Nivel ridicat de poluare în New Delhi după artificiile din timpul festivalului Diwali
-
28 Octombrie 2019 11:30
După o noapte marcată de artificiile și petardele tradiționale în timpul festivalului hindus al luminilor Diwali, locuitorii din New Delhi s-au trezit luni dimineață într-o atmosferă cenușie, toxică, provocată cu un nivel ridicat de poluare, însă mai puțin gravă în comparație cu anii precedenți, relatează AFP și Reuters.
Calitatea aerului din capitala indiană, unul dintre orașele cele mai poluate din lume, se deteriorează în fiecare an în timpul acestui festival religios din cauza fumului și a metalelor grele eliberate în atmosferă în urma artificiilor și petardelor.
Deși se menține la niveluri periculoase pentru sănătate, atmosfera după Diwali pare să fie în acest an mai puțin sufocantă.
La ora locală 8:00 (2:30 GMT), ambasada Statelor Unite la New Delhi a înregistrat o concentrație de particule PM2,5 de 233 micrograme pe metru cub de aer, comparativ cu peste 1.000 micrograme în aceeași perioadă din 2018.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă ca nivelul particulelor PM2,5 să nu depășească o concentrație medie de 25 de micrograme.
Agenția guvernamentală de monitorizare a poluării SAFAR a estimat duminică că festivalul Diwali din acest an va fi cel mai puțin poluant din ultimii trei ani, datorită vitezei favorabile a vântului care va contribui la răspândirea fumului.
Duminică seară, în toiul festivităților, un nor de poluare a învăluit megalopolisul cu circa 20 de milioane de locuitori. În mai multe zone, indicatorii de poluare afișau o concentrație de PM2,5 de peste 1.000 micrograme pe metru cub de aer.
Particulele fine în suspensie prezente în acest smog măresc riscul de boli cardiovasculare și cancer pulmonar. Cele mai mici dintre acestea (PM2,5), având o mărimea egală cu a treizecea parte din diametrul unul fir de păr uman, pot pătrunde în plămâni și se infiltrează apoi în sânge și organism.
Anterior sezonului de poluare maximă, New Delhi a interzis utilizarea generatoarelor diesel și va introduce, între 4 și 15 noiembrie, circulația alternativă.
În 2017, poluarea aerului a provocat 1,2 milioane de decese premature în India, potrivit unui studiu publicat anul trecut în jurnalul științific The Lancet. AGERPRES