Mr. Bean și-a vândut mașina cu 10,8 milioane euro

  • 10 Iunie 2015 10:44
Mr. Bean și-a vândut mașina cu 10,8 milioane euro

Actorul britanic Rowan Atkinson, interpretul personajului Mr. Bean, și-a vândut mașina McLaren F1 - un model fabricat în urmă cu 18 ani - cu suma de 8 milioane de lire sterline (10,8 milioane euro).

Automobilul, care a parcurs de-a lungul anilor o distanță de aproape 66.000 de kilometri și a fost implicat în două accidente, a fost achiziționat de managerul unei companii din industria petrolului, informează Mediafax.ro. Rowan Atkinson cumpărase această mașină de curse în 1997, cu suma de 640.000 de lire sterline.
 
Prețul tranzacției este unul dintre cele mai mari înregistrate pe piața vânzărilor de automobile din Marea Britanie. Doar modelele Ferrari din anii '60 sunt de obicei vândute contra unor sume mai mari.
 
Rowan Atkinson, în vârstă de 60 de ani, pasionat de sporturile cu motor, a suferit primul accident la bordul acestui vehicul pe o autostradă din Lancashire, în octombrie 1999.
 
Apoi, în 2011, starul britanic a pierdut controlul acestei mașini în apropiere de Peterborough și s-a izbit de un copac. A scăpat din acel accident doar cu un umăr fracturat, însă vehiculul a fost aproape în întregime distrus, iar motorul mașinii - un model de 6,1 litri - a ricoșat în urma impactului la o distanță de 18 metri.
 
Acel al doilea accident s-a finalizat cu cea mai ridicată primă de asigurare auto din istoria asigurărilor din Marea Britanie. Reparația mașini, plătită de McLaren, a costat 900.000 de lire sterline, iar prima anuală de asigurare a fost stabilită ulterior la 60.000 de lire sterline.
 
Se pare însă că aceste accidente au contribuit la creșterea valorii mașinii. Modelul deținut de Rowan Atkinson face parte dintr-o serie limitată, care a inclus doar 64 de vehicule.

Rowan Atkinson, a cărui avere a fost estimată la 71 milioane de lire sterline (96,6 milioane euro), deține o colecție impresionantă de automobile de lux, printre care se remarcă un model Honda NSX, un model Jaguar Mk7, un Aston Martin DB2, un model vintage Ford Falcon, un model BMW 328 din 1939 și un model Rolls-Royce Phantom Coupe.
Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău