Moldovenii iarăși aproape că sunt fericiți (Ziarul Național)

  • 04 Aprilie 2016 14:22
Moldovenii iarăși aproape că sunt fericiți (Ziarul Național)

Revista presei din 4 aprilie 2016

Moldovenii iarăși aproape că sunt fericiți, constată Ziarul Național. Și nu din cauza primăverii, ci pentru că  de o manieră miraculoasă li s-a întors mult râvnitul drept de a alege președintele țării! A încetat să vibreze de la microfoane în PMAN ura și disperarea poporului, nimeni nu asaltează clădirea Guvernului, nimeni nu asediază clădirea Parlamentului. Da chiar și miliardul furat, pe care noi încă urmează să-l întoarcem din buzunarele noastre, deja nu mai provoacă ura proletară față de presupușii hoți, de numele cărora ni s-au tocit urechile.

Și, conform tradiției nescrise moldovenești, imediat a apărut ideea nobilă despre un candidat unic din partea celora cu demnitate și dornici de adevăr. A rămas o nimica toată – să depistăm și să desemnăm acea persoană, „cu șanse reale”, pentru care,  să ne prezentăm la secțiile de votare, investind ultimul gram de așteptări și speranțe în actul votării.

Evenimentele din 27 martie și reacțiile exagerate de după au scos la suprafață dezbateri și discuții care, periodic, bulversează societatea din Republica Moldova, observă Timpul. După publicație,din aceste reacții se pot trage mai multe concluzii. În primul rând, curentul imperialist, care încearcă să deznaționalizeze acest pământ, a suferit o nouă înfrângere.

Numărul șomerilor, în creștere, atrage atenția Ziarul de Gardă. Cei mai afectați sunt bărbații și persoanele din mediul urban, arată datele statistice. Potrivit acestora, în 2015 au fost înregistrați peste 62 de  mii de șomeri, cu 14 mii  500 mai mulți decât în 2014. Șomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații – 63,4% din totalul de șomeri, la fel și persoanele din mediul urban – 61,7%.  În același timp, fiecare a șaptea persoană încadrată în câmpul muncii (14,9%) a declarat că ar fi dorit să schimbe situația în raport cu locul actual de muncă pe motiv că nu este satisfăcută de nivelul remunerării.

Adevărul scrie despre o scurgere masivă de documente. Potrivit acestora , Putin și alți lideri ai lumii și-ar fi ascuns banii în paradisul fiscal din Panama. Cele 11 milioane de documente ale unei firme de avocatură din Panama acoperă 40 de ani de activitate desfășurată de companie. Acestea arată cum avocații și-au ajutat clienții să spele bani și să evite să plătească taxe. Numele a 72 de actuali sau foști șefi de stat și de guvern sau ale apropiaților lor apar în datele publicate, inclusiv numele unor dictatori acuzați că și-au jefuit propriile țări. Datele dezvăluie existența unor companii offshore cu legături cu familiile și asociații fostului președinte egiptean, Hosni Mubarak, fostului lider libian Moammar Gaddafi și președintelui sirian Bashar al-Assad.

Potrivit Moldstreet, un milionar din Chișinău este vedeta acestei  investigații internaționale. Este vorba despre Alexandr Babakov originat din chișinău fost deputat în duma de stat a Federației Ruse.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,4
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău