Moldovagaz a asigurat consumatorii că nu adaugă aer în conductele de gaz

  • 05 Februarie 2022 12:39
Moldovagaz a asigurat consumatorii că nu adaugă aer în conductele de gaz

„Cu toată responsabilitatea și certitudinea, SA „Moldovagaz” declară că în conductele de gaze nu se adaugă aer”, se arată într-un comunicat de presă al furnizorului, emis ca reacție la petițiile care îi sunt adresate. Potrivit companiei, „gazele naturale sunt substanțe inflamabile, iar amestecurile de gaze naturale și aer sunt explozive, puterea de distrugere fiind considerabilă”. „În conformitate cu documentele normative în vigoare, partea volumetrică a oxigenului în gazul natural nu trebuie să depășească 1%, deoarece limita de inflamabilitate a metanului în amestec cu aer constituie de la 5 până la 15%”, precizează sursa citată de IPN.

Potrivit Moldovagaz, „în practica mondială nu se cunosc tehnologii și instalații pentru introducerea aerului în rețeaua de gaze în scopul amestecării cu gazele naturale”. Întreprinderile din cadrul SA „Moldovagaz” nu dispun de alte dispozitive de amestecare a gazelor naturale decât cu odorant, care este substanță inflamabilă și se adaugă în proporție maxim 16g la 1000 m3 pentru a da gazelor miros specific și pronunțat conform normelor de securitate.

Compania menționează că petițiile în care se reclamă că nu sunt respectați parametrii de calitate ai gazelor, foarte probabil, „poartă caracter emoțional, legat de prețul ridicat al gazelor naturale și capacitatea scăzută de plată a consumatorilor”. Compania atenționează că suportă cheltuieli organizatorice pentru controlul calității gazelor la fața locului petiționarilor. De fiecare dată s-a constatat că „parametrii fizico-chimici ai gazelor naturale furnizate consumatorilor corespund totalmente cerințelor documentelor normative”.

Cantitatea și calitatea gazelor naturale importate se verifică inițial la intrările în țară. La toate stațiile de măsurare de frontieră se utilizează echipamente identice, legalizate corespunzător. Suplimentar, calitatea gazelor se verifică de către SRL „Moldovatransgaz”, care deține patru sisteme de măsurare a calității gazelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
22,24
Cer fragmentat
Umiditate:49 %
Vint:4,12 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău