NATO se pregătește pentru Al II-lea Război Rece

  • 25 Iunie 2015 09:22
NATO se pregătește pentru Al II-lea Război Rece

Americanii aduc în Europa armament greu, NATO își mărește forțele de reacție rapidă. Se gândește cum să răspundă la amenințările nucleare din partea Rusiei. Alianța se pregătește pentru războiul rece.

"Acesta va fi un punct de cotitură" - spune pentru presa occidentală un reprezentant de rang înalt al Alianței despre întâlnirea de miercuri a miniștrilor Apărării din NATO de la Bruxelles. Întâlnirea va pecetlui noua strategie față de amenințările ce vin din Rusia. Acum un an, imediat după ocuparea Crimeii și războiul din Donbas, politicienilor din vechea Europă le-ar fi venit greu să creadă acest lucru. Acum, politicienii americani și europeni vor să arate că sunt pregătiți pentru cazul, în care Kremlinul ar dori să verifice dacă NATO funcționează practic și ar ataca, de exemplu, Estonia.

Aliații vor fi apărați în fața Rusiei de tancuri americane, la fel ca în timpul primului război rece. Ash Carter, secretarul american al apărării, a confirmat marți la Tallin că va trimite în flancul estic al NATO, deci și în Polonia, 250 tancuri Abrams și transportoare blindate. În depozite se află de asemenea drone și echipament de artilerie. Americanii vor face regulat manevre cu acest echipament. Iar dacă se va ajunge la o agresiune rusă, în decurs de câteva ore vor trimite avioane cu soldați, care vor porni la luptă cu tancurile staționate în Europa. Pentru transportarea echipamentului din SUA pe cale maritimă este nevoie de o jumătate de an.

Tomasz Siemoniak, ministrul polonez al Apărării naționale, a spus marți că au loc negocieri pe tema distribuirii armamentului american. Tancurile vor fi probabil amplasate în poligoanele din Zagan, Drawsk Pomorski sau Orzysz.

A doua temă a miniștrilor Apărării din țările NATO va fi șantajul nuclear rus, ca reacție la bombardierele strategice rusești, care zboară de-a lungul granițelor Alianței. Deasupra Balticii, ele simulează atacuri nucleare. Deasupra Canalului Mânecii au avut la bord focoase nucleare. Diplomații ruși intimidează diverse țări că vor deveni ținte. Pe danezi, dacă vor fi de acord cu construirea elementelor scutului antirachetă. Pe suedezi, dacă se vor decide să intre în NATO. Săptămâna trecută, Vladimir Putin a anunțat că va mări arsenalul cu 40 de rachete intercontinentale. În funcție de tipul acestora, dacă vor fi rachete RS-21M-Topol sau RS-24 Iars, vor intra în joc între 120 până la 160 focoase nucleare orientate spre orașele occidentale.
Drept răspuns la aceste amenințări, americanii au trimis în Marea Britanie două bombardiere strategice B-2 Spirit, invizibile pentru radare. Ei sunt dispuși să trimită în Europa, deci în mod sigur și în Polonia, lansatoare mobile cu rachete de manevră, drept răspuns la relatările spionajului despre testele rusești cu rachete de manevră de arie medie (de la 500 km la 1000 km). Potrivit săptămânalului "Der Spiegel", francezii și germanii s-au opus în februarie acestei idei, afirmând că informațiile spionajului american nu pot fi confirmate.

O altă opțiune posibilă ar fi includerea, de ex., a avioanelor poloneze F-16 în așa-zisul Nu-clear Sharing, adică accesul în forțele aeriene ale țărilor NATO a bombelor americane B-61, care pe timp de pace sunt depozitate în câteva baze din Europa. Aceasta ar însemna însă ruperea acordului NATO - Rusia.
Cum ar reacționa opinia publică din țările NATO la aceste planuri*** În anii '80, trimiterea în Germania Occidentală a Pershing-urilor americane, ca răspuns la intrarea în serviciu a rachetelor sovietice cu rază medie SS-20, a provocat puternice proteste sociale. Urmărind posibilitățile actuale ale propagandei ruse, situația s-ar repeta în mod sigur.

NATO își va pune semnătura de asemenea pe creșterea forțelor sale de reacție rapidă de la 25.000 la 40.000 soldați. Unitățile care intră în componența lor vor fi pregătite de acțiune în curs de cinci zile. Printre ele se află un an "vârful de lance", care numără 5000 soldați, o forță de reacție foarte rapidă. Acestea vor fi gata de luptă în curs de 48 ore.

La întâlnirea miniștrilor Apărării vor fi confirmate și procedurile privind mobilizarea "vârfului de lance". Deciziile inițiale vor fi luate de comandantul șef al NATO, iar unda verde pentru misiune va fi dată de Consiliul Nord-Atlantic.

Articol de Bartosz T. Wielinski, GAZETA WYBORCZA (Polonia)
Traducerea: Maria Stanciu/mstanciu/vpopa
Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău