Nicolae Rozlovanu, participant la războiul de la Nistru | Acolo a fost implicată Armata unui imperiu, cum poate fi acesta conflict

  • 13 Martie 2017 08:44
Nicolae Rozlovanu, participant la războiul de la Nistru | Acolo a fost implicată Armata unui imperiu, cum poate fi acesta conflict

Conflictul de pe Nistru din 1992 a fost un adevărat război cu implicarea armatei a 14-a rusești, susțin combatanții, iar faptul că astăzi acel eveniment este calificat drept un simplu conflict îi mâhnește pe cei care au luptat în tranșee. 

Viața de după război

Pe linia frontului de pe Nistru, în anul 1992 au plecat să-și apere țara militari, polițiști, dar și voluntari. Oamenii care au luptat acum 25 de ani pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, povestesc că și-au dorit pace, însă războiul deja începuse, fără a fi declarat oficial. Este și istoria fostului maior de poliție, Nicolae Rozlovan, care mai deapănă amintiri de pe front și astăzi.

”Eram maior de poliție, eram în vârstă și conform unui raport benevol am decis să merg să particip la lupte. Am fost repartizat într-un detașament dislocat lângă orașul Tighina. Cel mai greu moment a fost atunci când am pierdut o luptă, în seara de 13 iulie”, a declarat Nicolae Rozlovan.

S-au dus lupte pe viață și pe moarte pe platourile de lângă Tighina, Coșnița și Cocieri. Gloanțele șuierau pe lângă combatanți, câmpurile erau minate, iar orice pas greșit putea fi fatal. Veteranul de război, Nicolae Rozlovanu, povestește emoționat despre prietenul pe care l-a pierdut în lupte.

”Am fost în fruntea unui pluton din 15 persoane și atunci mi-am pierdut un subaltern, Feodosie Stratan, din Răciula. Mă închin părinților săi, le aduc recunoștința mea și le cer iertare. A fost foarte greu să-l scoatem atunci de pe front”, spune Nicolae Rozlovanu.

La 25 de ani de la luptele de pe Nistru, combatantul mărturisește că uneori, în tranșee, luptătorii erau derutați, mulți dintre ei nu aveau experiență de a lupta în război. Iar faptul că astăzi, acel eveniment este calificat drept un simplu conflict îi mâhnește.

”Nu aveam practică de luptă. Eram derutați, este greu și astăzi. E o neglijență și o ignoranță față de noi. Îmi pare tare rău că azi îl numesc conflict. Acolo a fost implicată Armata a 14-a, armata unui imperiu, cum poate fi acesta conflict?!

Circa 300 de persoane și-au pierdut viața în războiul de pe Nistru, iar alte zeci de persoane sunt date dispărute.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău