Moldsilva oferă populației 254 de mii de metri steri de lemne pentru foc în 2025
-
02 Octombrie 11:37

Agenția Moldsilva anunță că în acest an pune la dispoziția populației 254 de mii de metri steri de lemne pentru foc. Prețurile variază în funcție de specia lemnului: lemnele moi sunt mai accesibile, în timp ce cele tari au un preț mai ridicat.
Contactat de IPN, directorul adjunct Moldsilva, Iulian Mamai, a declarat că 137 de mii de metri steri sunt deja disponibili, iar în lunile următoare urmează să fie pregătiți alți 117 mii de metri steri.
Potrivit acestuia, prețul unui metru ster de lemn tare va fi cuprins între 750 și 1 250 de lei, iar pentru lemnul moale, între 370 și 750 de lei. Aceste tarife nu includ costurile de transport.
Iulian Mamai a precizat că lemnele pot fi procurate direct de la ocolurile silvice și întreprinderile silvice din întreaga țară. De asemenea, începând cu luna ianuarie, stocurile vor fi suplimentate treptat, pentru a acoperi cererea populației.
Pentru sezonul rece 2025, autoritățile dau asigurări că prețul lemnelor de foc va rămâne neschimbat față de anul trecut. Ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, a declarat că există suficiente stocuri pentru a acoperi necesarul populației și a calificat drept false informațiile privind o eventuală scumpire.
Totodată, ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a precizat că autoritățile pregătesc în prezent mecanismul de acordare a compensațiilor, astfel încât sistemul de susținere să fie gata pentru lansare în luna noiembrie.