Moscova ignoră solicitarea făcută de CEDO și refuză să îl elibereze pe Navalnîi

  • 18 Februarie 2021 10:10
Moscova ignoră solicitarea făcută de CEDO și refuză să îl elibereze pe Navalnîi

Moscova refuză să îl elibereze pe Alexei Navalnîi din închisoare, deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a cerut să o facă, iar Rusia, ca semnatară a Convenției europene pentru protecția drepturilor omului, are obligația să respecte decizia, scrie Digi24.ro

CEDO a cerut eliberarea „imediată” a opozantului, argumentând că există riscuri pentru viața sa în detenție. 

„Curtea a ținut cont de natura și amploarea riscului pentru viața reclamantului, deliberând în lumina circumstanțelor generale ale detenției actuale a reclamantului”, precizează CEDO într-un comunicat, o decizia pe care Rusia „are obligația să o respecte”, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, Rusia a respins neîntârziat decizia CEDO, pe care ministrul rus al Justiției o consideră o ingerință clară în sistemul judiciar rus. „Nu există nicio bază legală în legislația rusă care să permită eliberarea acestei persoane”, a apreciat Konstantin Ciuicenko, potrivit agențiilor de presă ruse.

Totodată, ministrul de Externe rus vorbește și el despre un amestec occidental în treburile interne ale țării.

Moscova este obligată să respecte decizia CEDO

Este pentru prima dată când Moscova se confruntă cu cererea unei instanțe europene de a elibera un condamnat. 

Decizia CEDO intervine la o lună după arestarea, la 17 ianuarie, a lui Navalnîi, adversarul nr.1 al Kremlinului. El a fost reținut la punctul de control al pașapoartelor de pe un aeroport din Moscova la revenirea din Germania după otrăvirea sa în august, despre care Navalnîi spune că a fost ordonată de președintele Vladimir Putin.

Curtea nu face referire la această otrăvire, dezmințită de Moscova, dar stabilită în urma analizelor efectuate de trei laboratoare europene. Cu toate acestea, instanța de la Strasbourg a apreciat că Navalnîi ar trebui eliberat luând în considerare „amploarea riscului pentru viața reclamantului”.

CEDO reamintește că statele semnatare ale Convenției pentru drepturile omului „sunt obligate să respecte” măsurile provizorii pe care aceasta le pronunță.

În prezent, Navalnîi se află în detenție, așteptând examinarea sâmbătă a recursului la decizia de transformare a unei pedepse cu închisoarea cu suspendare datând din 2014 într-o sentință cu executare de aproape trei ani de închisoare.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău