NATO consideră noile atacuri ale Rusiei „iresponsabile și potențial periculoase” pentru membrii Alianței

  • 27 August 17:34
NATO consideră noile atacuri ale Rusiei „iresponsabile și potențial periculoase” pentru membrii Alianței

În timpul atacurilor masive ale Moscovei împotriva Ucrainei, Polonia a anunțat că un obiect, probabil o dronă, ar fi intrat în spațiul său aerian în dimineața zilei de luni, însă NATO a transmis că nu deține informații care să indice că obiectul neidentificat care a intrat în aceeași zi în spațiul aerian polonez face parte dintr-un atac intenționat al Rusiei, informează Agerpres.

Bineînțeles, NATO a condamnat „ferm aceste atacuri în curs împotriva civililor și infrastructurii civile ucrainene”, transmite caleaeuropeana.ro

„Deși nu avem informații care să indice un atac intenționat al Rusiei împotriva aliaților, aceste acte sunt iresponsabile și potențial periculoase”, a declarat pentru EFE purtătoarea de cuvânt a Alianței Atlantice, Farah Dakhlallah.

Rusia a lansat zeci de drone kamikaze și rachete asupra orașelor și localităților din Ucraina în primele ore ale zilei de luni, provocând opriri de urgență ale electricității în mai multe orașe, informează Politico Europe.

Atacul masiv, care a venit în valuri și a continuat în cursul dimineții, a provocat explozii multiple în Kiev, Odesa, Harkov, Dnipro și în multe orașe mai mici din centrul și vestul Ucrainei. Patru persoane ar fi fost ucise în urma atacurilor.

Polonia a mobilizat avioane de vânătoare din cauza activității sporite a bombardierelor rusești care au bombardat vestul Ucrainei, deși Varșovia refuză în continuare să doboare rachete deasupra Ucrainei. Ultima dată când Polonia și-a mobilizat avioanele militare a fost în timpul unui atac masiv la 8 iulie, când Rusia a bombardat cel mai mare spital pentru copii din Kiev.

Atacul de luni este primul atac pe scară largă al Rusiei cu drone și rachete de când Kievul și-a lansat incursiunea surpriză în regiunea Kursk din Rusia la începutul acestei luni. Forțele ucrainene au preluat controlul asupra altor două localități din Kursk în cursul weekendului, conform declarațiilor președintelui ucrainean de duminică seara.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Mon
17
Tue
20
Wed
21
Thu
18
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău