CNAM: Costul poliței de asigurare medicală va rămâne neschimbat pentru cei care o vor achita până la 31 martie 2023
-
02 Decembrie 2022 16:00
Polița de asigurare medicală obligatorie în valoare de peste 12 600 de lei nu se va aplica tuturor cetățenilor ci doar celor care evită să o achite în termenul legal, transmite Radio Chișinău.
Polița de asigurare medicală obligatorie în valoare de peste 12 600 de lei nu se va aplica tuturor cetățenilor ci doar celor care evită să o achite în termenul legal. Directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Ion Dodon, a explicat vineri, 2 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă că pentru cei care își vor onora obligațiunile până la data de 31 martie, valoarea poliței rămâne neschimbată.
Potrivit directorului Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, suma fixă a primei de asigurare de peste 12.600 de lei a fost calculată în baza Legii din 1998. Aceasta însă va fi valabilă doar pentru persoanele care evită să o achite în termenii stabiliți de lege, adică până la data de 31 martie 2023.
„Luând în considerație că în anii 2022 și 2023 sunt ani care lovesc asupra buzunarelor populației, Consiliul de Administrație a decis păstrarea facilităților. Astfel, persoanele care respectă obligațiile de achitare a primelor de asistență medicală până la data de 31 martie 2023 nu vor avea de suferit”, afirmă Ion Dodon.
Astfel, potrivit directorului CNAM, prima de asigurare medicală obligatorie în formă procentuală din salariu și din alte recompense care se reține de la persoanele angajate, nu se modifică și va fi păstrată la nivel de 9%.
„De exemplu, proprietarii de terenuri cu destinație agricolă – în 2022 achită 1014 lei, în 2023 vor achita exact atâta – 1014 lei. Persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul – în anul 2022 achită 1622 lei, în 2023 vor achita aceeași sumă”, a precizat șeful CNAM.
Printre categoria de cetățeni care sunt scutiți de plata achitării primei de asistență medicală obligatorie, în 2023, se numără copiii de până la 18 ani, elevii, studenții, pensionarii, persoanele cu dizabilități severe, accentuate sau medii, gravidele, șomerii înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă sau persoanele care îngrijesc la domiciliu o persoană cu dizabilitate severă, părinții, inclusiv cei adoptivi. Pentru aceste persoane primele vor fi achitate de către Guvern. Conform datelor CNAM, din asemenea categorii fac parte 1 milion 600 de persoane, pentru care Executivul a alocat circa 7 miliarde de lei.