Muntenegrul invitat să devină al 29-lea membru NATO

  • 02 Decembrie 2015 11:23
Muntenegrul invitat să devină al 29-lea membru NATO

Miniștrii de externe ai statelor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), reuniți miercuri la Bruxelles, i-au adresat Muntenegrului invitația de a adera la această organizație, țara urmând să devină al 29-lea stat membru al Alianței

'Felicităm Muntenegrul. Acesta este începutul unei alianțe foarte frumoase', a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în aplauzele șefilor diplomației țărilor membre reuniți la cartierul general din Bruxelles al organizației.

Stoltenberg a precizat că 'decizia istorică de a începe convorbirile de aderare cu Muntenegrul' a fost luată în unanimitate de cei 28 de miniștrii de externe ai statelor din NATO.

Prezent la reuniune, vicepremierul muntenegrean Igor Luksic a afirmat că invitația adresată țării sale de către NATO constituie un semnal pozitiv pentru toate celelalte țări din Balcanii Occidentali. 'Este într-adevăr o zi mare și, cred, binemeritată pentru țara mea. Invitația adresată Muntenegrului este o veste mare și pentru Balcanii Occidentali, pentru consolidarea securității și a stabilității sale', a spus el.

Luksic a promis că autoritățile de la Podgorica vor continua aplicarea programului de reforme, precum cele din domeniul militar sau justiție.

'Suntem deplin conștienți că invitația nu este finalul procesului, ci începutul unuia nou. Suntem hotărâți să facem eforturi constante nu pentru a-i mulțumi pe alții, ci pentru a ne schimba în bine societatea', a adăugat oficialul muntenegrean.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău