Natalia Gavrilița: Cu siguranță împreună vom găsi căi și modalități ca să implementăm programe bune în beneficiul oamenilor
-
01 Februarie 2023 17:35
Dialogul politic, cooperarea economică și sectorială, în special în sectorul energetic, cooperarea și convergența în domeniul politicii externe și de securitate, armonizarea legislației naționale - sunt printre principalele subiecte care vor fi abordate săptămâna viitoare, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului de asociere UE- Rep. Moldova, a anunțat premierul Natalia Gavrilița, în cadrul ședinței de guvern, scrie Radio Chișinău.
„Împreună cu mai mulți miniștri vom continua să discutăm cu Comisia Europeană despre cum putem gestiona cu ajutorul prietenilor noștri provocările cu care se confruntă cetățenii noștri, vom discuta despre procurarea în comun a resurselor energetice, la prețuri mai bune, extinderea în continuare a cotelor de export pentru produsele moldovenești și în general accesul antreprenorilor și produselor noastre pe piața europeană. Vom discuta despre proiectele de infrastructură și dezvoltarea comunităților locale. Cu siguranță împreună vom găsi căi și modalități ca să implementăm programe bune în beneficiul oamenilor ”a declarat Natalia Gavrilița.
Reuniunea Consiliului de asocierea UE-Republica Moldova este planificată pentru data de 7 februarie. Este prima reuniune organizată după obținerea de către Rep. Moldova a statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, la 23 iunie 2022.