Munca de noapte și munca suplimentară: se propun noi reglementări
-
17 Iunie 20:52
Durata normală a timpului de muncă a salariaților cu program de noapte nu va depăși, în medie, opt ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de patru luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal. Totodată, salariații de noapte a căror muncă implică riscuri specifice sau efort fizic sau intelectual și psiho-emoțional sporit, nu vor munci mai mult de opt ore pe parcursul unei perioade de 24 de ore în care efectuează muncă de noapte, dacă prin convenția colectivă sau contractul colectiv de muncă nu este stabilit altfel.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de modificare a unor acte normative, inclusiv a Codului muncii, prin care se propun norme noi ce se referă la munca în schimbul de noapte și la munca suplimentară, trasnsmite bizlaw.
Conform proiectului, salariații cu vârsta cuprinsă între 15 ani și 16 ani nu pot fi atrași la muncă în intervalul orelor 20:00 – 06:00.
Conform art. 104 alin (51), durata maximă a timpului de muncă a salariaților nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele de muncă suplimentară. Ca excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele de muncă suplimentară, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de patru luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână. Prin acest proiect se propune ca, prin contractul colectiv de muncă, să poate fi negociate anumite activități sau profesii pentru care perioada menționată poate fi mai mare de patru luni calendaristice, dar care nu va depăși șase luni calendaristice.
Totodată, sub rezerva respectării reglementărilor privind protecția sănătății și securității în muncă a salariaților, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referință, dar care în niciun caz să nu depășească 12 luni calendaristice. La stabilirea perioadelor de referință nu se iau în calcul durata concediului de odihnă anual și situațiile de suspendare a contractului individual de muncă.

