NASA a descoperit 219 planete noi, dintre care 10 asemănătoare Pământului

  • 20 Iunie 2017 08:39
NASA a descoperit 219 planete noi, dintre care 10 asemănătoare Pământului

NASA a anunțat, luni, că a descoperit cu ajutorul Telescopului Kepler 219 planete noi, iar zece dintre acestea au o dimensiune apropiată de cea a Pământului și întrunesc condițiile existenței apei lichide, scrie Agerpres.

Cercetători din toată lumea s-au adunat, luni, la Centrul de Cercetare Ames, al NASA, pentru a dezbate descoperirea celor 219 planete noi, toate din constelația Cygnus din galaxia Calea Lactee.

NASA arată că între 2009 și 2013, Kepler a analizat peste 200.000 de stele din regiune pentru a identifica planete care orbitează în jurul lor. Cele 219 planete sunt parte din peste 4.000 de corpuri cerești identificate, din care 2.300 au fost confirmate drept planete.

Dintre cele 219 de noi planete, 10 sunt posibile lumi stâncoase, terestre, care orbitează în jurul stelelor la o distanță suficient de mare pentru a fi locuibile. Aceasta este considerată ca fiind distanța la care apa în formă lichidă se poate aduna pe suprafața unei planete stâncoase.

Întrucât apa este unul dintre elementele cheie a vieții, așa cum o cunoaștem noi, multe dintre corpurile candidate la statutul de planetă au mici nuclee stâncoase, învelite de o atmosferă groasă de hidrogen și heliu, iar unele sunt considerate a fi lumi oceanice. Asta nu înseamnă, însă, că oceanele acestor planete sunt pline de apă.

Telescopul Kepler a adunat informații despre existența mai multor luni mici. Se pare că aceste planete sunt fie de 1,5 ori mai mari decât Pământul, fie doar puțin mai mici decât Neptun, de aceea ele au fost numite Super-Pământuri sau Mini-Neptunuri.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:2,57 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău