New York a devenit cel mai poluat oraș din lume. Americanii sunt îndemnați să stea în case sau să poarte măști

  • 08 Iunie 2023 10:50
New York a devenit cel mai poluat oraș din lume. Americanii sunt îndemnați să stea în case sau să poarte măști

Zeci de milioane de oameni din SUA erau miercuri sub alertă de poluare a aerului. Fumul de la incendiile de vegetație din Canada s-a îndreptat spre sud și a colorat cerul deasupra unora dintre cele mai mari orașe americane într-un maro tulbure, potrivit The Guardian, citat de digi24.ro.

Milioane de oameni din America de Nord au fost sfătuiți să poarte măști N95 în exterior din cauza nivelului nociv al călității aerului provocat de incendiile intense de vegetație din Canada, notează BBC.

Din Maryland până la capitala Canadei, Ottawa, un nor monstruos de fum a ieșit din incendiile din Quebec și a forțat inclusiv copiii să stea în case și a ținut la pământ unele zboruri din New York.

Mai bine de 75 de milioane de oameni din estul SUA sunt de miercuri sub alerte de poluare, conform CNN.

Zone importante de pe coasta de Est a SUA, precum Philadelphia, Jersey City (New Jersey) și New Haven (Connecticut) erau colorate în roșu pe harta indexului poluării (200 - 300), potrivit site-ului guvernamental AirNow.gov.

New York va începe să distribuie măști gratuite joi. De asemenea, guvernul canadian a transmis că oamenii ar trebui să poarte mască dacă nu pot rămâne în interior.

Oficialii estimează că condițiile periculoase provocate de fum vor persista până în weekend. Mare parte din fum vine dinspre Quebec, unde sunt 150 de incendii.

Peste 15.000 de locuitori sunt așteptați să fie evacuați cu forța din provincie, au spus miercuri oficialii. Este deja cel mai grav sezon de incendii care au fost înregistrate în Quebec până acum.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:1,54 m/s
Sat
7
Sun
7
Mon
6
Tue
4
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău