NATO își stabilește astăzi strategia de apărare și descurajare

  • 10 Februarie 2016 08:56
NATO își stabilește astăzi strategia de apărare și descurajare

Miniștrii apărării din statele membre ale NATO vor lua de astăzi decizii decisive privind strategia de apărare și descurajare a oricărei potențiale amenințări la adresa aliaților.

NATO susține găsirea unei soluții politice în războiul din Siria, iar aliații vor analiza cererea Statelor Unite de a pune la dispoziție avioane AWACS apentru coaliția internațională care luptă împotriva organizației teroriste Stat Islamic.

Miniștrii apărării vor decide întărirea prezenței în estul Europei a forței de apărare colectivă.

"Vom transmite un semnal puternic de apărare și descurajare în fața oricărei agresiuni sau intimidări. Adaptarea noastră este transatlantică. Am stabilit deja opt cartiere mai mici ale Alianței în Europa pentru planificare, exerciții și întărirea capacităților", a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Vor fi luate decizii privind răspunsul Alianței la războaiele hibride, care combină forța militară convențională cu atacurile cibernetice și propaganda.

Miniștrii apărării vor analiza și cererea Statelor Unite ca NATO să ofere avioane AWACS pentru coaliția care luptă împotriva organizației teroriste Statul Islamic.

Ambasadorul american la NATO, Douglas Lute, a vorbit despre ceea ce el a numit - tendințele Rusiei de a încălca tratate internaționale și de a nu respecta frontierele trasate, enumerând cazurile Georgiei și Ucrainei și violarea spațiului aerian al Turciei.

"Inteționăm să transmitem clar un mesaj că nu vrem un război, dar nimeni nu vrea să se îndoiască de faptul că dacă acest conflict ne amenință, nu-l vom rezolva", a declarat Douglas Lute.

Ambasadorul american a confirmat și prezența în cea de-a doua zi a reuniunii a unei delegații la nivel înalt a Arabiei Saudite, care va discuta cu miniștrii apărării.

România este reprezentată la reuniunea de două zile de către ministrul apărării Mihnea Motoc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău