățământ”, a subliniat expertul.
Totodată, Anatol Gremalschi se pronunță pentru revenirea deplină a elevilor în școli, dar atrage atenția că vor fi necesare mai multe resurse financiare. ”Acolo unde e posibilă frecvența fizică să se meargă pe această opțiune. Avem foarte multe școli mici, se poate organiza procesul de studii redistribuind fluxurile de elevi, făcând anumite modificări. Important e ca autoritățile locale să aloce banii necesari. Dacă avem clase mari, le putem diviza în două și se dublează numărul de ore. Cresc necesitățile de salarizare a cadrelor didactice. Trebuie să se facă o re-alocare de bugete și ar trebui revizuite anumite priorități, chiar și la nivel de stat. În cazul învățării în două schimburi se dublează sarcina didactică. Cadrele didactice ar trebui remunerate. Fonduri pot fi găsite dacă s-ar renunța la anumite proiecte care nu sunt de o actualitate acută. Putem înțelege guvernarea, ea nu dorește să obijduiască nicio categorie de votanți și nu dorește să închidă anumite proiecte. De exemplu, se reconstruiesc drumuri. Dar zeci de ani am stat cu drumurile nereparate. Poate ar avea sens să investim banii aceștia în copiii noștri?”, a remecata expertul IPP.
La Hâncești se optează, în mare parte pentru frecvența deplină a elevilor, deoarece majoritatea școlilor permit acest lucru, spune șefa direcției de învățământ raionale, Valentina Tonu, de asemenea, într-un interviu pentru emisiunea Nodul Gordian. Dar pentru câteva instituții, mai mari, clasele vor trebui împărțite în două grupuri, în consecință pedagogii vor preda de două ori același lucru și ar urma să fie salarizați pentru sarcinile suplimentare, a subliniat Valentina Tonu.
”Profesorul va fi nevoie să predea una și aceeași lecție, în aceeași clasă, doar că de două ori. După câte noi am înțeles, calculele salariale se vor face doar pentru o singură oră. Noi vom avea cadre didactice care vor presta o asemenea activitate, se vor epuiza mult mai mult fizic și trebuie examinat aspectul remunerării lor. Acum nu sunt prevăzute resurse financiare în acest scop. Și așa avem astăzi situații dificile în sistem, resimțim acut un deficit de buget pentru 36 de instituții, dintre cele 46 din raion. Și va trebui să identificăm surse pentru a acoperi aceste cheltuieli și aspectul acest va îngrela și mai mult situația. Dar ne dăm seama că cadrele didactice trebuie să fie remunerate în corespundere cu munca pe care o depun”, a subliniat Valentina Tonu.