Însă planurile armatei URSS vizand acest tanc erau total diferite. T-80 a fost ultimul tanc de bază dezvoltat în Uniunea Sovietica si primul vehicul blindat dotat cu turbină cu gaze, care a permis atingerea de viteze de până la 70 de kilometri pe oră. Raportul dintre putere și greutate a fost unul foarte eficient: 25,8 cai putere per tonă.

Acest lucru a făcut ca modelul standard T-80B să devină unul dintre cele mai abile tancuri din anii 1980, notează Pagina de Rusia.

Calitatile de luptători ale cecenilor, precum și tactica păguboasă a Rusiei, au dat însa o lovitură fatala reputației T-80, mai puternica chiar decât problemele existente în proiectarea sa. Asta, dar și faptul că era prea scump și consuma prea mult combustibil, au făcut ca pana la urma armata rusa sa prefere mai ieftinul T-72.

În decembrie 1994, atunci când a izbucnit războiul cu Cecenia, a început adevăratul test în condiții de luptă pentru tancul considerat atunci drept cel mai avansat din lume. Luptele care au urmat insa au fost un dezastru pentru T-80.

Atunci când președintele Boris Elțîn a trimis trupele pentru a pacifica Cecenia, care și-a declarat independența, tancurile T-80B și T-80BV erau în prima linie.

Asaltul asupra capitalei cecene Groznîi a devenit un adevărat carnagiu pentru invadatorii ruși. Aproximativ o mie de soldați au murit și aproximativ 200 de blindate au fost distruse în numai două zile: 31 decembrie 1994-1 ianuarie 1995. Fiind cele mai avansate vehicule de luptă ale forțelor de asalt rusești, T-80B și T-80BB au suferit o înfrângere catastrofală. În ciuda rezistenței la loviturile directe, zeci de astfel de tancuri au fost distruse de exploziile catastrofale provocate de atacurile cecene cu lansatoare de rachete tip RPG-7B și RPG-18.

S-a dovedit că sistemul de încărcare automată al T-80 avea o eroare de proiectare. El stoca proiectilele gata de lansare pe verticală intr-un loc care era protejat doar de șasiu. Un impact lateral precis cu un RPG în șasiul lui T-80 declansa explozia muniției.

Forțele cecene au „decapitat” astfel zeci de tancuri rusești. Din acest punct de vedere, T-72A și T-72B, care au suferit din cauze similare, aveau mai mari sanse de supraviețuire, deoarece sistemul de reîncărcare automată aseza proiectilele în pozitie orizontala, la nivelul sub discurile roților.

A doua mare greșeală a T-80, precum și a tuturor tancurilor sovietice anterioare, era că tunul său nu putea să se ridice și să coboare foarte mult. Astfel, tancul nu putea să lovească ținte aflate pe acoperis sau in subsol.

Dar cea mai mare nenorocire era poasta exploatare de catre echipaje și tacticile catastrofale ale comandantilor rusi. Moscova se grăbea atât de tare să termine războiul, că T-80BV au intrat în Groznîi fără umplutură în panourile de apărare dinamică, ceea ce practic a transformat această apărare în niste bucati de fier vechi. Au existat chiar și acuzații că soldații ruși ar fi vândut aceste elemente.

Totodata, armata sovietică a uitat lecțiile amare ale celui de-al Doilea război mondial, mai ales a modului de a conduce lupte în orașe. În timpul războiului rece, numai forțele speciale și garnizoana din Berlin au fost antrenate să lupte în conditii urbane. Așteptându-se la o rezistența slaba, armata rusă a intrat în Groznîi cu masini blindate de transport a infantieriei, care s-au oprit pentru ca comandanții nu aveau hărțile actualizate. Soldații ruși nu voiau să părăsească transportoarele blindate și să înceapă curatarea orasului ”apartament cu apartament” , iar inamicii lor ceceni, care stiau toate zonele vulnerabile ale vehiculelor militare ruse din perioada sovietică, au transformat cu ușurință tancurile și blindatele în ”crematorii pe roți”.

După dezastrul din Cecenia, comandamentul rusesc a dat vina pe erorile de proiectare ale T-80, nu pe tactica de lupta eronata. Cu toate acestea, lipsa banilor a forțat pe Moscova să renunte la acesta in favoarea tancului T-72, mai ieftin. Acesta a fost preferat ulterior atât la ​​exporturile de arme, cât și în războaiele ulterioare. În cele din urmă, după căderea URSS, Rusia a pierdut accesul la uzina din Harkov, care a produs T-80UD. Fabrica proprie de tancuril T-80U – din Omsk – a dat faliment, iar LKZ din St. Petersburg nu mai putea produce modelul anterior T-80BV.

Rusia avea in dotare la acea data trei tipuri de tancuri: T-72 (A și B), T-80 (BV, U și UD) și T-90 (în fapt, T-72BU modernizat). Dar mentinerea celor trei tipuri nu avea niciun sens din punct financiar sau logistic. Fiecare din cele trei avea același tun de 125 milimetri (2A46M) și capacitati similare de lansare a rachetelor. Erau diferite doar motoarele, sistemul de control al focului și șasiul. Altfel spus, aceste tancuri ofereau aceeași putere de lupta, dar necesitau piese si componente diferite.

Moscova a încercat totusi să experimenteze cu T-80, adăugându-i sistem de apărare activa care utiliza radar pentru a detecta rachete lansate impotriva sa și a le distruge înainte de a lovi tancul. De fapt, așa a apărut T-80UM-1 ”Bars” în 1997. Tancul insa nu a intrat în producția de masă.

Publicația notează că, după umilirea în timpul primului război cecen, Kremlinul nu a mai utilizat T-80  în al doilea război din Cecenia. Tancul nu a participat nici la campania militara din 2008 împotriva Georgiei. De asemenea, aceste tancuri nu au ajuns nici pe frontul din Ucraina.