NATO cere Rusiei să se retragă din Crimeea
-
23 Mai 2019 09:24
Președintele Comitetului militar al NATO, generalul Sir Stuart Peach, a făcut apel la Federația Rusă să elibereze Crimeea anexată și să înceteze să mai sprijine rebelii din Donbas,Rador.
Trebuie să se înțeleagă foarte clar că Alianța nu recunoaște și nu va recunoaște vreodată anexarea ilegală și ilegitimă a Crimeii. Continuăm să cerem Rusiei să se retragă din Crimeea și să nu mai sprijine rebelii în estul Ucrainei" - a declarat Peach, la reuniunea de miercuri a șefilor de stat major din statele membre ale NATO, desfășurată la Bruxelles.
"De asemenea, facem apel la Rusia să elibereze marinarii și navele ucrainene capturate în noiembrie anul trecut, lângă Marea Azov" - a generalul. În cadrul reuniunii de la Bruxelles, la care s-a discutat inclusiv despre cooperarea NATO-Ucraina, a fost prezent și Viktor Mujenko, demis ulterior din postul de șef al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, în urma unui decret semnat de noul președinte ucrainean, Volodimir Zelenski.
Sursa:Rador