Moldova și-a sporit reziliența în criza energetică, datorită ajutorului UE, Nicu Popescu

  • 25 Ianuarie 2022 08:00
Moldova și-a sporit reziliența în criza energetică, datorită ajutorului UE, Nicu Popescu

Republica Moldova a reușit să-și sporească reziliența în criza energetică cu care se confruntă, datorită ajutorului Uniunii Europene, un sprijin consistent financiar, dar și completat cu întreaga expertiză a UE ce a fost pusă la dispoziția autorităților moldovenești. O declarație în acest sens a făcut la Bruxelles vicepremierul Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene, în cadrul unei întrevederi cu europarlamentarul român Siegfried Mureșan, vicepreședintele grupului Partidului Popular European Creștin Democrat și președintele comisiei parlamentare de asociere Uniunea Europeană - Republica Moldova, transmite IPN.

Cei doi oficiali au mai discutat modalitățile de îmbunătățire a infrastructurii de transport, rutiere și feroviare, precum și investițiile în noi surse de energie, în special energia regenerabilă, care să fie amplasate pe teritoriul Republicii Moldova.

„Prioritățile cetățenilor noștri rămân aceleași ca și angajamentele asumate prin Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, document care - cu sprijinul instituțiilor europene - va deveni locomotiva transformării interne a țării noastre.” – a declarat Nicu Popescu la întrevederea cu alt europarlamentar român, Dragoș Tudorache, vicepreședintele grupului Renew Europe și raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova.

În cadrul discuției, vicepremierul Nicu Popescu a comunicat angajamentul autorităților de la Chișinău de a întreprinde măsuri noi, inclusiv în baza Agendei de asociere 2021 - 2027, pentru a produce schimbări în beneficiul întregii societăți în domeniul energiei regenerabile, digitalizării, mediului ambiant, justiției, combaterii corupției, asigurării statului de drept și a unui mediu de afaceri propice investitorilor.

Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, efectuează în perioada 24 – 25 ianuarie, o vizită de lucru la Bruxelles. În cadrul vizitei sunt discutate prioritățile de cooperare cu Alianța Nord-Atlantică (NATO), precum și chestiuni care vizează fortificarea dialogului politic cu Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Arhivă Radio Chișinău