Monitorul Oficial a publicat modul de stabilire și aplicare a prețurilor la bunurile din rezervele de stat

  • 12 Februarie 2021 10:19
Monitorul Oficial a publicat modul de stabilire și aplicare a prețurilor la bunurile din rezervele de stat

Monitorul Oficial de astăzi a publicat hotărârea cu privire la modul de stabilire și aplicare a prețurilor la bunurile destinate stocării și eliberării în/din rezervele de stat și de mobilizare, transmite MOLDPRES.

Potrivit deciziei Guvernului, au fost aprobate: Componența Comisiei mixte pentru stabilirea prețurilor la bunurile din rezervele de stat și de mobilizare; Regulamentul privind activitatea Comisiei mixte pentru stabilirea prețurilor la bunurile din rezervele de stat și de mobilizare; Regulamentul privind modul de stabilire și aplicare a prețurilor la bunurile destinate stocării și eliberării în/din rezervele de stat și de mobilizare.

Astfel,potrivit sursei citate, documentul indică că, Comisia va fi prezidată de directorul Agenției Rezerve Materiale și va fi constituită din responsabili ai Agenției, precum și de un reprezentant al Ministerului Finanțelor.  Respectiv, Regulamentul privind activitatea acestei structuri stabilește atribuțiile, drepturile și obligațiile Comisiei mixte pentru stabilirea prețurilor la bunurile din rezervele de stat și de mobilizare, precum și modul de organizare și funcționare a acesteia.

„Comisia mixtă este un organ colegial, creat în scopul examinării și stabilirii prețurilor la bunurile destinate stocării și eliberării în/din rezervele de stat și de mobilizare și la bunurile confiscate destinate completării rezervei de stat, în funcție de evoluția sau fluxul prețurilor, de calitatea și proprietățile de consum ale bunurilor materiale, de termenele de garanție, valabilitate și de păstrare, uzură și durata lor medie de utilizare”, conform regulamentului.

De asemenea, Regulamentul privind modul de stabilire și aplicare a prețurilor la bunurile destinate stocării și eliberării în/din rezervele de stat și de mobilizare „reglementează procedura de stabilire și aplicare a prețurilor la bunurile destinate stocării și eliberării în/din rezervele de stat și de mobilizare”.

Regulamentul definește următoarele noțiuni: preț de piață – preț care se formează prin interacțiunea cererii și ofertei pe piața comerțului cu ridicata al bunurilor materiale identice, iar în cazul lipsei bunurilor identice – în urma tranzacțiilor încheiate între persoanele ce nu sunt coproprietari sau persoane interdependente pe piața respectivă a comerțului cu ridicata; preț de eliberare – preț stabilit pentru bunurile materiale care se eliberează din rezervele de stat și de mobilizare, cu luarea în calcul a calității, uzurii fizice și morale; preț de stocare – preț stabilit la bunurile materiale transmise pentru completarea rezervei de stat și de mobilizare, în anumite condiții.

„Drept sursă de informare despre prețurile de piață servesc: informația organelor centrale de specialitate și a instituțiilor cu atribuții de reglementare a prețurilor, a organizațiilor nonguvernamentale care acordă servicii de evaluare a bunurilor; informația despre prețurile de piață publicată în presă sau adusă la cunoștință prin intermediul mijloacelor de informare în masă; informația oficială dată publicității despre cotările bursiere (tranzacțiile care au avut loc)”, indică documentul citat.

Hotărârea Executivului a intrat în vigoare astăzi, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău