Moscova CONDIȚIONEAZĂ reluarea negocierilor pe marginea crizei transnistrene

  • 26 Aprilie 2016 13:28
Moscova CONDIȚIONEAZĂ reluarea negocierilor pe marginea crizei transnistrene

Moscova formulează o serie de condiții care, în opinia ei, ar permite reluarea negocierilor pe marginea crizei transnistrene în formatul 5+2, după o pauză de aproape doi ani.

Aceste propuneri nu pot fi însă acceptate de către Guvernul de la Chișinău, întrucât, cel puțin o parte din ele sunt anticonstituționale, a atenționat marți, 26 aprilie, directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă. Autoritățile de la Chișinău speră totuși că negocierile oficiale vor fi reluate la sfârșitul lunii iunie, anul curent.

Autoritățile ruse propun să fie elaborat un document care ar asigura garanții de implementare a acordurilor convenite anterior în cadrul negocierilor în formatul 5+2. Victor Chirilă a menționat însă că accentul pus de Rusia este fals, deoarece negocierile trenează nu atât din cauza lipsei de garanții, ci pentru că Moscova și Tiraspolul refuză să discute chestiunile privind reglementarea de principiu a conflictului, a precizat expertul.

Rusia mai propune ca atât Tiraspolul, dar mai ales Chișinăul, să renunțe la dosarele penale deschise pe numele unor reprezentanți ai administrației transnistrene și să semneze un moratoriu în ceea ce ține de inițierea unor astfel de investigații. Un astfel de acord ar însemna imixtiune în activitatea justiției, consideră Victor Chirilă, care a îndemnat autoritățile de la Chișinău să fie foarte atente înainte de a accepta condițiile cerute de Moscova.

Pe de altă parte, șeful diplomației moldovene, Andrei Galbur, care a fost audiat astăzi în comisia parlamentară pentru politică externă, și-a exprimat speranța că negocierile în formatul 5+2 vor fi reluate la sfârșitul lunii iunie. El a menționat că a discutat dosarul transnistrean cu omologul său rus, Serghei Lavrov, și că ar fi simțit dorința Rusiei de a debloca procesul de negocieri. În același timp, ministrul a precizat că a discutat cu Seghei Lavrov și despre reluarea evacuării trupelor și muniției militare ruse din Transnistria și modificarea misiuni ide pacificare.

Amintim că după întrevederea cu Andrei Galbur, ministrul rus de externe a sugerat că evacuarea trupelor și munițiilor  va putea fi discutată doar după reluarea procesului de reglementare politică a conflictului transnistrean. Totodată, el a lăudat rolul și eficiența operațiunii de pacificare din Zona de securitate, chiar dacă autoritățile de la Chișinău pledează de mai mult timp pentru transformarea acestei misiuni în una civilă, sub mandat internațional. În același timp, Serghei Lavrov a sugerat că procesul de reglementare ar decurge dificil, din cauza unor acțiuni unilaterale ale Chișinăului.

Negocierile pe marginea crizei transnistrene  în formatul 5+2 au fost întrerupte în iunie 2014, aproximativ în aceeași perioadă în care Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
0,52
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău