Momentul în care primarul din Melitopol a fost răpit și târât afară de soldații ruși. Mii de ucraineni cer eliberarea lui

  • 12 Martie 2022 11:55
Momentul în care primarul din Melitopol a fost răpit și târât afară de soldații ruși. Mii de ucraineni cer eliberarea lui

Mii de oameni protestează, sâmbătă, în Melitopol și cer eliberarea primarului Ivan Fedorov, care a fost răpit de soldații ruși, pe motiv că a refuzat să coopereze cu invadatorii. Răpirea lui Ivan Fedorov este o „crimă împotriva democrației”, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

În zonă a fost întrerupt accesul la internet, pentru ca oamenii care protestează să nu poată lua legătura între ei, iar amploarea manifestației să fie împiedicată, scrie DIGI24.

Oamenii au ieșit să protesteze după ce au aflat că primarul a fost luat pe sus de ocupanții ruși și dus într-un loc necunoscut.

El e acuzat de separatiști că ar fi autorul unor crime contra comunității rusofone. În fapt, primarul primarului Ivan Fedorov a încercat să păstreze funcționarea administrației locale, chiar dacă orașul a fost ocupat săptămâna trecută de trupele ruse.

Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a fost răpit vineri seara, a declarat Anton Gerașcenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei. El a fost primul care a vorbit public despre răpirea primarului.

Potrivit lui Gerașcenko, primarul Ivan Fedorov a refuzat să coopereze cu invadatorii.

Consilierul ministerului de Interne a spus că zece persoane au intrat în centrul de criză, i-au pus o pungă pe cap edilului și l-au luat „spre o direcție necunoscută”.

La scurt timp după aceea, procurorul regional de la Lugansk, susținut de Rusia, a spus că Fedorov a comis infracțiuni de terorism și era investigat. 

Volodimir Zelenski: Răpirea primarului orașului Melitopol este o „crimă împotriva democrației”

Răpirea primarului orașului Melitopol este o „crimă împotriva democrației”, a declarat vineri președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un videoclip postat pe Facebook.

Reținerea lui Fedorov a fost „un semn al slăbiciunii invadatorilor”, a mai spus Zelensky.

„Nu au găsit niciun sprijin pe pământul nostru, deși au contat pe el. Pentru că de ani de zile s-au mințit că oamenii din Ucraina așteptau să vină Rusia. Aceasta este Ucraina aici. Aici este Europa. Este o lume democratică aici”, a mai afirmat președintele Ucrainei.

Zelensky a adăugat că răpirea primarului este un act „nu numai împotriva unei anumite persoane, nu numai împotriva unei anumite comunități și nu numai împotriva Ucrainei”: „Aceasta este o crimă împotriva democrației”, a spus el.

Ministerul ucrainean de Externe califică „răpirea” primarului din Melitopol drept „crimă de război”

Într-o declarație postată pe Facebook, Ministerul ucrainean de Externe a calificat vineri seara detenția lui Fedorov drept „răpire”, afirmând că aceasta este una dintre numeroasele „încălcări grave ale normelor și principiilor dreptului internațional” și o „crimă de război”. Convenția de la Geneva și protocoalele sale adiționale interzic luarea de ostatici civili, reamintește MAE ucrainean.

„Facem apel la comunitatea internațională să reacționeze imediat la răpirea lui Ivan Fedorov și a altor civili și să crească presiunea asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului său barbar împotriva poporului ucrainean”, se arată în declarația MAE ucrainean:

„Agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei este însoțită de încălcări grave ale normelor și principiilor dreptului internațional, inclusiv ale dreptului internațional umanitar, de crime de război și crime împotriva umanității, precum și de alte încălcări ale drepturilor omului de către armata rusă. Printre aceste încălcări grave se numără răpirea primarului din Melitopol, Ivan Fedorov, la 11 martie.

Trupele rusești, care au lansat atacuri cu rachete și bombe asupra facilităților și infrastructurii civile din Ucraina, inclusiv asupra spitalelor și școlilor pentru copii, pe parcursul a două săptămâni, îl acuză în mod cinic pe primar de "terorism".

Răpirea primarului din Melitopol se încadrează la crimă de război, în conformitate cu Convențiile de la Geneva și cu Protocolul adițional care interzic luarea de ostatici civili în timpul războiului.

Facem apel la comunitatea internațională să reacționeze imediat la răpirea lui Ivan Fedorov și a altor civili și să crească presiunea asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului său barbar împotriva poporului ucrainean.

Răpirea primarului din Melitopol, împreună cu alte sute de fapte de crime de război comise de ocupanții ruși pe teritoriul ucrainean, sunt documentate cu atenție de către agențiile de aplicare a legii. Autorii acestei crime și ai altor crime vor fi trași la cea mai strictă răspundere”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău