Moțiunea simplă asupra politicii statului în domeniul energetic a eșuat în Parlament

  • 20 Februarie 07:59
Moțiunea simplă asupra politicii statului în domeniul energetic a eșuat în Parlament

Moțiunea simplă privind politica statului în domeniul energetic, înaintată de partidele de opoziție, a fost respinsă. După mai bine de șase ore de dezbateri, discursuri și întrebări adresate ministrului Dorin Junghietu, majoritatea deputaților au votat pentru respingerea acesteia, transmite IPN.

În cadrul dezbaterilor în plen, un subiect discutat intens a fost evoluția tarifelor. Deputata Partidului Socialiștilor, Alla Darovannaia, a solicitat Ministerului Energiei să precizeze ce măsuri intenționează să adopte pentru a atenua posibilele șocuri tarifare, în contextul creșterii prețurilor la petrol și la gaze naturale.

Ministrul Junghietu a răspuns că prognozele economice pot fi influențate de factori geopolitici imprevizibili, citând drept exemplu fluctuațiile recente ale prețului petrolului Brent, generate de tensiunile din regiunea strâmtorii Ormuz. De asemenea, el a subliniat că ministerul nu elaborează și nu aprobă tarifele, aceste atribuții fiind responsabilitatea ANRE.

Marcela Adam, deputată a Partidului Acțiune și Solidaritate, a menționat că prețurile actuale ale facturilor reflectă realitatea economică. Ea a acuzat opoziția că evită să explice cetățenilor consecințele anumitor angajamente asumate anterior, inclusiv transferarea unor datorii controversate asupra populației.

În cadrul dezbaterilor, Alexandru Verșinin, deputat al Partidului Democrația Acasă, a criticat întârzierile în darea în exploatare a liniei Vulcănești, subliniind că, în campania electorală, fusese promisă finalizarea proiectului, până în decembrie 2025. „Știați deja că mințiți oamenii sau ați fost induși în eroare de anumiți agenți economici?”, a întrebat deputatul.

În replică, ministrul a recunoscut că a fost promisă anterior finalizarea liniei până la sfârșitul anului, dar a subliniat că lucrările de construcție au fost finalizate înainte de termen. „Lucrările de construcție au fost terminate la timp, însă stațiile au întârzieri din cauza condițiilor meteo și a întârzierii livrării echipamentelor”, a explicat Dorin Junghietu.

Renato Usatîi, liderul fracțiunii Partidului Politic Partidul Nostru, care a și inițiat moțiunea, a declarat că demersul nu a avut ca scop demiterea ministrului. El a explicat că nu l-au invitat pentru a-l înlătura din funcție, ci pentru a-l vedea față în față și pentru a-i adresa întrebări.

În cadrul dezbaterilor, deputații din opoziție au criticat vehement politicile Guvernului, în timp ce reprezentanții majorității parlamentare au acuzat opoziția de populism și de lipsă de soluții concrete.

Moțiunea nu a întrunit numărul necesar de voturi, fiind susținută de 38 de deputați și respinsă de 53. Patru parlamentari nu au participat la vot.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
18,85
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,34 m/s
Fri
22
Sat
22
Sun
18
Mon
20
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău