Moscova inaugurează o rețea de trenuri menite să lege periferiile de centru și să reducă traficul rutier

  • 21 Noiembrie 2019 19:30
Moscova inaugurează o rețea de trenuri menite să lege periferiile de centru și să reducă traficul rutier

Un uriaș proiect de aproape trei miliarde de euro: Moscova a inaugurat joi primele două linii ale unei noi rețele de trenuri interurbane ce leagă periferiile de centru și care ar urma să reducă teribilele ambuteiaje ce afectează capitala rusă, informează AFP, preluat de Agerpres.

Aceste noi trenuri, prezentate ca echivalentele ale RER-ul parizian sau S-Bahn-ul berlinez, vor circula pe căile ferate deja existente, însă vor oferi, potrivit primăriei Moscovei, mai mult confort și prețuri mai atractive decât trenurile actuale.

Primele două linii leagă periferia de vest a capitalei ruse de orașele din nordul și sudul regiunii Moscova, trecând prin mai multe gări importante. Alte trei linii urmează să fie inaugurate.

Președintele rus Vladimir Putin a inaugurat aceste linii călătorind pe un traseu alături de primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Deja dotată cu 17 linii de metrou, capitala rusă, care numără oficial 12 milioane de locuitori, și-a majorat în ultimi ani costurile proiectelor de infrastructură, la impulsul lui Serghei Sobianin.

Potrivit autorităților, factura acestei noi rețele de trenuri este estimată la 200 de miliarde de ruble (circa 2,8 miliarde de euro). Cu toate acestea, cotidianul rus Kommersant susține că proiectul a costat de peste trei ori mai mult.

Prima zi a fost marcată de câteva disfuncționalități, în special erori în orarul plecărilor sau pene la ușile de acces.

Orașul Moscova, al cărui buget anual este de circa 38 de miliarde de euro, speră că aceste noi trenuri vor permite reducerea cu 10-12 la sută a traficului rutier din capitală și vor ameliora accesul la transport pentru aproape patru milioane de persoane.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău