Natalia Gavrilița a solicitat Băncii Mondiale oferirea unei finanțări nerambursabile flexibile

  • 19 Iulie 2022 13:07
Natalia Gavrilița a solicitat Băncii Mondiale oferirea unei finanțări nerambursabile flexibile

Premierul Natalia Gavrilița a solicitat Băncii Mondiale oferirea unei finanțări nerambursabile flexibile necesare pentru a susține populația în perioada de criză generată de războiul din Ucraina. Subiectul a fost discutat la întrevederea prim-ministrei cu președintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpas, la Washington, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Șefa executivului a menționat că pentru realizarea reformei sectoarelor-cheie este important ca Moldova să obțină acces la instrumente de finanțare mai flexibile, iar proiectele existente să fie executate mai rapid, în beneficiul oamenilor. Totodată, potrivit prim-ministrei, ținând cont de vulnerabilitățile curente în situația energetică din Republica Moldova, tot mai importante devin proiectele de interconectare energetică și cele care vin să contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor de furnizare a energiei termice.

În context, David Malpas a menționat că Banca Mondială va rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova cu contribuții esențiale în depășirea dificultăților existente, precum și promovarea reformelor pe termen lung. În perioada următoare, va fi elaborată noua Strategie de Parteneriat cu Republica Moldova.

În cadrul unei altei întrevederi a premierului cu asistenta specială a președintelui SUA, directorul principal al Biroului pentru Europa în cadrul Consiliului Național de Securitate al SUA, Amanda Sloat, prim-ministra a subliniat importanța sprijinului Statelor Unite ale Americii în atenuarea impactului economic al crizei de securitate din regiune, precum și în avansarea reformelor democratice promovate de autoritățile de la Chișinău.

„Mizăm pe o colaborare cu SUA pentru creșterea rezilienței Republicii Moldova, consolidarea capacităților noastre instituționale și, în mod special, gestionarea crizei energetice. Suntem conștienți că Republica Moldova este o țară mică, dar ne dorim să fim un furnizor de securitate în această regiune agitată”, a menționat Natalia Gavrilița.

Iar în cadrul unui dialog cu secretarul adjunct al Trezoriei SUA, Wally Adeyemo, șefa executivului de la Chișinău a reafirmat angajamentul garniturii guvernamentale în obiectivul de integrare europeană. Natalia Gavrilița a subliniat și necesitatea implementării reformelor de preaderare la UE.  Secretarul adjunct al Trezoreriei americane a reconfirmat suportul SUA oferit poporului Republicii Moldova pentru depășirea tuturor obstacolelor momentului.

De asemenea, prim-ministra Natalia Gavrilița a încurajat companiile americane să investească în Republica Moldova, menționând că Guvernul de la Chișinău rămâne concentrat pe crearea unui mediu de afaceri favorabil investițiilor interne și externe. Îndemnul a fost făcut în cadrul întâlnirii cu reprezentanții Asociației de afaceri americano-central europeană (ACEBA).

Șefa executivului a subliniat că autoritățile întreprind eforturile necesare pentru a menține stabilitatea financiară și economică. Drept obiective setate în acest context se numără modernizarea și transformarea digitală a economiei, dezvoltarea comerțului electronic și antreprenoriatului digital, asigurarea securității cibernetice și sporirea rezilienței energetice a țării.

Reprezentanții companiilor americane au lansat propunerea privind organizarea unei misiuni de afaceri la Chișinău, în luna septembrie. De asemenea, aceștia au vorbit despre proiectele propuse spre realizare în Republica Moldova, inclusiv pentru dezvoltarea infrastructurii vamale, elaborarea soluțiilor digitale, și creșterea capacităților în domeniul energiei regenerabile.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău