Naționala Moldovei de fotbal pe plajă a fost învinsă de Rusia
-
08 Septembrie 2016 15:55
Naționala Moldovei de fotbal pe plajă a fost învinsă de Rusia în primul meci al celei de-a doua faze a grupelor din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial.
În cadrul turneului european de calificare organizat în orașul italian Jesolo, tricolorii au cedat ieri în fața rușilor cu scorul de 3-8. Golurile echipei noastre au fost înscrise de Alexandru Eremia, Victor Iordachi și Andrei Negară.
Moldova întâlnește astăzi Ucraina, iar mâine va juca împotriva Poloniei. Sâmbătă și duminică se vor desfășura meciurile play-off de clasament. Patru cele mai bune echipe europene se vor califica la Campionatul Mondial la fotbal pe plajă care va avea loc anul viitor în Bahamas.

