Moody's și-a îmbunătățit prognoza de creștere pentru zona euro
-
30 August 2017 14:50
Economia zonei euro ar urma să înregistreze o creștere peste potențial în acest an și anul viitor, grație accelerării activității în principala economie din regiune, Germania, a apreciat miercuri agenția de evaluare Moody's Investors Service, informează Agerpres.
Într-un raport cu privire la perspectivele economiei mondiale, Moody's și-a îmbunătățit cu 0,3 puncte procentuale estimările privind evoluția economiei zonei euro în perioada 2017-2018, mizând pe o creștere a Produsului Intern Brut de 2,1% în acest an, urmată de un avans de 1,9% în 2018, după ce în 2016 zona euro a înregistrat o creștere de 1,7%.
'Datele solide din țările din zona euro sugerează că creșterea ar urma să accelereze până la finele acestui an, în timp ce faptul că încrederea consumatorilor este la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani este de bun augur pentru relansarea bazată pe consum', susține vicepreședintele Moody's, Madhavi Bokil.
Potrivit agenției de evaluare, această accelerare a ritmului se creștere a zonei euro se datorează în primul rând Germaniei, care potrivit Moody's ar urma să înregistreze un avans de 2,2% în 2017, urmat de o creștere de 2% în 2018. De asemenea, Moody's și-a îmbunătățit estimările cu privire la creșterea economiei franceze până la 1,6% în 2017 și 2018 de la 1,3%, respectiv 1,4% cât estima anterior.
'În Italia, Moody's estimează că relansarea economică va continua să beneficieze de sprijinul oferit de politicile monetare și bugetare, precum și de pe urma unei creșteri mai solide în restul Uniunii Europene', adaugă agenția de evaluare.
În schimb, Moody's și-a revizuit în jos estimările privind SUA, ca urmare a performanțelor slabe înregistrate în prima jumătate a anului. Conform noilor estimări, PIB al primei economii mondiale ar urma să crească cu 2,2% în acest an și cu 2,3% în 2018, față de un avans de 2,4% respectiv 2,5% cât prognoza anterior.
'Politica monetară în SUA ar urma să continue să se înăsprească în acest an și anul viitor. Moody's se așteaptă de asemenea ca politica monetară în zona euro să devină mai puțin favorabilă în 2018, cu condiția ca dinamica actuală de creștere să rămână intactă', se arată în raportul agenției de evaluare.
Moody's a trecut de asemenea în revistă principalele riscuri sistemice la adresa creșterii mondiale, menționând în special riscul unor potențiale conflicte în peninsula coreeană, în Marea Chinei de Sud și Orientul Mijlociu. Alte riscuri includ adoptarea de către SUA a unor măsuri protecționiste și orice volatilitate de pe piețele financiare generată de o modificare bruscă a așteptările cu privire la înăsprirea politicii monetare.