Neclarități cu privire la numărul de burse acordate de România studenților basarabeni
-
19 Mai 2017 14:35
Numărul locurilor de studii în România pentru tinerii din Republica Moldova ar fi fost redus la jumătate față de anul precedent, după cum au atras atenția câțiva deputați din Parlamentul de la București. Dacă în anul 2016 oferta educațională pentru basarabeni se ridica la peste 5000 de locuri cu bursă și fără, iar anul acesta numărul anunțat oficial este de 2250. Autoritățile din domeniul educației de la Chișinău, dar și de la București, resping aceste acuzații, dar nu au venit deocamdată cu o explicație care să clarifice această situație.
Subiectul a fost adus în atenția publicului de către deputatul român, Eugen Tomac, președinte al Partidului Mișcarea Populară, care s-a arătat nemulțumit că în loc de peste 5000 de locuri de studii, câte au fost și anul trecut, anul acesta Ministerul Educației de la București a propus numai 2250 de locuri. El a făcut trimitere la protocoale anterioare semnate între ministerele de educație de la București și Chișinău, care prevăd un număr de 5000-5500 de locuri în licee și universități pentru tinerii basarabeni.
„Inclusiv în Protocol se stipulează că oferta educațională trebuie să fie de 5500 și în realitate, cifrele pe care nouă în Comisia parlamentară pentru relația cu Republica Moldova din Parlamentul României Ministerul Educației ne-a prezentat această ofertă de 2250 de burse, arată foarte clar că cifra este redusă”, a declarat Eugen Tomac.
Și deputatul Constantin Codreanu, din partea aceluiași partid, a ținut vineri, 19 mai, o conferință de presă în care a vorbit despre eventuale proteste, în cazul în care numărul de locuri nu va fi suplimentat. Potrivit deputatului, și partea moldovenească ar fi interesată de reducerea numărului de studenți basarabeni în România.
„Am aflat că, neoficial, în Republica Moldova ar exista nemulțumirea că un număr tot mai mare de tineri din republica Moldova pleacă în România să-și facă studiile. Ministerul Educației de la Chișinău s-a mulțumit cu acest număr de 2250 de locuri și nu a insistat, nu a cerut, așa cum ar fi fost să ceară, suplimentarea numărului de burse acordate, tocmai pentru a încerca, într-un mod discriminatoriu, să păstreze tinerii din Republica Moldova în universitățile de la Chișinău, de la Bălți, etc”, a declarat Constantin Codreanu.
Ministerul Educației de la Chișinău nu a răspuns acestor acuzații. Unica explicație dată până în prezent, într-un comunicat de presă, este că într-adevăr numărul locurilor de studii în România este de 2250, dar că în anii precedenți, la decizia Guvernului României, erau oferite anual locuri suplimentare pentru studenții din Basarabia.
La solicitările noastre, autoritățile din România nu au venit cu explicații pentru clarificarea acestei situații. Totuși, secretarul de stat din cadrul Ministerului Educației de la București, Gabriel Liviu Ispas, a precizat într-un comentariu pe Facebook, faptul că oferta de anul acesta este aceeași ca și în anul trecut, iar studenții basarabeni pot candida și pentru celelalte locuri pentru etnicii români, pe lângă cele anunțate oficial.